Pentru ce atâta bucurie?

Interviu cu vicarul patriarhiei de Ierusalim, părintele David Neuhaus, S.I., convertit de la ebraism

Părintele David Neuhaus s-a născut într-o familie ebraică şi, încă la vârstă tânără, s-a convertit la creştinism. În colaborare cu Ajutorarea Bisericii care Suferă, Mark Riedemann l-a intervievat pentru Where God Weeps (Acolo unde Dumnezeu plânge), pe părintele Neuhaus, vicar al patriarhiei latine de Ierusalim pentru catolicii de limbă ebraică.

Părinte, dumneavoastră aţi crescut într-o familie ebraică. Aţi primit o profundă educaţie religioasă?

Părintele David Neuhaus: Am primit ceea ce s-ar putea defini o educaţie ebraică tradiţională. M-au trimis la o şcoală ebraică diurnă, o şcoală minunată. Dacă aş avea copii, i-aş trimit să studieze acolo şi acum. Şi aşa am fost educaţi în tradiţia ebraică acasă. Părinţii mei erau foarte deschişi şi nu foarte practicanţi.

Cum percepeaţi Dumneavoastră creştinismul în acel moment?

Părintele David Neuhaus: Era o problemă foarte complexă. Părinţii mei sunt refugiaţi din Germania nazistă şi aşa am crescut cu conştiinţa foarte puternică a istoriei. Desigur, istoria este un loc în care evreii şi creştinii se întâlnesc într-o interacţiune destul de traumatică. Însă în acelaşi timp, părinţii mei sunt foarte deschişi şi foarte cordiali şi astfel acest mesaj al traumelor istoriei a fost echilibrat cu o deschidere faţă de vecinii noştri.

V-aţi convertit la creştinism la vârstă tânără. Ce anume v-a inspirat să luaţi în considerare convertirea la creştinism?

Părintele David Neuhaus: La vârsta de 15 ani, ajungând pentru prima dată în Israel, am făcut cunoştinţă cu una din marile figuri spirituale din acel moment la Ierusalim, o soră ortodoxă rusă, care era abatesa unui convent şi numele său era Maica Barbara.

Credeţi că era chiar din nobilimea rusă?

Părintele David Neuhaus: Da, era o contesă, un membru al aristocraţiei ruseşti şi prin intermediul ei l-am întâlnit pe Isus Cristos. Era o femeie, care în momentul în care am întâlnit-o avea deja 89 de ani, paralizată, incapabilă să se mişte din patul ei, dar strălucitoare cu bucuria lui Cristos şi acest lucru m-a uimit. Nu am mers ca să o întâlnesc pentru că eram interesat de creştinism, ci mai degrabă pentru că eram interesat de istoria rusă şi întâlnirea cu ea a fost cu adevărat o întâlnire cu Isus Cristos. Nu eram foarte credincios în acel moment şi religia nu mă interesa deloc, dar ceea ce a atras atenţia mea a fost marea bucurie cu care vorbea despre toate şi era o bucurie care m-a determinat să o întreb: "Pentru ce Dumneavoastră sunteţi aşa de bucuroasă? Aveţi 89 de ani, nu puteţi merge, nu vă puteţi mişca, trăiţi într-o minusculă cămăruţă rece. Ce anume Vă face aşa de fericită?". Şi asta a determinat-o la rândul ei să-şi mărturisească credinţa. Acest lucru pur şi simplu m-a cucerit, m-a capturat. Pasul intermediar, desigur, a fost să mă întorc acasă şi să povestesc părinţilor mei că am întâlnit-o pe Maica Barbara şi prin intermediul ei pe acel om, pe Isus.

Care a fost reacţia lor?

Părintele David Neuhaus: Părinţii mei erau şocaţi. Mă trimiseseră în Israel. Nu se aşteptau ca fiul lor evreu, trimis la o şcoală ebraică în Israel, să se întoarcă vorbind despre Isus şi în timpul conversaţiei am făcut promisiunea că voi aştepta zece ani. Aveam numai cincisprezece ani. Am spus: "voi aştepta până la vârsta de 25 de ani. Dacă acest lucru va fi încă adevărat atunci când voi avea vârsta aceea, voi veţi accepta"; şi ei au fost imediat de acord. Cred că s-au gândit: "Creşte şi va depăşi". Şi de fapt au acceptat şi acum am un raport foarte, foarte strâns cu părinţii mei. Ceea ce s-a întâmplat în perioada intermediară a fost o tentativă de pactiza tot mai mult cu ceea ce implica asta; a crede în Isus şi apoi, lent dar inevitabil, a încerca integrarea în Trupul său, în Biserică.

