Vatican: Audienţa generală de miercuri, 16 noiembrie 2011. Despre Psalmul 110 (109)

Iubiţi fraţi şi surori,

Aş vrea să termin astăzi catehezele mele despre rugăciunea din Psaltire meditând unul dintre cei mai vestiţi "Psalmi regali", un Psalm pe care însuşi Isus l-a citat şi pe care autorii Noului Testament l-au preluat şi citit pe larg cu referinţă la Mesia, la Cristos. E vorba de Psalmul 110 conform tradiţiei ebraice, 109 conform celei greco-latine; un Psalm foarte iubit de Biserica antică şi de credincioşii din orice timp. Această rugăciune era probabil iniţial legată de întronarea unui rege davidic; totuşi sensul său merge dincolo de contingenţa specifică a faptului istoric deschizându-se la dimensiuni mai largi şi devenind astfel celebrarea a lui Mesia victorios, glorificat la dreapta lui Dumnezeu.

Psalmul începe cu o declaraţie solemnă:

Aşa vorbeşte Domnul către Domnul meu: "Şezi la dreapta mea,
până voi pune pe duşmanii tăi aşternut picioarelor tale" (v. 1).

Însuşi Dumnezeu îl întronează pe rege în glorie, făcându-l să şadă la dreapta sa, un semn de onoare foarte mare şi de privilegiu absolut. Regele este admis în felul acesta să participe la domnia divină, al cărei mediator este la popor. Această domnie a regelui se concretizează şi în victoria asupra adversarilor, care sunt aşternuţi la picioarele sale de însuşi Dumnezeu; victoria asupra duşmanilor este a Domnului, însă regele este făcut părtaş de ea şi triumful său devine mărturie şi semn al puterii divine.

Glorificarea regală exprimată la acest început al Psalmului a fost asumată de Noul Testament ca profeţie mesianică; de aceea versetul este dintre cele mai folosite de autorii neotestamentari, ori drept citat explicit ori ca aluzie. Însuşi Isus a menţionat acest verset cu privire la Mesia pentru a arăta că Mesia este mai mult decât David, este Domnul lui David (cf. Mt 22,41-45; Mc 12,35-37; Lc 20,41-44). Şi Petru îl preia în discursul său la Rusalii, anunţând că în învierea lui Cristos se realizează această întronare a regelui şi că de acum Cristos şade la dreapta Tatălui, participă la Domnia lui Dumnezeu asupra lumii (cf. Fap 2,29-35). De fapt, Cristos este Domnul întronat, Fiul Omului aşezat la dreapta lui Dumnezeu care vine pe norii cerului, aşa cum însuşi Isus se defineşte în timpul procesului în faţa Sinedriului (cf. Mt 26,63-64; Mc 14,61-62; cf. şi Lc 22,66-69). El este adevăratul rege care cu învierea a intrat în glorie la dreapta Tatălui (cf. Rom 8,34; Ef 2,5; Col 3,1; Evr 8,1; 12,2), făcut mai mare decât îngerii, aşezat în ceruri mai presus de orice putere şi având orice adversar la picioarele sale, până când ultima duşmană, moartea, este definitiv învinsă de El (cf. 1Cor 15,24-26; Ef 1,20-23; Evr 1,3-4.13; 2,5-8; 10,12-12; 1Pt 3,22). Şi se înţelege imediat că acest rege care este la dreapta lui Dumnezeu şi este părtaş de Domnia sa, nu este unul din aceşti oameni succesori ai lui David, ci numai noul David, Fiul lui Dumnezeu care a învins moartea şi participă realmente la gloria lui Dumnezeu. Este regele nostru care ne dă şi viaţa veşnică.

Între regele celebrat de Psalmul nostru şi Dumnezeu există deci o relaţie indisolubilă; cei doi guvernează împreună un guvern unic, până acolo încât Psalmistul poate să afirme că însuşi Dumnezeu întinde sceptrul suveranului dându-i misiunea de a domina asupra adversarilor săi, aşa cum recită versetul 2:

Domnul va întinde din Sion sceptrul puterii tale:
"Domneşte în mijlocul duşmanilor tăi!" (v. 2).

Exercitarea puterii este o funcţie pe care regele o primeşte direct de la Domnul, o responsabilitate pe care trebuie să o trăiască în dependenţă şi în ascultare, devenind astfel, în cadrul poporului, semn al prezenţei puternice şi providenţiale a lui Dumnezeu. Dominarea asupra duşmanilor, gloria şi victoria sunt daruri primite care fac din suveran un mediator al triumfului divin asupra răului. El domină asupra duşmanilor transformându-i, îi învinge cu iubirea sa.

De aceea, în versetul următor se celebrează măreţia regelui. În realitate, versetul 3 prezintă câteva dificultăţi de interpretare. În textul original ebraic se face referinţă la convocarea armatei la care poporul răspunde cu generozitate strângându-se în jurul suveranului său în ziua încoronării sale. Traducerea greacă a Septuagintei, care provine din secolul III-II înainte de Cristos, face referinţă în schimb la filiaţia divină a regelui, la naşterea sau generarea sa din partea Domnului, şi aceasta este alegerea interpretativă a întregii tradiţii a Bisericii, motiv pentru care versetul sună în felul următor:

În ziua puterii tale, tu domneşti strălucind de sfinţenie;
din sânul aurorei, ca roua, te-am născut.

