Răcăciuni - un dram de istorie catolică

Catolicii din Răcăciuni provin din satele catolice vecine şi din personalul tehnico-administrativ de la marile proprietăţi agricole din regiune.

Pentru prima dată, catolicii din Răcăciuni au fost menţionaţi în "Schematismul Misiunii" din 1850, sub forma "Rekecsin Inferior". La acea dată, comunitatea număra 101 credincioşi şi avea o biserică de lemn, cu puţin timp în urmă construită de boierul şi vornicul Vasile Sturza din Răcăciuni Târg. Biserica a fost consacrată la 2 iulie 1854 de către episcopul Antonio de Stefano, episcop titular de Bendensis, prefect al misiunilor din Moldova şi vizitator apostolic între anii 1849-1859:

"Spre mai marea slavă a lui Dumnezeu, în anul 185 (4, luna iulie, ziua 2), Ilustrissimul şi Reverendissimul Domn Anton de Stefano din Ordinul Minorilor Conventuali ai Sfântului Francisc, Episcop de Bendensis, Prefect al Misiunilor din Moldova şi Vizitator Apostolic, în prezenţa preoţilor din acelaşi Ordin, a consacrat acest altar portabil uns cu Sfânta Crismă şi cu Untdelemnul Catecumenilor, punându-se în el relicve sfinte ale Sfântului martir Modestin şi ale Sfântului martir Felician cu trei boabe de tămâie şi pentru o mai mare credibilitate însemnăm piatra (de altar) cu propriul sigiliu episcopal".

Patronul spiritual al acestei biserici a fost ales sfântul Ioachim, tatăl Sfintei Fecioare Maria.

Din statisticile Episcopiei de Iaşi reiese că la Răcăciuni figurau în anul 1874 un număr de 174 de credincioşi, iar în anul 1885, 275 de credincioşi, fiind celebrate în acel an 38 de botezuri, 21 de cununii şi 78 de înmormântări.

Conform aceleiaşi statistici, în anul 1888 la Răcăciuni erau 60 de familii cu 223 credincioşi, fiind celebrate 18 botezuri, 4 cununii si 17 înmormântări.

De-a lungul timpului, catolicii din Răcăciuni au fost îngrijiţi sufleteşte fie de preotul paroh de la Cleja, fie de cel de la Fundu Răcăciuni sau chiar de la Fărăoani. Dintre preoţii mai cunoscuţi care veneau la Răcăciuni pentru a celebra sfintele taine amintim pe pr. Francisc Hojden, pr. Carol Susan, pr. dr. Mihai Serafim Bejan, pr. Gheorghe Ciuraru, pr. Gheorghe Farţade. Din cauza numeroaselor filiale, preotul nu reuşea să ajungă prea des la Răcăciuni pentru a celebra sfintele sacramente şi pentru a întreţine viaţa de credinţă a răcăciunenilor catolici. Probabil şi din acest motiv se explică faptul că în jumătate de secol comunitatea din Răcăciuni a crescut doar cu 37 de credincioşi.

La începutul secolului XX numărul catolicilor din Răcăciuni depăşea cu puţin cifra de 200. În anul 1918, foarte probabil din cauza Primului Război Mondial, numărul catolicilor era de numai 126 de suflete.

În anul 1930 la recensământul oficial al comunei, populaţia totală a satului Răcăciuni era de 1981 locuitori, din care 1552 ortodocşi, 1 greco-catolic, 244 romano-catolici, 1 reformat, 7 evanghelişti, 176 evrei.

După Cel de-al Doilea Război Mondial, comunitatea romano-catolică din Răcăciuni a înregistrat un număr mai mult sau mai puţin constant de credincioşi: 1946 - 211 credincioşi, 1947 - 203 credincioşi, 1948 - 246 credincioşi.

La 7 aprilie 1968, a fost deschis la Gheorghe Doja centrul parohial, prin dezmembrare de la Parohia Cleja, primul paroh fiind părintele Ciril Blaj, care avea în administrare şi comunităţile catolice din satele Valea Mică, Răcăciuni şi Gâşteni. La acea dată erau înregistraţi la Gheorghe Doja 125 de familii catolice, iar comunitatea era formată din 700 de credincioşi. Filiala Răcăciuni număra 72 de familii cu 200 de credincioşi.

În anul 1975 parohul de Gheorghe Doja a fost transferat la Valea Mare, fiind înlocuit de părintele Ioan Jicmon. Şase ani mai târziu, în anul 1981, când părintele Ioan Jicmon a fost transferat la Prăjeşti, parohia din Gheorghe Doja, cu filialele amintite mai sus a fost păstorită de părintele Mihai Cucuteanu.

În a doua jumătate a secolului XX numărul catolicilor din Răcăciuni a crescut rapid, ajungând în anul 1993 la 136 de familii cu 465 credincioşi.

La 1 august 2004, prin decretul emis de Episcopia de Iaşi şi semnat de episcopul Petru Gherghel, decret cu nr. 1498, a fost înfiinţată Parohia Valea Mică, prin dezmembrare de la Parohia Gheorghe Doja, primind ca filială comunitatea din Răcăciuni. La aceeaşi dată a fost numit şi parohul noii comunităţi, părintele Daniel Cimpu.

