ZMT Madrid: "Suntem o familie"

Tema de fond a întâlnirii a fost căutarea adevărului

De Rafael Navarro-Valls*

Ziua Mondială a Tineretului (ZMT) care tocmai s-a încheiat - şi care priveşte deja la următoarea care se va ţine la Rio de Janeiro în anul 2013 - a avut ca protagonist un simplu cuvânt care a despărţit spiritele de-a lungul secolelor: "adevăr". În fiecare discurs al lui Benedict al XVI-lea, într-un fel sau altul, a fost citat.

E suficient să amintim că tocmai dispreţuirea adevărului l-a dus pe Cristos pe cruce, acea cruce pe care tinerii au purtat-o pe Via Crucis celebrată pe via Castellana din Madrid. În faţa întrebării lui Pilat: "Ce este adevărul?", Benedict al XVI-lea aminteşte în lucrarea sa "Isus din Nazaret" că procuratorul roman nu a fost "singurul care a lăsat la margine această problemă, considerând-o irezolvabilă şi, pentru propunerile sale, impracticabilă. Şi astăzi este considerată deranjantă, atât în confruntarea politică, precum şi în discuţia despre formarea dreptului".

La ZMT care s-a încheiat de câteva zile la Madrid, expresia lui Pilat în dialogul său cu Isus nu a fost un punct şi de la capăt, ci un punct şi în continuare. Adică: nu sfârşitul problemei, ci începutul. Tema de fond care a sta la baza entuziasmului şi bucuriei acelor sute de mii de tineri a fost căutarea conceptului de adevăr.

Iniţial o temă filozofică, ce s-a revelat totuşi să fie o întâlnire nu cu ceva, ci cu Cineva: Cristos. Pentru acel Cineva Papa a cerut, de exemplu, "să se sufere din iubire faţă de adevăr" şi, cu privire la răspândirea adevărului ca misiune a profesorilor, Benedict al XVI-lea s-a concentrat cu intensitatea unei raze laser. În sfârşit Papa, ca bun intelectual, a amintit vestita frază a lui Platon: "Caută adevărul cât timp eşti tânăr, pentru că dacă nu faci asta, apoi îţi va scăpa din mâini".

Din punctul meu de vedere, o pancartă mică - expusă în mijlocul mulţimii concentrate la Cibeles - a marcat o altă cheie de lectură a acestor Zile. Mă refer la aceea scrisă la mână care spunea: "Suntem o familie". Efectiv, acele două milioane de tineri erau o mare familie multietnică şi multirasială care s-a adunat în jurul unui tată comun: Benedict al XVI-lea. În acele zile la Madrid se repira acea "atmosferă de familie".

Cum a reacţionat bătrânul Papă Ratzinger în faţa acestei avalanşe care s-a revărsat asupra lui în toamna vieţii sale? "Cardinalul panzer" (cum îl numeau unii când era în fruntea Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei) se asemăna mult mai mult cu un simplu plug decât cu o maşină de război, cum ar spune Messori. La Madrid, în discursurile sale nu a bătătorit pământul ca o maşină de zdrobit pietre, ci l-a discuit pentru semănat. A lăsat să cadă seminţele învăţăturii bune pe un pământ tânăr. O mulţime de oameni cu soarele în faţă - în timp ce mulţi întorc spatele la soare - care îţi spuneau: "Nu ştiu dacă voi putea fi la înălţimea a ceea ce îmi cere Papa. Fie că reuşesc fie că nu reuşesc să fac asta, oricum el are dreptate: nimeni nu mi-a vorbit vreodată aşa".

Într-un moment de "insurecţie socială" a tinerilor (Londra, Oslo, "primăvara arabă", "indignaţii") Papa a lansat apeluri repetate de a nu pierde speranţa şi optimismul, de a redescoperi forţa lui Dumnezeu în istorie, sensul durerii, de a se opri în faţa "suferinţei lumii". A cerut "radicalitate evanghelică" în angajarea personală, a fost exigent, fără a rosti fraze linguşitoare, în timp ce împărţea în acelaşi timp la dreapta şi la stânga afabilităţi şi zâmbete, chiar şi în momentul în care literalmente s-a revărsat potopul asupra lui şi asupra imensei pajişti de la Patru Vânturi. Răspunsul său în această privinţă a fost: seninătate, bună dispoziţie şi acea angajare încredinţată sutelor de mii de prezenţi: "Mulţumesc pentru rezistenţa voastră! Forţa voastră este mai mare decât ploaia!".

Singura umbră din acea săptămână a fost o anecdotă pe care mass-media - mai ales cele străine - au transformat-o într-o dramă. Mă refer la mini-manifestaţia câtorva sute de "anti-papişti". Nu ar fi avut rezonanţă mai mare dacă n-ar fi fost datorită agresiunii ruşinoase pe care au îndurat-o câţiva tineri - mai ales tinere - care s-au întâlnit cu manifestanţii. Pentru unii democratici a fost ruşinos să observe că reprezentanţii câtorva grupuleţe de golani maltratau verbal şi fizic câţiva adolescenţi, urlând împotriva invitatului lor de onoare: conducătorul spiritual pentru milioane de catolici. Un lider care întrupează "prima autoritate din lume", aşa cum îl calificase Gorbachov atunci când a prezentat-o pe soţia sa Raissa lui Ioan Paul al II-lea la Roma. Era destul de penibil să asişti - BBC şi-a luat sarcina de a amplifica, spre mai marea confuzie a spaniolilor - la urletele, la gesturile şi la expresiile câtorva energumeni împotriva seninătăţii paşnice şi un pic înfricoşate a tinerilor încă aproape copii.

Însă nimic şi nimeni nu a putut diminua ceea ce a fost un alt punct fundamental al acestei ZMT: bucuria participanţilor. O bucurie gălăgioasă, dar cu rădăcini profunde. Pentru aceasta, Benedict al XVI-lea, în omilia de la Liturghia de la Patru Vânturi le-a dat această misiune: "Comunicaţi altora bucuria credinţei voastre".

Cineva a calificat Zilele Mondiale ale Tineretului ca "laboratoare ale credinţei". ZMT din Madrid 2011 a ştiut să amestece, într-o formulă magistrală, aceste trei ingrediente: "adevărul", drept căutare, bucuria şi faptul de a se simţi familie. Rezultatul a fost excelent.

* Rafael Navarro-Valls este profesor la Facultatea de drept din Universitatea Complutense din Madrid şi secretar general al Real Academia de Jurisprudencia y Legislacion spaniolă.

(După Zenit, 1 septembrie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 27.