Reflecţie: Mărţişor pentru Isus

- Un fir alb, unul roşu, unul alb, unul roşu, uite-aşa, le răsucesc... şi unde se întâlnesc...

- Ce faci tu acolo?! - Ah! Cât pe ce să stric toată alcătuirea - aşa de tare mă speriasem.

- Ce să fac... ia, un mărţişor...

- Dar ai o mulţime de mărţişoare, ţi-am cumpărat şi eu, şi tata, şi bunica şi de la şcoală ai primit, de ce te chinuieşti acu'?!

- Păi, ai dreptate - uite, nici nu mai am unde să le pun pe toate, ba chiar şi brăţară mi-am făcut cu ele şi tot îmi mai rămân...

- Şi atunci?!

- Ei...

- Ia spune, nu cumva n-ai chef să înveţi şi-ţi cauţi de treabă?!

- Eu?! - da' mi-am făcut lecţiile, am citit, am învăţat, am...

- Atunci?!...

Ei, ce să-i faci, aşa e mama - nu se lasă până nu află ce vrea să ştie, aşa că i-am răspuns mai într-o doară:

- ...Păi, să vezi, fac un mărţişor ...

- Asta văd şi eu, dar pentru cine? Nu cumva pentru colega ta de bancă?...

- A, nu, că ei i-am dat dis-de-dimineaţă primul mărţişor, abia după aia doamnei învăţătoare şi ...

- Atunci?

- ...Păi nu "atunci", ci "acu"...

- Asta văd şi eu - zise mama - e noapte "acu", iar tu stai nemişcat de câteva ore bune, ba mai şi cânţi ceva... dar dacă nu vrei să spui, nu spune şi basta - treaba ta, taina ta... şi închise uşa încetişor.

Am mai încercat eu să răsucesc acolo un fir roşu, unul alb... dar nu ştiu cum, parcă se dusese tot farmecul. Am lăsat firele aşa, unde erau şi m-am dus să mă culc. Dar parcă mă urmărea şi-n vis cântecelul acela... răsărea aşa, din zăpada albă şi pufoasă, din promoroaca resfirată în fire lungi, argintii, din cerul înalt şi senin... şi razele soarelui ţeseau şi ţeseau un fir roşu, unul alb, ţeseau şi cântau... iar când m-am uitat mai bine, ce să vezi: în mâinile mele, înălţate spre cer, era El. Chiar El! Sfânta Ostie strălucea luminând soarele şi ea era soarele şi nu ştiu cum, dar se făcea că eram şi în bancă, la şcoală, în plin soare, iar cu mine alături era tot El... şi mi-a făcut semn să mă apropii şi am înţeles deodată, ca şi cum mi-ar fi şoptit: "Mulţumesc, tare-i frumos mărţişorul de la tine!" Ca să vezi! Îl primise! Ştia că-i pentru El şi îi plăcuse! Chiar dacă nu-l terminasem... De bucurie am început să râd, să râd, să râd... şi... m-am trezit. Dar El stăruia acolo, îi simţeam mireasma - ei, cum "ce mireasmă!"..., de crini, de trandafiri - unul alb, unul roşu - mi se păru că-mi şopteşte în gând... apoi izbucni şi El în râs şi când am deschis ochii, acolo, lângă perna mea, ce să vezi! - aştepta chiar mărţişorul: era gata - cu motocei cu tot, rotund ca soarele, cald şi înmiresmat ca El, cel din vis... Îl terminase El în locul meu... doar copiii se ajuta între ei, nu?!

- Uitaţi-vă, acesta este: şi-n mare taină, preotul nostru deschise medalionul pe care-l purta lângă inimă: acolo strălucea un fir alb, unul roşu, închipuind o cruce, un trandafir, un crin, un chip, pământul întreg şi cerul şi zăpada şi soarele şi toate câte sunt... cu rostul lor, în braţele lui Tata...

- Aaaa, cum de e la mine, când eu îl făcusem pentru El... Păi, când ne-a dăruit Inima, ne-a dat şi tot ce e în ea... fiindcă aşa sunt fraţii buni în inima lui Tata, nu?!

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 8.