Deva: Curs de formare pentru responsabilii adulți din AC
Un grup de 15 membri ai sectorului adulți din Acțiunea Catolică Iași, însoțiți de pr. Iosif Dămătăr, asistentul spiritual al sectorului, a efectuat, în perioada 24-26 iunie 2011, o deplasare la Deva, la biserica greco-catolică "Imaculata", cu scopul de a participa la cursul de formare pentru adulți cu tema: "Redescoperirea iubirii aproapelui - Adulții educatori in familie", organizat de sectorul adulți al Acțiunii Catolice din România (ACRO).
Au fost două conferințe interesante:
- "A educa in familie; a educa in familia Acțiunii Catolice", susținută de psiholog Oana Tuduce, președintele ACRO.
- "Transmiterea credinței prin familie", susținută de pr. Pablo Guerrero SJ, superior provincial al Societății lui Isus în România, specialist în psihologia familiei.
S-a menționat importanța deosebită pe care instituția familiei o are în Biserică și societate, în educarea copiilor, s-a prezentat modul în care familia poate și trebuie să trăiască autentic valorile creștine, ajutând astfel instituția familiei să-și redescopere rolul, demnitatea și respectul cuvenit în societate.
Pentru a face călătoria până la Deva cât mai plăcută și instructivă, am organizat-o sub forma unui pelerinaj intern. Primul obiectiv a fost celebrarea sfintei Liturghii la biserica "Sfânta Maria" din Șumuleu, unde se găsește cea mai mare sculptură a Maicii Domnului cu pruncul Isus in brațe, având înălțimea de 227 cm. Potrivit legendei, fața statuii se schimbă în preajma unui pericol. De statuia Sfintei Fecioare de la Șumuleu se leagă nenumărate minuni, fiind împlinite multe din rugăciunile spuse in fața ei. Am îngenunchiat în fața statuii Maicii Sfinte ajutătoare, cerând ocrotirea sa, prezentându-i ruga noastră pentru noi și familiile noastre, pentru familia AC, pentru binefăcătorii noștri.
Am vizitat apoi Casa "Sf. Iosif" pentru copii în dificultate din Odorheiul Secuiesc, unde am fost întâmpinați cu multă căldură de surorile Congregației "Inima Neprihănită". Aici, am rămas impresionați de modul în care cele 12 surori îngrijesc cu multă dragoste 140 de copii aflați în dificultate, de pe întreg teritoriul țării, indiferent de etnie sau religie.
La cca. 25 km de Deva am vizitat Mănăstirea Prislop, situată într-un cadru natural de o frumusețe deosebită. Renașterea acestui lăcaș de rugăciune este legată de numele părintelui Arsenie Boca, iar picturile bisericești realizate de el sunt foarte frumoase și luminoase. Urcând un deal nu prea înalt, apare în fața noastră un cimitir mic, plin de flori, liniștit și curat, unde sunt îngropate măicuțele mănăstirii, dar și părintele Arsenie Boca.
La întoarcere am vizitat Castelul Huniazilor, unul din cele mai frumoase și impunătoare monumente de arhitectură gotică din Transilvania, ridicat în sec. al XV-lea de Iancu de Hunedoara. Am vizitat sălile, camerele de onoare, numeroasele turnuri dar și fântâna adâncă de 30 m, săpată conform legendei de trei prizonieri turci.
Au fost trei zile pline, în care am acumulat multe cunoștințe religioase și istorice, ne-am rugat, am înțeles rolul important al familiei în educarea copiilor și conduși de părintele asistent spiritual am participat la toate momentele liturgice.
Ne-am înapoiat cu dorința de-a transmite în familiile și comunitățile noastre modul responsabil în care adulții au datoria de a fi educatori ai familiei.
Viorica Spătaru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
24-26 iunie: Deva: Curs formare pentru responsabilii adulți din AC
lecturi: 12.