|
Ciofliceni: Olimpiada națională de religie catolică În perioada 28-30 aprilie 2011, la Ciofliceni, lângă Snagov, în județul Ilfov, a avut loc Olimpiada Națională de Religie Catolică, ediția a doua cu aprobarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Concursul s-a adresat cultului romano-catolic și greco-catolic pentru clasele de liceu (IX-XII), având două secțiuni: teoretic, la disciplina Religie, și teologic sau vocațional, la disciplinele Studiul biblic și Catehism. La acest eveniment au participat 77 de elevi din toată țara, reunind 13 județe (Alba, Bacău, Bihor, Brașov, Cluj, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș) și municipiul București. Emoționați, dar și entuziaști, elevii s-au prezentat pentru a-și testa cunoștințele. Dieceza de Iași a fost reprezentată de un grup de 28 de elevi, 12 elevi de la liceele teoretice și 16 elevi de la liceele teologice, selectați în urma etapei județene unde au obținut cel puțin nota 9 (nouă). Grupul de elevi din Dieceza de Iași a fost condus de pr. prof. dr. Iosif Bisoc, inspector școlar diecezan, responsabil al Oficiului pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli, însoțit de pr. Benone Lucaci (Iași), pr. Eusebiu Țâmpu (Roman), pr. Ioan Balan (Bacău), prof. dr. Violeta Apostu (Onești), prof. Monica Grosu (Onești), prof. Loredana Cojan (Bacău), prof. Raissa Marchievici (Roman), prof. Lidia Petrescu (Hălăucești) și prof. Fulvina Blînda (Iași). Deplasarea s-a realizat cu un autocar, care a pornit în dimineața zilei de 28 aprilie din fața Palatului Culturii din Iași, trecând prin localitățile Roman, Bacău, apoi Onești până la Ciofliceni. Olimpiada a fost găzduită de Mănăstirea Carmelită din Ciofliceni și organizată de Inspectoratul Școlar Județean Ilfov. Planificarea și desfășurarea concursului a fost monitorizată de o Comisie Centrală a cărui președinte a fost pr. prof. univ. dr. Isidor Mărtincă, decan al Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfânta Tereza" din București, vicepreședinte prof. Vasile Boguș, inspector școlar de religie al județului Ilfov și secretar sr. Rodica Miron, director la Colegiul Catolic "Sfântul Iosif" din București. Din Comisia Centrală au făcut parte și doi preoți și patru profesori din Dieceza de Iași. Efortul și străduința elevilor, profesorilor, familiilor, dar și ale preoților din comunitățile din care provin elevii au fost concretizate prin obținerea unor rezultate deosebite. Elevii au fost răsplătiți cu premii și mențiuni pentru buna lor pregătire de specialitate, cât și pentru educația lor religioasă reflectată în lucrările de concurs. Din 28 de elevi participanți din Dieceza de Iași, 23 au obținut premii și mențiuni:
Toți cei 28 de elevi participanți merită felicitări pentru efortul, priceperea și disponibilitatea lor. Succesul aparține întregului grup chiar dacă premiile și mențiunile sunt repartizate celor 23 de elevi. Lista premianților olimpiadei naționale 2011 este următoarea:
Câteva gânduri și impresii sintetizate de premianți care exprimă experiența dobândită în aceste zile pline de emoții și tensiuni: "Cine câștigă continuă, cine pierde continuă Etapa națională a Olimpiadei de religie catolică desfășurată între 28-30 aprilie 2011, la Ciofliceni, Snagov, județul Ilfov, a reprezentat pentru toți participanții mai mult decât o simplă competiție. Cu toții ne-am simțit ca luând parte la o întrunire a tinerilor din întreaga țară, uniți de dorința de a-l urma pe Isus prin cunoaștere, însuflețiți de Duhul Sfânt. Obositorul drum a fost dat uitării la vederea oazei de liniște și frumusețe pură pe care ne-a oferit-o Mănăstirea Carmeliților Desculți unde am fost cazați. Încă din prima zi atmosfera a fost însuflețită de nerăbdarea tuturor de a cunoaște oameni noi și de a lega prietenii ce s-au concretizat în minunatele seri petrecute împreună în jurul a două-trei chitare. Dimineața concursului a sporit suspansul și emoțiile care deja se adunaseră în inimile participanților. Unul dintre elevi spunea: «Olimpiada adevărată a fost cu mine însumi», această afirmație evidențiind faptul că majoritatea concurenților au participat la această competiție nu atât pentru a câștiga un premiu, cât pentru a-și aprofunda propria înțelegere a credinței și pentru a acumula experiență. Lucrările foarte bine realizate, prin care elevii i-au încântat pe cei din Comisia Centrală sunt tocmai dovada acestui principiu. Odată eliberați de emoțiile concursului au pornit toți participanții, elevi și profesori însoțitori, într-un tur forte al Bucureștiului vizitând: Casa Poporului, Colegiul Național «Sfântul Iosif» București, Biserica «Sfânta Fecioară Maria - Regina Sfântului Rozariu», din orașul Popești Leordeni. În aceeași localitate, primitoarele surori de la Mănăstirea «Sfânta Agneza» ne-au întâmpinat cu o căldură deosebită, determinându-ne prin cuvintele adresate să privim mai mult spre dimensiunea noastră interioară, spre spiritul sacru ce trebuie cultivat în tineri și nu numai. Impresionantele sunete grave ale orgii din catedrala catolică «Sfântul Iosif» au încheiat minunatul program de vizită prin București. Cea de-a doua seară s-a încheiat târziu în noapte cu lacrimi fie de fericire, fie de dezamăgire, după aflarea rezultatelor. Dar, așa cum spunea părintele Tarciziu într-una din captivantele sale predici din cadrul sfintelor Liturghii la care am participat: «Cu toții suntem chemați de Cristos să părăsim carapacea tristeții și deznădejdii pentru a urma îndemnul la credință, speranță, iubire și înviere». Noi, elevii, cu toții considerăm că această experiență de neuitat a Olimpiadei naționale nu ar fi fost posibilă fără sprijinul și susținerea profesorilor noștri îndrumători și însoțitori, mulțumind totodată Bunului Dumnezeu că ne-a dat ocazia și puterea să luăm parte la o asemenea întâlnire, la minunatele zile de har. Și nu în ultimul rând aducem mulțumiri Episcopiei de Iași, în mod deosebit Preasfințitului Aurel Percă, episcopul nostru auxiliar, care s-a preocupat de deplasarea confortabilă a noastră până la Snagov. Această mulțumire am realizat-o în mod special la sanctuarul «Fericitul Ieremia» din Onești, în drumul de întoarcere acasă" (Antuca Andreea, Colegiul Național "Vasile Alecsandri" Bacău, și Bacoiu Diana-Mădălina, Colegiul Național "Gheorghe Vrănceanu", Bacău). Au consemnat prof. Loredana Cojan și prof. Fulvina Blînda * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 28-30 aprilie: Ciofliceni: Olimpiada națională de religie catolică
lecturi: 26.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |