Săbăoani: Consfătuirea semestrială a directorilor grădinițelor confesionale ale Diecezei Romano-Catolice de Iași
Episcopia Romano-Catolică de Iași, prin Oficiul pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli, a organizat consfătuirea semestrială a directorilor din grădinițele confesionale din jurisdicția sa în ziua de sâmbătă, 12 februarie 2011. Această întâlnirea a avut ca temă "Legea Educației Naționale la primii pași în aplicarea ei în grădiniță". Gazda acestei întâlniri deosebit de fructuoase a fost Grădinița "Sf. Ana" din localitatea Săbăoani, județul Neamț.
Programul a cuprins:
9.30: Salutul de deschidere: pr. Iosif Bisoc, OFMConv., inspector școlar diecezan
9.45-12.00: Prezentarea temelor: educ. Carmen Nedelcu, expert școlar OPSPRS
12.00: Prânzul
13.00-15.00: Discuțiile și concluziile consfătuirii.
La această consfătuire au participat un număr de aproximativ 30 de persoane din 17 grădinițe.
După rugăciunea de început și salutul de deschidere al pr. prof. univ. dr. Iosif Bisoc, OFMConv., inspector școlar diecezan, au fost abordate următoarele teme:
Precizări cu privire la noua Lege a Educației.
Reorganizarea activităților metodico-științifice și înființarea comisiei de perfecționare și formare continuă.
Metodică și perfecționare.
Prezentarea sitului oficiului, revista "Lăsați copiii să vină la mine!" și proiectul CD-ului "Anotimpurile copilăriei", alte activități de promovare a grădinițelor (cartea de povești, actele simpozionului de la Târgu Ocna etc.).
Diverse.
Doamna educatoare Carmen Nedelcu, expert școlar al Oficiului pe probleme preșcolare, ne-a prezentat și explicat noua Lege a Educației Naționale. S-a înțeles astfel mai ușor modul în care Legea Educației trebuie respectată și aplicată.
În privința reorganizării activităților metodico-științifice și înființarea comisiei de perfecționare și formare continuă, expertul școlar O.P.S.P.R.S. educ. Carmen Nedelcu ne-a conștientizat asupra importanței înființării acestor comisii în grădinițele noastre dar mai ales asupra necesității formării continue a personalului didactic care își desfășoară activitatea în aceste unități. În acest scop, Oficiul pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli a propus cel puțin un curs anual de perfecționare și formare continuă ale cadrelor didactice, un simpozion național, o întâlnire anuală a educatoarelor din grădinițele particulare și două întâlniri anuale ale directorilor și reprezentanților acestor grădinițe. Întreaga audiență a înțeles importanța acestor propuneri: nu este nimic impus însă toate mai sus enunțate sunt foarte necesare.
Pr. Iosif Bisoc, OFMConv., inspector școlar diecezan ne-a prezentat situl oficiului, www.opsprsiasi.ro, importanța și scopul înființării lui. Cei care vor dori să afle cât mai multe despre grădinițele confesionale din subordinea Episcopiei Romano-Catolice de Iași vor putea accesa acest sit.
De asemenea, pr. Iosif Bisoc ne-a asigurat de continuitatea proiectelor începute, ne-a îndemnat să participăm la aceste proiecte și să venim cu proiecte noi.
Înainte de finalul întâlnirii s-a stabilit calendarul orientativ al activităților ce se vor desfășura în următorii 5 ani în grădinițele confesionale și s-a ales, prin vot, echipa consultativă a grădinițelor particulare, echipă formată din următoarea componență:
Întreaga echipă va lucra sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Iosif Bisoc, OFMConv., inspector școlar diecezan.
Ne bucurăm că Grădinița "Sf. Ana" din Săbăoani a fost gazda acestei întâlniri. Mulțumim celor care au făcut posibilă această întâlnire, moderatorilor și tuturor celor prezenți. Rămânem deschiși la toate inițiativele Oficiului pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli, al Episcopiei Romano-Catolice de Iași.
Educ. Daniela Andrieș
și educ. Elvira Ghiurca
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
12 februarie: Săbăoani: Consfătuirea semestrială a directorilor grădinițelor confesionale ale Diecezei Romano-Catolice de Iași
lecturi: 13.