Ce anume implică asta?

Părintele David Neuhaus: În primul şi în primul rând, ca evreu, implica să caut să înfrunt într-un fel temele foarte dure şi dificile ale relaţiilor ebraico-creştine în istorie, să fiu atras de Biserica catolică din cauza tentativei Bisericii de a înfrunta această istorie, un drum pentru a cere iertare şi un drum spre reconciliere. Biserica ortodoxă, în special de tradiţie bizantină, mă atrăgea enorm, estetic îmi plac mult liturgia şi cântările, este frumos, dar ceea ce am găsit în Biserica catolică romană era o adevărată tentativă de a asuma responsabilitatea noastră ca trup istoric în istoria lumii. Persoana care a deschis poarta a fost papa Ioan al XXIII-lea. Voinţa sa de a convoca un Conciliu şi de a trata aceste teme foarte, foarte dificile referitoare la responsabilitatea noastră faţă de istoria lumii, mi-a permis să cred că puteam să fiu catolic şi puteam să fiu evreu, deci am putut să merg la familia mea şi să spun: "nu trădez poporul de care aparţin". Cu părinţii mei dialogul a mers înainte timp de zece ani şi, aşa cum am spus, când am fost botezat la vârsta de 26 de ani părinţii mei s-au cam reconciliat cu ideea că au un fiu care era o adevărată "oaie neagră" şi, aşa cum spun, raportul cu ei este foarte puternic.

La ce punct din acest proces de convertire aţi simţit vocaţia?

Părintele David Neuhaus: A venit aproape imediat, ca să fiu cinstit, la vârsta de 15 ani, după trei luni de la întâlnirea cu Maica Barbara. Tinerii de la şcoala mea se întrebau unul pe altul să scrie unde vom fi la vârsta de 30 de ani, adică după cincisprezece ani. Eu am scris că voi fi un călugăr într-o mănăstire. În acel moment gândeam încă în termeni de Biserică ortodoxă, dar cred că atunci aveam deja senzaţia clară că am trăit viaţa mea creştină, dedicându-mă poporului lui Dumnezeu şi încercând să trăiesc o viaţă dedicată reconcilierii.

Care este sacramentul cu care aveţi afinitate mai mare?

Părintele David Neuhaus: A fost foarte clar încă de la începutul vieţii mele creştine că am fost foarte atras de Euharistie, de contactul cu Trupul lui Cristos în Euharistie. Şi, desigur, o repet din nou, timp de zece ani am asistat în mod obişnuit la Euharistie fără să fiu în măsură să particip la ea.

Dumneavoastră sunteţi vicarul patriarhiei latine de Ierusalim pentru catolicii de limbă ebraică în Israel. Ne puteţi povesti în ce constă acest vicariat şi care este viziunea acestei comunităţi catolice?

Părintele David Neuhaus: În anul 1955, o asociaţie pioasă numită Opera sfântului Iacob a fost întemeiată în Israel cu scopul de a asista miile de catolici debarcaţi aici, de obicei rude ale familiilor ebraice, ca urmare a marilor valuri de imigraţie pornite mai ales din Europa. În general era vorba de evrei căsătoriţi cu femei catolice. Unii din copiii lor fuseseră botezaţi, deci s-a simţit necesitatea unei prezenţe pastorale printre aceşti oameni. Foarte rapid aceste persoane au devenit parte integrantă a societăţii israeliene de limbă ebraică, deci, prin definiţie, nu au găsit locul lor în Biserica majoritară de limbă arabă. Această comunitate s-a diminuat în decursul anilor; este o provocare enormă a fi catolic într-o societate israeliană ebraică de limbă ebraică. S-a diminuat mai ales din cauza asimilării, îndeosebi pentru că nu am fost în măsură să-i menţinem pe tinerii noştri, catolici practicanţi, care au dispărut asimilându-se treptat societăţii seculare. Au existat ulterioare valuri enorme de imigraţie, de limbă rusă, dar nu numai, chiar de grupuri de muncitori străini, de refugiaţi şi în ultima vreme de creştini arabi care din motive economice se mută în oraşe ebraice unde copiii lor - toţi copiii din grupurile menţionate mai sus - sunt integraţi în şcolile de limbă ebraică, deci vorbesc ebraica drept prima limbă.

Ebraica este desigur o caracteristică identificatoare a tradiţiei ebraice. Cum reacţionează evreii la munca dumneavoastră? Cu animozitate?