Acest oracol divin asupra regelui ar afirma aşadar că o generare divină învăluită în strălucire şi în mister, o origine secretă şi de neînţeles, legată de frumuseţea secretă a aurorei şi de minunăţia rouăi care în lumina dimineţii străluceşte pe ogoare şi le face rodnice. Se schiţează astfel, indisolubil legată de realitatea cerească, figura regelui care vine realmente de la Dumnezeu, a lui Mesia care aduce poporului viaţa divină şi este mediator de sfinţenie şi de mântuire. Şi aici vedem că toate acestea nu sunt realizate de figura unui rege davidic, ci de Domnul Isus Cristos, care realmente vine de la Dumnezeu; El este lumina care aduce lumii viaţa divină.

Cu această imagine sugestivă şi enigmatică se termină prima strofă a Psalmului, după care urmează un alt oracol care deschide o nouă perspectivă, în linia unei dimensiuni sacerdotale legată cu regalitatea. Recită versetul 4:

Domnul s-a jurat şi nu-i va părea rău:
"Tu eşti preot în veci, după rânduiala lui Melchisedec!".

Melchisedec era preotul rege din Salem care l-a binecuvântat pe Abraham şi a oferit pâine şi vin după campania militară victorioasă condusă de patriarh pentru a-l salva pe nepotul Lot din mâinile duşmanilor care îl capturaseră (cf. Gen 14). În figura lui Melchisedec, puterea regală şi sacerdotală converg şi acum sunt proclamate de Domnul într-o declaraţie care promite veşnicie: regele celebrat de Psalm va fi preot în veci, mediator al prezenţei divine în mijlocul poporului său, prin intermediul binecuvântării care vine de la Dumnezeu şi care în acţiunea liturgică se întâlneşte cu răspunsul binecuvântător al omului.

Scrisoarea către Evrei face referinţă explicită la acest verset (cf. 5,5-6.10; 6,19-20) şi asupra lui centrează întregul capitol 7, elaborând reflecţia sa asupra preoţiei lui Cristos. Isus, aşa ne spune Scrisoarea către Evrei în lumina psalmului 110 (109), Isus este adevăratul şi definitivul preot care duce la împlinire trăsăturile preoţiei lui Melchisedec făcându-le perfecte.

Melchisedec, aşa cum spune Scrisoarea către Evrei, era "fără tată, fără mamă, fără genealogie" (7,3a), aşadar preot nu după regulile dinastice ale preoţiei levitice. De aceea el "rămâne preot pentru veşnicie" (7,3c), prefigurare a lui Cristos, mare preot desăvârşit care "a devenit astfel nu după prescrierea unei legi trupeşti, ci după puterea unei vieţi nepieritoare" (7,16). În Domnul Isus înviat şi înălţat la cer, unde şade la dreapta Tatălui, se realizează profeţia din Psalmul nostru şi preoţia lui Melchisedec este dusă la împlinire, pentru că este făcută absolută şi veşnică, devenită o realitate care nu cunoaşte apus (cf. 7,24). Şi ofranda de pâine şi de vin, făcută de Melchisedec în timpurile lui Abraham, îşi are împlinirea sa în gestul euharistic al lui Isus, care în pâine şi în vin se oferă pe sine însuşi şi, fiind învinsă moartea, îi duce la viaţă pe toţi credincioşii. Preot veşnic, "sfânt, nevinovat, fără pată" (7,26), el, aşa cum spune tot Scrisoarea către Evrei, "poate să mântuiască definitiv pe cei care se apropie prin el de Dumnezeu, căci este totdeauna viu pentru a interveni în favoarea lor" (7,25).

După acest oracol divin din versetul 4, cu jurământul său solemn, scena Psalmului se schimbă şi poetul, adresându-se direct regelui, proclamă: "Domnul este la dreapta ta!" (v. 5a). Dacă în versetul 1 regele şedea la dreapta lui Dumnezeu ca semn de suprem prestigiu şi de onoare, acum Domnul se aşează la dreapta suveranului pentru a-l ocroti cu scutul în bătălie şi a-l salva de orice pericol. Regele este în siguranţă, Dumnezeu este apărătorul său şi împreună luptă şi înving orice rău.

Astfel se deschid versetele finale ale Psalmului cu viziunea suveranului triumfător care, sprijinit de Domnul, după ce a primit de la El putere şi glorie (cf. v. 2), se opune duşmanilor punându-i pe fugă pe adversari şi judecând naţiunile. Scena este pictată cu nuanţe puternice pentru a semnifica dramatismul luptei şi plinătatea victoriei regale. Suveranul, ocrotit de Domnul, dă la o parte orice obstacol şi înaintează sigur spre victorie. Ne spune: da, în lume există atâta rău, există o bătălie permanentă între bine şi rău şi pare că răul este mai puternic. Nu, mai puternic este Domnul, adevăratul nostru rege şi preot Cristos, pentru că luptă cu toată forţa lui Dumnezeu şi, în pofida tuturor lucrurilor care ne fac să ne îndoim cu privire la rezultatul pozitiv al istoriei, învinge Cristos şi învinge binele, învinge iubirea şi nu ura.

