Roman: Campusul tinerilor din parohiile franciscane

"A mai trecut o săptămână, şi încă una, şi încă una"... "Mai e puţin, şi încă puţin, şi tot mai puţin"... Cred că aceste gânduri au fost în minţile tuturor tinerilor care au participat şi în acest an la campusul parohiilor franciscane. După ce un an întreg ne-am întâlnit între noi în parohiile noastre, unde ne aminteam cu drag de toţi prietenii făcuţi în campusurile din anii trecuţi, unde ne povesteam cu ochii înlăcrimaţi dar şi cu zâmbetul pe buze de peripeţii sau alte năzbâtii făcute, a venit în sfârşit timpul ca toate gurile noastre să se adune într-una singură care să cânte Domnului într-un singur glas.

Campusul a avut loc în una din cele mai călduroase săptămâni din vară: 18-23 iulie 2011, la Seminarul Franciscan din Roman, motiv pentru care am avut nevoie de răbdare, de cearşafuri subţiri şi de pături pentru a ne acoperi geamurile deschise până la maxim. Tema care ne-a unit în această săptămână pe noi, cei din nouă parohii franciscane (Bogdăneşti, Buruieneşti, Cacica, Galaţi, Hălăuceşti, Luizi-Călugăra, Nisiporeşti, Prăjeşti şi Târgu Trotuş) a fost "Voi sunteţi lumina lumii. Voi sunteţi sarea pământului", iar cel care ne-a făcut să înţelegem mai bine aceste cuvinte a fost părintele Gabriel Enăşcuţ, căruia îi mulţumim din inimă pentru dăruirea sa completă.

La început, mai mult sau mai puţin timizi, ne-am cocoţat pe scenă (purtând fiecare tricourile roşii sau albe şi şapca primite la sosire), unde ne-am prezentat fiecare în felul său. Care mai puţini - fiind şi spusă des zicala: "Nu contează cantitatea, ci contează calitatea", care mai mulţi - zicând şi ei la rândul lor "la noi e şi cantitate dar şi calitate", ne-am oferit zâmbetele celorlalţi şi bunăvoinţa de a primi în inimile noastre noi cunoştinţe. Aceste lucruri pot spune că ne-au frânt în prima zi, mai ales dacă e să punem şi drumul la socoteală, aşa că ne-am împărţit copilaşii şi am fugit care cum a putut la culcare.

În fiecare dimineaţă, dis de dimineaţă, şi seara la Liturghie, am intrat profund în inimile noastre şi am căutat Luceafărul vieţii noastre - Isus, cerându-i să ne deschidă minţile şi să ne ciulească urechile pentru cele ce avea sa ni le spună părintele nostru îndrumător. Prima temă a avut menirea de a ne face să realizăm că toţi suferim de un anume handicap: emoţional (timiditatea), sau spiritual, vestimentar-material, social, familial, comportamental... Am învăţat în acea zi că nu putem fi fericiţi decât atunci când ne vom vedea handicapul şi îl vom diminua prin munca cu noi înşine.

Ispitele le-am întâlnit abia în următoarea zi, după ce cu o seară în urmă am vizionat un film interesant unde am văzut cum diavolul e mereu în preajma noastră aşa cum este şi Domnul. Ispitele nu sunt doar cele care ne sunt atât de evidente, ci şi televizorul şi calculatorul care ne distrug concepţia despre viată şi ne redau o realitate falsă. Ispita este şi moda, ispita este şi prietenia greşită, dar "Nu contează că ai căzut atâta timp cât te ridici şi culegi ceva de pe jos". Am încheiat ziua prezentând fiecare parohie, prin diferite metode imaginaţia noastră şi dăruirea.

Am reuşit apoi, datorită muncii în grup şi datorită animatorului de grup (mulţumim şi acestora pentru iubirea cu care ne-au ascultat şi ne-au îndrumat), să învingem ispitele şi am realizat că suntem sarea pământului, că noi dăm gust vieţii. Am primit în acea zi o însărcinare extraordinar de dificilă. O zi întreagă ne-am pus în locul părinţilor noştri, reuşind astfel să îi înţelegem mai bine, să îi apreciem mai mult şi să le acceptăm alegerile care mereu vor fi spre binele nostru.

Ieşirea la pădure din penultima zi a campusului ne-a umplut de apă, bucurie dar şi de oboseală. Am ieşit puţin la periferia oraşului într-o pădurice unde am reuşit să ne descărcăm de energia acumulată de-a lungul anului. Am participat la diferite jocuri, ne-am udat, am avut de "muncit" pentru concursul pe care toţi l-am câştigat (trăiască maşinuţa cu bomboane evident şi suzetele "copiilor"). Normal, după ce ne-am frânt oasele, dar şi vocile în autocar la întoarcere, n-am fost scăpaţi prea uşor în pătuţ, ci am fost chemaţi din toate colţurile lumii, dintre toate animalele pământului, din basme şi poveşti la o adunare generală închinată bucuriei maxime - carnavalul.

Dar cum orice bucurie trebuie să aibă şi un final, a sosit şi ultima zi împreună când, care a plâns, care a râs - la glumele altora evident - şi ne-am unit inimile la o ultimă Liturghie. Am avut pe lângă prezenţa minunată a Domnului, şi prezenţa unor oameni deosebiţi trimişi de el între noi. Părintele provincial Cătălin Emilian care ne-a şi oferit un mandat care să ne amintească mereu că noi suntem lumina lumii şi sarea pământului, (şi anume o lumânare mereu aprinsă în inimile noastre şi o punguţă cu sare, împreună cu un breloc şi o cărticică despre viaţa sfântului Francisc din Assisi care ne va fi mereu model de viaţă creştină) şi alţi preoţi invitaţi care ne-au sprijinit. După ce ne-am împăcat inimile şi i-am mulţumit Domnului prin cântări şi ascultare, ne-am prezentat în faţa copilaşului primit la începutul săptămânii, fiecare cu câte ceva creat din inimă sau cumpărat de la librărie, şi prin pupăceli şi cuvinte de iubire ne-am recunoscut grija purtată.

Ne-am îmbrăţişat şi ne-am promis un an în care nu ne vom uita, şi o revedere cât de curând, şi cu acestea ne-am purces spre părinţii noştri şi spre aceia pe care i-am lăsat acasă. Inimile noastre sunt acum mai pline de iubire, de prieteni, de înţelegere şi răbdare. Vă mulţumim tuturor acelora care aţi făcut posibilă şi aţi muncit din greu pentru această întâlnire mult aşteptată. O săptămână în care ne-am unit în rugăciune, în iubire faţă de Domnul, în jocuri şi voie bună, în scenete şi cântece, o săptămână necesară vieţii noastre, piperul care ne lipseşte.

Pace şi bine!

Rodica Budău

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18-23 iulie: Roman: Campusul tinerilor din parohiile franciscane

lecturi: 17.