Colocviu cu Monseniorul Miguel Delgado Galindo, subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Laici

ZMT în drumul unui preot tânăr

De Gianluca Biccini

Când în august 1989 era cufundat în mareea de tineri care cântau ritmic iubirea lor faţă de Ioan Paul al II-lea în timpul ZMT de la Santiago de Compostela, pe atunci în vârstă de 26 de ani Miguel Delgado Galindo - pornit spre o strălucitoare carieră în drept - niciodată nu şi-ar fi imaginat că într-o zi avea să fie de cealaltă parte a scenei, printre oficialii de la Consiliul Pontifical pentru Laici, în rolul de subsecretar. La această funcţie Benedict al XVI-lea l-a chemat la 18 iunie pe acest preot catalan care era deja conducător al biroului de la dicaster, cu funcţia de responsabil al secţiunii asociaţii-mişcări. În acest interviu ne vorbeşte despre noul său rol.

Cum aţi primit numirea lui Benedict al XVI-lea la numai două luni de la începutul ZMT de la Madrid?

Fără îndoială, a fost o continuare normală în această funcţie, datorită faptului că profesorul Guzman M. Carriquiry în mai a fost numit secretar al Comisiei Pontificale pentru America Latină. Este numai o fericită coincidenţă că numirea mea coincide cu desfăşurarea, de acum apropiată, a ZMT de la Madrid. Atunci când am aflat despre funcţia pe care Sfântul Părinte a voit să mi-o încredinţeze am simţit un profund simţ de recunoştinţă pentru încrederea faţă de mine, pe care sper într-adevăr să o merit, precum şi o recunoştinţă vie faţă de superiorii mei de la Consiliul Pontifical pentru Laici. Acum, unul dintre tinerii de la Ziua Mondială de la Santiago de Compostela va merge la Madrid pentru a participa la a doua ZMT în Spania, dar de această dată într-un rol pe care niciodată nu mi l-aş fi putut imagina în urmă cu douăzeci şi doi de ani, când s-a întâlnit pe Muntele Gozo cu Ioan Paul al II-lea şi cu mii de tineri şi tinere din toată lumea.

Dumneavoastră l-aţi citat pe Carriquirry, care a fost subsecretar timp de douăzeci de ani între 1991-2011. S-ar putea obiecta că prin numirea dumneavoastră chiar într-un dicaster aşa de specific cum este Consiliul vostru Pontifical face să nu mai fie un laic în vârfuri...

Înainte de toate aş vrea să manifest recunoştinţă predecesorului meu, de la care am învăţat mult în cei doisprezece ani în care am lucrat alături de el. El şi-a desfăşurat slujirea sa la dicaster timp de patruzeci de ani, ocupând diferite funcţii. Cât priveşte obiecţia pe care mi-o puneţi trebuie spus că Consiliul nostru Pontifical este un instrument în slujba Papei în cadrul Curiei Romane pentru promovarea apostolatului credincioşilor laici; tocmai pentru aceasta se numeşte pentru laici. Aşadar, ceea ce contează nu este "a fi laic" sau "a fi cleric" - între altele cea mai mare majoritate a oficialilor sunt laici şi unii dintre ei au funcţii de conducere - ci a şti să recunoşti vocaţia care este proprie laicilor pentru a valoriza rolul lor în Biserică. Ei sunt chemaţi să caute sfinţenia în lume şi să sfinţească realităţile vremelnice acolo unde se află în orice moment al existenţei lor: în birou, în profesie, în familie, etc.; precum şi să întreprindă iniţiative de evanghelizare în diferitele locuri în care trăiesc.

Un tânăr de la ZMT compostelană care acum are o funcţie de responsabilitate pentru organizarea adunării de la Madrid. Care a fost şi care va fi rolul dumneavoastră?

Va fi acela de a-i ajuta pe superiorii mei - cardinalul preşedinte Stanislaw Rylko şi episcopul secretar Josef Clemens - în diferitele domenii de competenţă care le sunt atribuite. Mă va ajuta experienţa dobândită până aici: de exemplu, faptul că eu am o cunoaştere directă a ZMT îmi va permite să tratez această temă cu mai mare competenţă.

În acest sens, sunt unii care consideră că în aceste adunări tinerii sunt folosiţi numai ca masă, mulţime anonimă care este un fel de garnitură pentru spectacol...

Cine cunoaşte ZMT ştie bine că este o ocazie minunată pentru evanghelizarea tinerilor, un mod minunat pentru o întâlnire personală cu Isus în prezenţa Papei. De aceea, adevăratul protagonist este Cristos, nu mulţimea şi nici multitudinea de tineri. Nu poate fi considerată o "Woodstock catolică", un festival multicultural al tinerilor catolici care nu lasă nici o urmă atunci când se stinge ultima lumină de pe scenă. Ea este evenimentul eclezial cu participarea cea mai mare: la Manila, în anul 1995, au luat parte peste cinci milioane de tineri; la Roma, în timpul jubileului anului 2000, două milioane. Totuşi, deşi este un eveniment care pune în mişcare mulţimile, fiecare tânăr care participă este profund marcat. ZMT - dacă este trăită ca posibilitate de întâlnire cu Cristos - poate transforma viaţa celui care ia parte la ea. Desigur, cere un lung itinerar de pregătire, care începe cu mesajul pe care Papa îl scrie în fiecare an tinerilor cu ocazia Zilelor celebrate în fiecare dieceză în Duminica Floriilor. Sunt multe parohiile, asociaţiile, mişcările ecleziale, grupurile de tineret care organizează momente de studiu şi de aprofundare a acestui mesaj al Pontifului. Însă roadele cele mai preţioase sunt de natură personală între Dumnezeu şi tineri, şi este logic să fie aşa.