Aici se inserează imaginea sugestivă cu care se încheie Psalmul nostru, care este şi un cuvânt enigmatic.

Va bea din pârâu pe cale
şi de aceea îşi va înălţa capul.

În mijlocul descrierii bătăliei iese în relief figura regelui care, într-un moment de pauză şi de odihnă, se adapă la un torent de apă, găsind în el răcorire şi nouă vigoare, aşa încât să poată relua drumul său triumfător, cu capul sus, în semn de victorie definitivă. Este clar că acest cuvânt foarte enigmatic era o provocare pentru Părinţii Bisericii prin diferitele interpretări care se puteau da. Astfel, de exemplu, sfântul Augustin spune: acest pârâu este fiinţa umană, omenirea, şi Cristos a băut din acest pârâu făcându-se om şi astfel, intrând în omenitatea fiinţei umane, a înălţat capul său şi acum este capul Trupului mistic, este capul nostru, este învingătorul definitiv (cf. Ennaratio in Psalmum CIX, 20: PL 36, 1462).

Dragi prieteni, urmând linia interpretativă a Noului Testament, tradiţia Bisericii a ţinut în mare consideraţie acest Psalm ca unul dintre cele mai semnificative texte mesianice. Şi, în mod eminent, Părinţii au făcut referinţă continuă la el în cheie cristologică: regele cântat de psalmist este, în definitiv, Cristos, Mesia care instaurează Împărăţia lui Dumnezeu şi învinge puterile lumii, este Cuvântul născut de Tatăl mai înainte de orice creatură, în sânul aurorei, Fiul întrupat mort şi înviat şi aşezat în ceruri, preotul veşnic care, în misterul pâinii şi al vinului, dăruieşte iertarea păcatelor şi reconcilierea cu Dumnezeu, regele care înalţă capul triumfând asupra morţii cu învierea sa. Ar fi suficient de amintit un text încă o dată din comentariul sfântului Augustin la acest Psalm unde scrie: "Era necesar să fie cunoscut unicul Fiu al lui Dumnezeu, care urma să vină printre oameni, pentru a-l asuma pe om şi pentru a deveni om prin natura asumată: el a murit, a înviat şi s-a înălţat la cer, s-a aşezat la dreapta Tatălui şi a îndeplinit printre oameni ceea ce a promis... Aşadar, toate acestea trebuiau să fie profeţite, trebuiau să fie prevestite, trebuiau să fie semnalate ca destinate să vină pentru că, venind pe neaşteptate, să nu provoace spaimă, ci să fie prevestit, mai degrabă acceptat cu credinţă, bucurie şi aşteptat. În cadrul acestor promisiuni intră acest Psalm, care profeţeşte, în termeni atât de siguri şi expliciţi, pe Domnul şi Mântuitorul Isus Cristos încât noi nu putem deloc să ne îndoim că în el este realmente vestit Cristos" (cf. Ennaratio in Psalmum CIX, 3: PL 36, 1447).

Evenimentul pascal al lui Cristos devine astfel realitatea la care ne invită Psalmul să privim, să privim la Cristos pentru a înţelege sensul adevăratei regalităţi, care trebuie trăită în slujire şi în dăruire de sine, într-un drum de ascultare şi de iubire dus "până la sfârşit" (cf. In 13,1 şi 19,30). Rugându-ne cu acest Psalm să cerem, aşadar, Domnului să putem înainta şi noi pe căile sale, în urmarea lui Cristos, regele Mesia, dispuşi să urcăm cu El pe muntele crucii pentru a ajunge cu El în glorie şi să-l contemplăm aşezat la dreapta Tatălui, rege victorios şi preot milostiv care dăruieşte iertare şi mântuire tuturor oamenilor. Şi noi, făcuţi prin harul lui Dumnezeu "neam ales, preoţie regească, naţiune sfântă" (cf. 1Pt 2,9), vom putea să luăm cu bucurie din izvoarele mântuirii (cf. Is 12,3) şi să proclamăm întregii lumi minunăţiile Celui care ne-a "chemat din întuneric la lumina sa minunată" (cf. 1Pt 2,9).

Dragi prieteni, în aceste ultime cateheze am voit să vă prezint câţiva Psalmi, rugăciuni preţioase pe care le găsim în Biblie şi care reflectă diferitele situaţii ale vieţii şi diferitele stări sufleteşti pe care le putem avea faţă de Dumnezeu. Aş vrea deci să reînnoiesc pentru toţi invitaţia de a ne ruga cu Psalmii, eventual obişnuindu-ne să folosim Liturgia Orelor Bisericii, Laudele dimineaţa, Vesperele seara, Completoriul înainte de culcare. Raportul nostru cu Dumnezeu nu va putea decât să fie îmbogăţit în drumul zilnic spre El şi realizat cu mai mare bucurie şi încredere. Mulţumesc.

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 18.