Cleja 2: Priveghere mariană
Pentru a da posibilitatea credincioșilor noștri care nu au putut participa la pelerinajul diecezan de la Cacica, dar și pentru a trăi în comuniune de rugăciune cu episcopii, preoții și credincioșii prezenți la atât la acest pelerinaj, cât și din alte locuri de pelerinaj, ne-am gândit să organizăm o seară de veghe cu credincioșii rămași acasă.
Astfel că, în ajunul sărbătorii "Adormirea Maicii Domnului", pentru prima dată după construirea altarului exterior de lângă biserică ce are amplasată o grotă în centru cu Sfânta Fecioară Maria, credincioșii din Parohia "Sfântul Marcu" din Cleja 2, împreună cu părintele paroh Anton Diacu și părintele Felix Măriuț, întors de curând de la studii din Budapesta, au organizat o frumoasă seară de veghe în cinstea Mamei cerești.
Participarea la adorația din cadrul privegherii mariane a fost foarte numeroasă. Cu mic cu mare ne-am adunat să-l lăudăm pe Domnul pentru că ne-a dăruit-o ca exemplu și călăuză pe Mama sa preasfântă. La adorație ne-am rugat, am cântat și apoi am pornit în procesiune cu preasfântul sacrament, cu statuia Maicii Domnului cu pruncușorul Isus și cu lumânările aprinse în jurul bisericii noastre, cântând și cerând de la Domnul prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria haruri și binecuvântări atât pentru noi, pentru familiile noastre, cât și pentru întreaga omenire.
Putem spune că a fost o reușită organizarea acestei privegheri mariane și ne străduim ca și cu alte ocazii să ne adunăm în jurul Mamei cerești, deoarece avem convingerea că astfel suntem mai aproape de bunul păstor, Isus.
Privegherea s-a încheiat cu binecuvântarea finală cu preasfântul sacrament în biserică.
Sr. Iuliana Sascău
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
14 august: Cleja 2: Priveghere mariană
lecturi: 16.