LECTIO DIVINA

Duminica a II-a din Postul Mare Ciclul A

Cuvântul tău e făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele

(Psalmul 119,105)

TEXTUL BIBLIC: Matei 17,1-9

Isus se schimbă la faţă

¹ După şase zile, Isus l-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt ₂ şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui strălucea ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. ³ Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilie, care vorbeau cu Isus.

⁴ Petru, intervenind, i-a spus lui Isus: «Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie».

⁵ Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos şi iată că un glas din nor spunea: «Acesta este Fiul meu cel iubit în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!».

⁶ Auzind, discipolii au căzut cu faţa la pământ şi au fost cuprinşi de o mare spaimă. ⁷ Isus a venit, i-a atins şi le-a zis: «Ridicaţi-vă, nu vă temeţi!».

⁸ Ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur. ⁹ Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: - Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului nu va fi înviat din morţi.

1 - LECTURA

Ce spune textul?

Piste pentru lectură

Salutare prieteni:

Liturgia euharistică din a doua duminică din Postul Mare ne propune textul despre Schimbarea la faţă a Domnului, după Matei. Să analizăm pe părţi acest text, în acord cu elementele sale importante:

MUNTELE: evanghelistul Matei expune viaţa publică a lui Isus între doi munţi. La început, cu ispitirile în deşert (a fost dus pe un munte...) şi la sfârşitul ministeriului său, adunându-i pe discipolii săi cu toată puterea sa şi trimiţându-i să vestească evanghelia la toate popoarele. După ispitiri, la începutul vieţii sale publice, Isus urcă pe munte şi sintetizează învăţăturile sale (în ceea ce numim predica de pe munte). La mijlocul ministeriului său găsim acest text cu un munte, unde Isus îi duce pe discipolii săi mai apropiaţi pentru a le da o "anticipare" a gloriei sale ultime şi definitive. În tradiţie acest munte este identificat cu muntele Tabor.

Muntele, în Vechiul Testament, este locul prin excelenţă al revelaţiilor divine.

Petru, Iacob şi Ioan sunt aceiaşi pe care Isus îi alege că să fie aproape de El în agonia din Ghetsemani. Sunt aceiaşi martori privilegiaţi care îl însoţesc, acum în anticiparea gloriei sale şi după aceea în umilirea sa. Şi în cele două momente ei au simţit frică şi se aflau în faţa unor situaţii care depăşeau capacitatea lor de înţelegere.

TRANSFIGURAREA: este schimbarea aparenţei şi formei şi asumarea unui aspect diferit. În originalul grec se spune literalmente că a fost o metamorfoză, conjugat la pasiv, ceea ce dă de înţeles că Dumnezeu e cel care a realizat această schimbare. Drept consecinţă, faţa lui Isus devine strălucitoare şi hainele lui devin albe. (Şi lui Moise îi strălucea faţa atunci când a coborât de pe munte cu tablele Legii, însă aici însuşi Isus străluceşte cu lumina sa şi nu ca Moise care reflecta lumina lui Jahve). Este strălucirea proprie a lui Dumnezeu, care revelează fiinţa intimă a lui Dumnezeu.

MOISE ŞI ILIE: reprezintă Vechiul Testament, adică Legea şi Profeţii. Amintim că Matei scrie Evanghelia sa în special pentru o comunitate de evrei care s-au convertit la creştinism şi trebuie să facă referinţă la personajele din Vechiul Testament. Aici Isus în gloria sa dă mărturie că el este Fiul unic al Tatălui. Şi pentru aceasta ia doi martori care sunt Moise şi Ilie care îl însoţesc în faţa acestei epifanii private pentru discipoli. În contrast cu Golgota, alt munte, unde apare Isus în umilirea sa între doi tâlhari.

"ESTE BINE CĂ SUNTEM AICI": Această afirmaţie a lui Petru dă de înţeles că vrea să prelungească fericirea unui moment privilegiat.

Corturile, colibele sau adăposturile fac aluzie la sărbătoarea Corturilor care este un memorial israelit al timpului mântuitor.

NORUL: care este mai luminos în acest caz, face aluzie la timpurile exodului, în care Dumnezeu îl însoţeşte pe poporul său.

Glasul Tatălui: "Acesta este Fiul meu cel iubit în care este mulţumirea mea; ascultaţi-l". Repetă ceea ce Matei şi ceilalţi sinoptici prezintă la Botezul lui Isus. Cu această ocazie, Matei adaugă "ascultaţi-l". A asculta înseamnă a se supune pentru iudei. A asculta înseamnă şi "a pune din nou în inimă". Este un imperativ care ne aminteşte textul principal din Deuteronom "Ascultă, Israele". Glasul ceresc porunceşte ascultarea faţă de Isus şi discipolii cad cu faţa la pământ pentru a simboliza atitudinea reverenţioasă faţă de Învăţător.

La schimbarea la faţă, glasul Tatălui proclamă că Isus este Fiul lui Dumnezeu, pe cruce, soldaţii romanii spun că într-adevăr Isus este Fiul lui Dumnezeu. În cele două scene este menţionat Ilie... Acest lucru ne dă de înţeles că suferinţa lui Isus şi gloria lui sunt intim unite.

RIDICAŢI-VĂ, NU VĂ TEMEŢI: în faţa temerii discipolilor, Isus îi atinge şi le spune clar să nu se teamă. Teama este situaţia cea mai umană pe care putem s-o înţelegem. Isus eliberează de teamă şi ne ridică pentru a continua drumul.

SĂ NU SPUNEŢI NIMĂNUI: trebuie continuat drumul. Şi nimeni nu trebuie să ştie despre această revelaţie până când nu va fi glorificat Fiul lui Dumnezeu. Situaţie pe care în acest moment discipolii nu reuşesc s-o înţeleagă.

Pentru a ţine cont: Muntele este în Vechiul Israel un loc de întâlnire şi manifestare a lui Dumnezeu.

Alte texte biblice pentru a confrunta: Ex 3,1-7; Mt 4,8; Mt 5,1-2; Mt 28,16-20

Pentru a continua aprofundarea acestor teme se poate vedea în dicţionar cuvântul Munte şi cuvântul Frică (Teamă)

Întrebări pentru lectură

Care sunt Apostolii pe care Isus îi alege în această trecere pentru o activitate diferită? Unde îi duce?