Iugani: Întâlnirea preoților din Decanatul de Valea Siretului
În ziua de 24 noiembrie 2011, la Iugani a avut loc întâlnirea preoților din Decanatul de Valea Siretului.
Preoții prezenți au vizitat, la ora 10.00, grădinița "Sfântul Nicolae", coordonată de surorile din Congregația "Fiicele Duhului Sfânt".
Ședința decanală a început cu o rugăciune de introducere împreună cu citirea de către pr. vicedecan Maricel Blaj, a unui text din Sfânta Scriptură. Apoi pr. Anton Dancă ne-a vorbit despre familia creștină în criză - pericolul secularismului.
Pr. decan Petru Blaj a prezentat temele discutate la Consiliul Prezbiteral din 16 noiembrie 2011, iar pr. Ștefan Ciubotaru a prezentat un rezumat despre credința în viața de familie după Scrisoarea către familii a fericitului Ioan Paul al II-lea și scrisoarea apostolică Porta fidei a Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea. A urmat dezbaterea diferitelor teme (Întâlnirea Naționala a Tineretului Catolic la Iași, revizuirea Calendarului romano-catolic, Agenție de asigurări și turism a Bisericii, taxele stolare, status animarum, controlul sănătății și analizele obligatorii), prezentat de pr. Petru Blaj.
Aceasta întâlnire s-a încheiat cu rugăciunea finală (ora medie).
Pr. Mihai Gabriel Balint
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
24 noiembrie: Iugani: Întâlnirea preoților din Decanatul de Valea Siretului
lecturi: 18.