Părintele David Neuhaus: Cred că, din cauza particularităţii unei comunităţi catolice sau a oricărei comunităţi creştine care se roagă în ebraică, prima reacţie nu este de animozitate, ci de şoc; şocul de a asculta Liturghia celebrată în ebraică, şocul de a-i auzi pe creştini vorbind despre credinţa lor în ebraică. Avem o pagină web activă şi chiar şi acolo limba principală pentru a comunica între noi şi limba principală pentru a comunica cu societatea mai amplă este ebraica. Uneori şocul se transformă în ostilitate şi încercăm să o înţelegem pornind de la profunda identificare cu durerea poporului ebraic în lumina secolelor de animozitate creştino-ebraică şi suferinţa de-a lungul secolelor în aşa fel de a nu căuta să reacţionăm şi să acţionăm cu înţelegere, răbdare şi iubire faţă de poporul ebraic. Astfel continuăm existenţa noastră, insistând mult asupra faptului că suntem parte integrantă a societăţii. Noi celebrăm în ebraică şi discutăm în ebraică. Acum publicăm cărţile noastre de catehism în ebraică şi, slavă Domnului, avem libertatea să facem asta.

Comunitatea are membri care sunt evrei?

Părintele David Neuhaus: Printre imigraţi, unii sunt evrei. Trebuie precizat că, deoarece nu face prozelitism, nu avem un mare număr de membri evrei care au venit la Cristos prin activitatea noastră. Mai des, sunt evrei care l-au întâlnit pe Cristos în altă parte şi consideră comunitatea noastră casa lor. Avem foarte puţine convertiri: fiecare este foarte specială şi are o istorie specială în viaţa comunităţii noastre, dar cu multă sensibilitate încercăm să permitem catolicilor noştri, fie ei de origini ebraice sau nu, să găsească o exprimare a credinţei lor şi să se încultureze în societatea în care trăim, cu alte cuvinte, să fie sensibili faţă de limba, tradiţiile, sărbătorile, obiceiurile culturale din tradiţiile ebraice care definesc viaţa şi societatea israeliană de limbă ebraică.

Dumneavoastră aveţi o legătură deosebită cu munca pe care o faceţi. Se poate spune că rolul dumneavoastră a fost într-un fel prestabilit?

Părintele David Neuhaus: Încă lupt cu acest proiect pentru că în primii nouă ani ai vieţii mele sacerdotale am fost profesor de Sfânta Scriptură în seminar şi credeam că aceea era vocaţia mea. Îmi place mult să predau Scripturile şi acest lucru devine clar în modul în care organizez comunitatea. Nu sunt sigur. Îl las pe Dumnezeu să decidă. Care va fi viitorul acestei misiuni deosebite, îl las pe El să decidă.

Ce tip de susţinere instituţională aveţi în sânul comunităţii pentru a susţine munca dumneavoastră?

Părintele David Neuhaus: Nu avem şcoli şi, ca să fim cinstiţi, încă discutăm dacă trebuie să avem şcoli, pentru că una dintre provocări pentru noi este aceea de a nu trăi într-un ghetou, de a nu crea prea multe instituţii care să ne separeu de societate în general. Vorbim despre un număr mic. Vorbim despre o societate care este bogată şi care are instituţii foarte, foarte bune - şcoli, spitale - pentru aceasta nu există nici un motiv pentru a crea instituţii proprii. Însă provocarea, desigur, există şi pentru vicariatul nostru deosebit este vorba de cea mai mare provocare: cum să transmitem credinţa din generaţie în generaţie? Cum putem să facem asta integraţi în societate, când presiunea societăţii laice este foarte, foarte puternică? Credem că trebuie să lucrăm foarte, foarte dur pentru a permite copiilor noştri să experimenteze credinţa noastră şi probabil unicul mod pentru a realiza asta este crearea de oaze de bucurie, de oaze de pace.

Cum vedeţi locul dumneavoastră în cadrul comunităţii catolice?

Părintele David Neuhaus: Trebuie să fim integraţi în Biserica locală şi acest lucru, cu siguranţă, nu este mereu simplu din cauza conflictului politic din ţară. Ebraicofonii şi arabofonii sunt adesea despărţiţi de politică. Biserica este chemată să dea mărturie de faptul că în Cristos nu există graniţe. Obstacolele dispar în Cristos şi noi suntem una în trupul său. Acesta este un argument foarte important pentru mine personal. Atunci când am ajuns în această ţară, cunoşteam deja ebraica. Am început să învăţ araba. Am fost integrat în viaţa Bisericii de limbă arabă din totdeauna şi îndeosebi de când am devenit preot - sunt profesor la un seminar de limbă arabă - şi aşa şi aici cred că suntem chemaţi să întrupăm o alternativă la realitatea pe care o vedem în afară, acolo unde există un abis între arabi şi evrei. În Biserică, eu cred că avem nevoie să dăm glas posibilităţii de a fi cu adevărat uniţi în pace pentru că El este pacea noastră; dacă El nu este pacea noastră, dăm o mărturie săracă.

