În urmă cu 60 de ani, la 29 iunie 1951, Joseph Ratzinger era hirotonit preot

Cel mai important moment din viaţa mea

Era o zi splendidă de vară şi atunci când episcopul a impus mâinile asupra mea, o rândunică a intonat un cânt de bucurie

În relatarea autobiografică esenţială şi limpede publicată în anul 1997 - şi care în originalul german este intitulată Aus meinem Leben. Erinnerungen 1927-1977 ("Din viaţa mea. Amintiri, 1927-1977") - Joseph Ratzinger cu vie simplitate reevoca hirotonirea sa prezbiterală. Cel care a impus mâinile la 29 iunie 1951 la Freising asupra diaconului în vârstă de 24 de ani, asupra fratelui său mai mare Georg şi asupra altor 42 de tineri a fost marele protagonist al catolicismului german: cardinalul Michael von Faulhaber (1869-1952), biblist şi patrolog de seamă, arhiepiscop de München şi Freising din 1917, care în anii întunecaţi ai celui de-al Treilea Reich a devenit unul dintre cei mai curajoşi critici ai regimului lui Hitler.

"Cel puţin ultimele două luni - scrie Ratzinger - am putut să mă dedic în întregime pentru a mă pregăti la marele pas: hirotonirea preoţească pe care am primit-o în domul din Freising prin mâna cardinalului Faulhaber, în sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul din anul 1951. Eram peste 40 de candidaţi; atunci când am fost chemaţi am răspuns Adsum, «Prezent». Era o zi splendidă de vară care rămâne de neuitat, ca momentul cel mai important din viaţa mea. Nu trebuie să fim superstiţioşi, însă în momentul în care bătrânul arhiepiscop a impus mâinile asupra mea, o pasăre - probabil o ciocârlie - s-a ridicat de la altarul mare din catedrală şi a intonat un mic cântec de bucurie; pentru mine a fost ca şi cum un glas de sus îmi spunea: E bine aşa, eşti pe calea cea bună. Au urmat apoi patru săptămâni de vară, care au fost ca o unică, mare sărbătoare. Ziua primei Liturghii [8 iulie, la Traunstein] biserica noastră parohială «Sfântul Osvald» era luminată în toată splendoarea ei şi bucuria care o umplea aproape palpabil i-a implicat pe toţi în acţiunea sacră, în forma cea mai vie a unei «participări active», care nu avea nevoie de o acţiune exterioară deosebită. Eram invitaţi să ducem în toate casele binecuvântarea primei Liturghii şi am fost primiţi pretutindeni, chiar şi de persoane complet necunoscute, cu o cordialitate, pe care până în acel moment nu mi-aş fi imaginat-o. Astfel am experimentat foarte direct ce aşteptări mari au oamenii din partea preotului, cât de mult aşteaptă binecuvântarea sa, care derivă din forţa sacramentului. Nu era vorba de persoana mea sau de cea a fratelui meu: ce ar fi putut să însemne în ei înşişi doi tineri ca noi pentru atâţia oameni pe care îi întâlneam? Ei vedeau în noi persoane cărora Cristos le-a încredinţat o misiune, pentru a duce prezenţa sa printre oameni. Tocmai pentru că în centru nu eram noi, se năşteau rapid relaţii de prietenie".

De 60 de ani preot, Joseph Ratzinger desfăşoară în fiecare zi cu umilinţă şi transparenţă misiunea de a-l face prezent pe unicul Domn al lumii şi al istoriei printre femeile şi bărbaţii din timpul nostru, semănând în sufletele lor. Pentru aceasta - fiind sigur că îl interpretez nu numai pe cel care se recunoaşte în Biserica Catolică, ci foarte multe alte persoane din toată lumea - "L'Osservatore romano" îi oferă lui Benedict al XVI-lea urările sale. Şi repetă pentru el cuvintele din vechea rugăciune pentru papa, invocând de la Cristos ocrotire şi singura fericire care contează: Dominus conservet eum et vivificet eum et beatum faciat eum in terra et non tradat eum in animam inimicorum eius.

(După L'Osservatore romano, 29 iunie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.