Familia în lumina pascală în numărul 5 al revistei "Familia și viața"
În numărul cinci al revistei "Familia și viața" dedicat lunii aprilie am căutat să atingem tema Familia în lumina pascală și să contemplăm prin ochii credinței misterul morții și învierii lui Cristos.
Părintele Iosif Enășoae în editorial ne arată că ceea ce ne încătușează și ne paralizează capacitatea noastră de a iubi este tocmai frică de moarte. Isus a venit să ne dea libertatea totală: prin pătimirea, moartea și învierea sa, Cristos ne-a eliberat atât de păcat, cât și de frica de moarte. Prin învierea sa glorioasă și fericită, ne arată evident că drumul parcurs de El, cel al iubirii totale, nu duce la moarte, ci la înviere, la împlinirea vieții.
În paginile 4 și 5 dedicate soților și părinților găsim articolul scris de doamna Maria Gherghel "Părinții - sarea pământului, lumina lumii" și mărturia unei soții care și-a recunoscut greșeala, refăcând astfel unitatea familiei.
Adolescenții, și nu numai ei, la pagina 6, pot urmări o scurtă prezentare a valorii crucii și morții lui Isus Cristos pentru noi toți. În pagina 7 o tânără, Ioana Băcăoanu, ne prezintă cum vede ea Învierea lui Cristos. Pentru copii am pregătit două frumoase povestiri și un joc tip puzzle.
Adresându-ne familiilor la pagina de spiritualitate am căutat să surprindem valoarea Euharistiei pentru a ne pute pregăti cât mai bine pentru sărbătoarea sărbătorilor: Paștele! Am considerat de cuviință ca în acest număr să introducem și două subiecte de meditație care să ne ajută să trăim mai bine cât ne-a rămas din Postul Mare și să ne examinăm viața.
La pagina dedicată culturii vieții am inclus un interviu cu doamna psiholog Mihaela Gemine, președinta Fundației "WKMS - Să-i ajutăm iubindu-i!". Continuând seria articolelor dedicate paternității și maternității responsabile, doamna Maria Gherghel ne prezintă scopurile actului conjugal în lumina enciclicei Humanae Vitae.
În cuprinsul paginii dedicate problemelor de bioetică am căutat să analizăm manipularea de limbaj realizată de-a lungul anilor în ceea ce privește avortul, folosirea unei terminologii confuze care tinde să influențeze opinia publică pentru ca în final avortul să fie considerat altceva, dar nu ceea ce este: crimă și deci păcat.
Redacția revistei prezintă în ultima pagină răspunsul la întrebarea dacă viața unei persoane cu boala Down este inutilă și câteva știri specifice asociației noastre și rugămintea noastră de colaborare pentru scrierea de articole, anunțuri referitoare la familii și distribuirea revistei.
Precum veți vedea, revista este într-o nouă prezentare grafică, mai atractivă, rod al colaborării cu Editura "Sapientia", urmând ca în viitoarele luni ea să apară și tipărită. Pentru a o putea descărca și vizualiza, urmăriți link-ul Revista "Familia și viața" nr. 5.
Vă dorim o bună lectură și sărbători pascale binecuvântate!
Asociația "Familia și Viața"
* * *
Revista poate fi descărcată în format pdf de pe situl Asociației "Familia și Viața" din Roman: www.familiasiviata.ro.
lecturi: 67.