Aţi descris rolul dumneavoastră în cadrul ambientului ebraic. Cum este situaţia în ambientul arab: sunteţi "aşezat între două scaune"?

Părintele David Neuhaus: Îmi place să cred că sunt aşezat între două scaune. Trebuie să lucrăm la asta. Aş vrea să fac referinţă la ce s-a întâmplat în urmă cu puţin vreme în timpul Sinodului Episcopilor pentru Orientul Mijlociu, unde am dat mărturie despre comunitatea noastră mică şi numeroşi episcopi au venit să-mi spună cât sunt de fericiţi să cunoască această comunitate aşa de mică şi necunoscută. Încă o dată, rolul nostru nu este politic. Rolul nostru este tocmai acela de a da mărturie despre faptul că şi comunitatea noastră mică dă mărturie despre Domnul înviat în ţara care din punct de vedere istoric era a Sa. Facem asta în comuniune deplină cu fraţii şi surorile noştri arabi, chiar dacă, din nou, politica probabil ne desparte.

În ultimii 20 de ani, zeci de mii de imigraţi au venit din fosta Uniune Sovietică. Dumneavoastră aţi spus mai înainte că erau cu siguranţă mulţi evrei printre ei, dar că mulţi creştini au venit ca rude. Cum a influenţat asta asupra muncii dumneavoastră?

Părintele David Neuhaus: Bine, avem desigur membri noi. Aşa cum spuneţi dumneavoastră pe bună dreptate, marea majoritate a zecilor de mii de creştini în cadrul valului de aproape un milion de noi imigraţi în Israel, este de fapt ortodoxă şi a dus la crearea de mici dar vii comunităţi ortodoxe şi comunităţi de rit bizantin peste tot în Israel. Ei continuă viaţa lor de credinţă, adesea foarte discret şi aproape în ascuns, pentru că multe din aceste persoane au venit în Israel ca evrei şi apoi, odată ajunşi în Israel, au proclamat credinţa lor creştină. În acelaşi timp, este adevărat şi că mulţi rusofoni, care de fapt erau creştini, nu au găsit locul lor în Israel atunci când şi-au dat seama că şi în Israel nu există instituţii sau structuri pentru a susţine viaţa creştină. Mulţi dintre cei care erau în realitate creştini s-au întors în ţările din care proveneau sau au continuat pe drumul lor spre alte ţări occidentale. Şi aşa am pierdut şi un anumit număr din acele familii care au decis că Israelul nu era pentru ei.

Care este mesajul dumneavoastră pentru creştini şi evrei?

Părintele David Neuhaus: Cred că primul mesaj este un mesaj de speranţă. Sperăm că, tocmai ca evrei şi catolici, după secole de raporturi foarte dramatice, au intrat într-o nouă eră, că acesta poate să fie şi viitorul Orientului Mijlociu. Trebuie să lucrăm mult - fie să ne rugăm mult şi lucrând mult - pentru reconciliere. Şi avem nevoie de sprijinul lumii. Lumea trebuie fie să ne încurajeze fie să ne ajute să facă interesant pentru noi să găsim căile pentru a deschide o nouă eră în Orientul Mijlociu, o eră în care toate popoarele să-şi afle casa lor la Ierusalim şi, prin extensie, în tot Orientul Mijlociu. Regiunea trece printr-un moment foarte dificil şi acest moment a fost rod al evenimentelor petrecute în ultimii 100-150 de ani, care au făcut să se uite cât poate să fie de bogată societatea medio-orientală. E suficient să ne gândim că în urmă cu un secol existau creştini, evrei şi musulmani de orice fel care trăiau într-o comunitate care aprecia mult mai profund bogăţia pluralismului faţă de noi astăzi. Cred că avem nevoie să construim o punte între trecut, care era mult mai pluralist, şi un viitor care, se speră, va fi mult mai pluralist.

Acest interviu a fost condus de Mark Riedemann pentru Where God Weeps, un program săptămânal la televiziune şi radio, produs de Catholic Radio and Television Network, în colaborare cu organizaţia internaţională Ajutor Bisericii care Suferă (Kirche in Not).

(După Zenit, 21 şi 24 februarie 2012)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.