Conform statisticii din anul 2010, comunitatea catolică din localitatea Răcăciuni era formată din 158 de familii cu 467 credincioşi.

În anul 1990, s-au început demersurile în vederea construirii unei noi biserici catolice în localitatea Răcăciuni sub directa coordonare a părintelui Mihai Cucuteanu. Aceste demersuri au fost dificile şi anevoioase, întâmpinându-se multe piedici şi greutăţi, pe care nu dorim să le mai amintim, cu toate că nu am greşi cu nimic. Le cunoaşte bunul Dumnezeu, care în Providenţa Sa infinită a orânduit astfel lucrurile încât finalitatea a fost începerea lucrărilor de construire a noii biserici. Aici ar putea mult mai mult să dea mărturie părintele Mihai Cucuteanu, dar şi o parte din credincioşii catolici şi ortodocşi răcăciuneni. Mai curând readucem în memorie faptul că în anul 1991 a avut loc la Răcăciuni prima vizita pastorală a episcopului de Iaşi, PS Petru Gherghel.

Construcţia bisericii noi din Răcăciuni, care de acum va avea hramul Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie) a întâmpinat în decursul celor 20 de ani de când a fost începută şi până în acest moment, stagnări ale lucrărilor, lipsuri financiare, piedici de tot felul, dar toate au fost depăşite, multe uitate, mai uşor sau mai greu, iar acum acest sfânt lăcaş e gătit de sărbătoare, asemenea unei mirese în ziua cununiei sale, adică biserica a ajuns la momentul sfinţirii şi consacrării altarului. Toate acestea din voinţa şi cu ajutorul lui Dumnezeu, cu sacrificii mari din partea credincioşilor şi, de ce nu, a preoţilor care s-au perindat pe aici. Nu ne rămâne decât să aducem neîncetat mulţumiri Domnului şi Maicii Preacurate, fără a uita că o biserică este cu adevărat frumoasă şi strălucitoare nu doar când este sfinţită, ci atunci când este plină nu de icoane, podoabe sau flori, ci de suflete, de creştini!

La umbra bisericii noi, în ziua de 16 aprilie 2009 s-a început cu binecuvântarea episcopului de Iaşi, dar şi cu mult curaj din partea credincioşilor catolici din Răcăciuni, ceea ce acum se numeşte Centrul Parohial "Fericitul Ioan Paul al II-lea". Ca o noutate, este prima clădire din Dieceza de Iaşi care are ca ocrotitor şi protector pe Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea, după ce a fost declarat fericit cu doar două săptămâni înainte de a fi sfinţit acest edificiu. Denumirea de Centru Parohial nu a fost aleasă întâmplător, ci având la bază mai multe motive, printre care:

1. existenţa unui punct de referinţă pentru tot ce înseamnă identitate catolică locală, atât a credincioşilor, cât şi a persoanelor consacrate care activează pe teritoriul parohiei;

2. un loc unde diferite categorii de vârstă (copii, tineri, adulţi) au posibilitatea întâlnirilor de cateheză, de spiritualitate şi comuniune;

3. fiind şi reşedinţă parohială, centrul este un loc unde toţi creştinii, indiferent de confesiune, şi nu numai creştinii, pot găsi repere catolice, fie prin direcţiune spirituală, fie apelând la rugăciunile Bisericii pentru diferite trebuinţe sufleteşti;

4. un loc unde oaspeţii pot găsi un loc de odihnă şi întărire a sufletului, după cuvântul lui Isus din Evanghelia după Sfântul Marcu, capitolul 6, versetul 31;

5. nu în ultimul rând un loc unde poate fi consultată, de către oricine doreşte, o bibliotecă religioasă, atât de necesară hrănirii minţii şi a sufletului.

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Preacurate, acest centru este acum ca un prim şi măreţ vlăstar al bisericii răcăciunenilor. "Cât de minunate sunt lucrurile tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai zidit!" (Ps 103,24). "Tu eşti Dumnezeul care faci lucruri minunate!" (Ps 76,15).

Se cuvine în acelaşi timp să nu-i uităm pe toţi cei prin care Domnul în Providenţa sa iubitoare a lucrat şi continuă să lucreze. Binefăcătorii. E adevărat că Dumnezeu îşi poate realiza planurile sale şi fără aportul omului, dar în iubirea lui infinită l-a voit pe om colaborator responsabil, cum îi defineşte sfântul Paul pe toţi cei de bunăvoinţă: "colaboratori ai lui Dumnezeu" (1Cor 3,9; 2Cor 6,1). În aceasta stă toată frumuseţea şi măreţia omului de chip şi asemănare cu Dumnezeu.

Iar cât ne priveşte pe noi, simpli slujitori, ne amintim de cuvintele divinului Învăţător pe care le-a spus ucenicilor săi că atunci când îşi vor fi împlinit datoria, să spună aşa: "Suntem slugi netrebnice, am făcut ceea ce eram datori să facem" (Lc 17,10). Aşadar,

Omnes ad majorem Dei gloria!

Dan Popa

lecturi: 36.