Investigaţie asupra Mariei

Părintele Mario Piatti explică rolul Fecioarei în religie şi în societate

De Antonio Gaspari

Pentru mulţi sărbătoarea Neprihănitei este numai o zi de vacanţă în plus. În schimb pentru credincioşi este o festivitate de importanţă deosebită, luând în considerare devoţiunea mariană enormă răspândită în toată lumea.

Este adevărat că cinstitorii Mariei sunt adesea banalizaţi şi luaţi în râs drept "creduli", în pofida faptului că dovezile concrete a cât de mult mijloceşte Fecioara intervenţia lui Dumnezeu în realitatea pământească sunt multiple.

Pentru a căuta să înţelegem cât de vie este încă credinţa în Maria şi se semnificaţie are această festivitate în economia mântuirii, agenţia Zenit l-a intervievat pe părintele Mario Piatti icms, director al revistei "Maria de Fatima", publicaţie a Familiei Inimii Neprihănite a Mariei.

Ce semnificaţie are pentru cei care cred sărbătoarea Neprihănitei?

Pr. Mario: În "imaginarul" religios a ne referi la Fecioara Maria înseamnă a ne gândi la ceea ce poate să existe mai frumos şi mai vrednic de iubire. Sărbătorile sale, locurile dedicate Ei, evenimentele legate de persoana sa - în special apariţiile - confirmă uimirea admirată a celui care crede faţă de măreţia operei pe care Dumnezeu a săvârşit-o şi încă o săvârşeşte în Ea şi prin intermediul Ei. Îndeosebi Neprihănita aminteşte de darul curăţiei şi al transparenţei; permite să intuim cel puţin ceva din parfumul unei Inimi zămislite într-o totală nevinovăţie, mereu păstrată şi ocrotită cu gelozie de orice cursă a răului.

Pentru ce a fost necesară proclamarea unei dogme pentru Neprihănita?

Pr. Mario: Poporul lui Dumnezeu, încă de la începuturi, a perceput originalitatea şi unicitatea Preasfintei Maria, dându-i laude şi onoruri cu totul deosebite, pe care după aceea Liturgia le-a exprimat tot mai corect şi organic. Este semnificativ de arătat că marile dogme mariane, formulate de Biserică, au fost mereu precedată şi însoţite de credinţa vie şi simplă a oamenilor obişnuiţi, care au perceput în Ea apartenenţa totală la "versantul lui Dumnezeu" - datorită privilegiilor sale inegalabile - dar şi apartenenţa sa totală la "versantul uman". Biserica, recunoscând Neprihănita ei Zămislire, a dat glas unei tradiţii milenare, confirmând astfel în mod definitiv "simţirea" poporului sfânt al lui Dumnezeu. A fost necesară promulgarea în mod oficial a acestei dogme pentru a elimina orice posibilă îndoială cu privire la neprihănirea Mariei, model inegalabil, desigur, şi totuşi atât de aproape de fiecare dintre noi.

De ce este aşa de importantă fecioria Mariei?

Pr. Mario: În pofida numeroaselor "derive" din epoca noastră, această sărbătoare păstrează întreaga sa fascinaţie şi ne duce cu nostalgie la inima destinului nostru şi a predestinării noastre la Bine. Fecioria Mariei, înainte de a se referi la dimensiunea fizică, se referă la integritatea şi totalitatea dăruirii sale lui Dumnezeu, fără rezerve, care a avut loc în Inima sa şi confirmată de Ea în fiecare moment al vieţii sale. Acest aspect trebuie recuperat mult, în zilele noastre: fecioria rămâne o "carismă" şi o comoară preţioasă, a cărei depozitară vigilentă este Biserica şi a cărei păzitoare şi exemplu sublim este Sfânta Fecioară Maria.

Lumea modernă pare să fie mai puţin sensibilă faţă de Maria şi faţă de rolul ei de mijlocitoare. Care sunt argumentele pe care dumneavoastră le-aţi folosi pentru a explica importanţa religioasă, socială, caritabilă a Neprihănitei?

Pr. Mario: Mai mult decât atâtea discuţii teologice aş porni de la câteva constatări simple. Maria Preasfântă a susţinut mereu, în special în momentele de încercare, viaţa familiilor noastre şi a comunităţilor noastre creştine. A inspirat opere caritative, educative şi sociale în orice epocă, promovând binele şi indicând mereu noi cărări. Surorile Maicii Tereza au deschis o casă în Vatican, în piaţa Sfântului Oficiu, intitulată chiar Ei, pentru a-i ajuta pe săraci. Sfântul Maximilian Kolbe, "nebunul Neprihănitei", i-a dedicat chiar un oraş. Padre Pio, foarte evlavios faţă de Fecioară, a întemeiat unul din spitalele cele mai moderne şi funcţionale din Europa. Sfânta Fecioară Maria subliniază componenta afectivă a credinţei. "a iubi ceea ce se crede", a-l iubi pe Dumnezeu, autorul oricărui bine şi al oricărui om, simţit şi primit ca frate. Dacă ar lipsi figura ei, am risca să facem adesea adeziunea noastră la Dumnezeu rece sau prea "intelectuală". Ea - prima discipolă a lui Cristos - ne ajută să iubim şi să înţelegem toată Revelaţia ca o mare "educaţie la Iubire". Probabil ar trebui să pornim din nou chiar de la Inima ei maternă şi neprihănită, de la capacitatea ei extraordinară de a înţelege necesităţile noastre şi de a compătimi limitele noastre pentru a vorbi timpului nostru, trezind dorinţa şi nostalgia de un Bine astăzi învins de indiferenţă, de cinism, de imoralitatea care se răspândeşte. Un Bine încontinuu dispreţuit, dar a cărui lipsă teribilă şi necesitate urgentă se simte astăzi ca niciodată.

(După Zenit, 5 decembrie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.