Reflecţie: Crucea albă

Nimic nu e întâmplare sub cer, nimic nu se petrece întâmplător.

Sfânta Evanghelie menţionează că "unii dintre grecii veniţi la Ierusalim să se închine de sărbătoarea Paştelui, 21 s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat, zicându-i: «Domnule, am vrea să-l vedem pe Isus»" (In 12.20-21).

De ce oare, dintre toate naţiunile care urcau spre Ierusalim în ziua Paştelui, sfântul Ioan îi aminteşte în mod special pe greci?

Poate fiindcă sfântul Ioan, deşi evreu, se afla la vremea când scria evanghelia în mediu elenistic, scria în limba greacă (pe care o stăpânea elegant şi perfect) şi se adresa în special grecilor, iar în modul acesta urmărea să le atragă atenţia?

E posibil. Dar poate exista şi un alt răspuns.

În toată cultura lor, grecii glorifică omul. Nu omul ajuns sau făcut rege, nu omul cu o anumită virtute, ci omul obişnuit, înţelept, paşnic şi bun, omul adevărat. E ceea ce se simte pe Acropole: Parthenonul îţi arată măreţia omului - nu împotriva lui Dumnezeu sau luptându-se cu vreun zeu, sau omul zeificat, ci omul ca atare, în frumuseţea, armonia, bunătatea şi înţelepciunea lui. Şi mai ales, în libertatea lui - fiindcă, sub cerul atât de senin, atât de albastru încât pare bleumarin, în aerul cu mireasmă de portocal sau lămâi sau frunze de măslin sau şiruri de flori ale căror nume nu-l mai ştii şi care se face el însuşi balsam unduios şi dulce pentru orice suferinţă - ei bine, acolo, în zare, străluceşte lumina albastră a Mării Egee - libertatea însăşi. Poate de aceea grecii au cele mai umane statui. Frumoase sunt, ce-i drept, şi colosalele statui ale Egiptului, dar la greci, măsura tuturor lucrurilor e omul.

Şi atunci e firesc să fi dorit să-l vadă pe Isus, om adevărat şi Dumnezeu adevărat.

Aşa cum am dori fiecare dintre noi.

Fiindcă, văzându-l pe el, îl vedem pe Tatăl.

Isus le oferă însă adevăratul său chip: acela al misiunii sale. Şi cum dorinţa fiecăruia este să ne asemănăm modelului nostru, astfel încât, după un timp, ajungem să semănăm şi fizic cu cei pe care îi iubim (a se vedea soţii cărora Dumnezeu le-a dăruit viaţă lungă şi bună împreună), atunci Isus ne îndeamnă să-l urmăm. Isus oferă chipul său pământean, cu tulburarea sa (In 12,27-28), dar şi cu hotărârea sa. De fapt, sunt cele trei aspecte pe care Fiul Lui Dumnezeu le propune dintotdeauna omului: misiunea, sacrificiul şi preamărirea în slujire.

Cuvintele sale trebuie să le fi părut dure grecilor, oameni prin excelenţă liberi şi drepţi. Libertatea şi dreptatea lui Dumnezeu aveau să fie înţelese mult mai târziu şi cu dificultate (a se vedea discursul sfântului Paul pe Areopag) - dar întotdeauna ceea ce se înfăptuieşte cu greu, durează.

Acum, pe Acropole, se înalţă drapelul albastru al Greciei. Pe care e o cruce albă. Iar ziua naţională a Greciei e astăzi. De fapt, de Buna Vestire - fiindcă tot ce poate fi mai frumos e Vestea care aduce libertatea adevărată şi dreptatea adevărată, adică bucuria şi viaţa în slujirea plină de iubire a lui Dumnezeu.

Şi atunci când spunem "La mulţi ani, Grecia", mulţumim leagănului în care s-a născut civilizaţia noastră şi amintim Europei că acele 12 stele ale sale s-au născut din crucea albă a tuturor inimilor, fiindcă Mântuitorul a făcut să se nască pe cea care l-a născut.

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 14.