Vreun exemplu?

Se cunosc multe mărturii foarte frumoase ale tinerilor care s-au apropiat de sacramentul Pocăinţei după mulţi ani, începând un drum de convertire şi de schimbare a vieţii; sau a celui care a descoperit că "Biserica este vie şi este tânără" - aşa cum a afirmat Benedict al XVI-lea în ziua de început a slujirii sale petrine - şi astfel şi-a întărit propria credinţă; sau ale altora care chiar în timpul zilelor de ZMT au înţeles care era propria vocaţie: laicală, în celibat sau în căsătorie, sau o chemare a Domnului la preoţie sau la viaţa consacrată. În lumina acestor roade apostolice şi de evanghelizare nu se poate nega că acest mare eveniment eclezial a dat un nou elan pastoraţiei tinerilor în Biserică. El a devenit o mare cateheză şi episcopii din toată lumea care vin în vizită la Consiliul Pontifical pentru Laici vorbesc despre asta.

Dicasterul nu se ocupă numai de ZMT. Care este actualmente starea de sănătate a laicatului catolic?

Credincioşii laici sunt cea mai mare majoritate din Biserică şi pentru acest motiv merită o atenţie cu totul deosebită din partea păstorilor. Rămâne mereu o mare provocare redescoperirea şi valorizarea vocaţiei lor, înrădăcinată în sacramentele iniţierii creştine. În afară de asta ea trebuie să fie mereu susţinută de o formare adecvată care să-i facă conştienţi de chemarea lor de a evangheliza, adică de a-l duce pe Cristos celorlalţi.

Dumneavoastră aţi fost avocat şi aţi lucrat în administraţia publică. Cât contează aceste experienţe în slujirea actuală a dumneavoastră?

Formarea pe care am primit-o la universitatea civilă şi experienţele ocupaţionale pe care le-am avut în trecut mă ajută în rezolvarea temelor pe care le înfrunt zilnic. Sunt preot de aproape cincisprezece ani şi ceea ce îmi este mai util decât acea experienţă este tocmai faptul de a fi dobândit o mentalitate laicală, deoarece îmi uşurează o înţelegere mai completă a identităţii laicilor în Biserică şi îmi permite să am o atitudine de atenţie faţă de ei.

Ce contribuţie poate da conducerii universale un preot din prelatura Opus Dei?

Cine face parte din prelatura Opus Dei - fie laic, fie preot - consideră propria muncă o ocazie pentru a-i sluji pe alţii, o contribuţie a sa la binele comun al societăţii. Sfântului Josemaria îi plăcea mult verbul "a sluji": el se considera slujitor al tuturor sufletelor. Spunea că singura aspiraţie a prelaturii Opus Dei este aceea de a sluji Biserica aşa cum vrea ea să fie slujită. Cu aceste sentimente şi încredinţându-mă mijlocirii întemeietorului nostru, desfăşor slujirea mea.

Timp de mai mulţi ani aţi avut responsabilitatea secţiunii asociaţii-mişcări. Astăzi dicasterul pentru Laici recunoaşte peste 150. Care este importanţa lor astăzi în Biserică?

Fenomenul asocierii credincioşilor laici, care are ca scop promovarea iniţiativelor de apostolat, de caritate şi de formare creştină este unul din roadele mature ale Conciliului al II-lea din Vatican. Sunt numeroase realităţile asociative apărute - şi care continuă să răsară încă - pe urma învăţăturilor conciliare. Ele constituie locuri propice pentru formarea religioasă a credincioşilor laici şi îşi propun să alimenteze în toţi membrii proprii conştiinţa responsabilităţii de a da mărturie despre Cristos în locurile în care trăiesc.

Cum vedeţi tinerii de astăzi faţă de cei din generaţia dumneavoastră?

În anii Optzeci din secolul trecut însă se simţea mult influenţa ideologiei marxiste în cultura şi în mentalitatea tinerilor europeni. După aceea au venit atitudini mai pragmatice - înrădăcinate în relativismul moral şi în nihilism - pe care încă le constatăm. Aşa încât astăzi se percepe în lumea tinerilor un anumit simţ de nesiguranţă în viitor, să ne gândim de exemplu la problemele legate de ocupaţie.

Se vorbeşte mult despre generaţie fără valori. Chiar aşa este?

Mi se pare o expresie exagerată. Nu ar fi putut să spună acelaşi lucru adulţii din orice epocă referindu-se la noile generaţii? Cred că tinerii merită încrederea celor mari şi că în acelaşi timp au nevoie de educatori buni. Şi este tocmai ceea ce a făcut fericitul Ioan Paul al II-lea: să stabilească un raport extraordinar de prietenie cu ei. El era un prieten fidel al tinerilor, dar şi un prieten exigent. Nu i-a menajat niciodată în cele ce sunt ale lui Dumnezeu. El îi convoca şi mergea să-i caute peste tot pentru a vorbi cu ei. Astăzi acest dialog continuă în mod fericit cu Benedict al XVI-lea.

(După L'Osservatore romano, 30 iulie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.