Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Celibatul sacerdotal în învățătura pontifilor (IV)

Paul al VI-lea în furtuna de post-conciliu

Dintr-o conferință ținută la Ars de cardinalul prefect al Congregației pentru Cler, publicăm partea referitoare la papa Montini.

De Mauro Piacenza

Publicată la 24 iunie 1967, Sacerdotalis caelibatus este ultima enciclică dedicată în întregime de un pontif temei celibatului. În vifornițele care au urmat imediat după conciliu, receptând în întregime învățătura conciliară, Paul al VI-lea a simțit nevoia de a reafirma, cu un act magisterial autoritar, validitatea perenă a celibatului ecleziastic, care, probabil în manieră și mai vehementă decât astăzi, era contestat prin adevărate tentative de delegitimare atât istorico-biblică cât și teologico-pastorală.

După cum se știe, Presbyterorum ordinis face deosebire între celibatul în sine și legea celibatului, când la nr. 16 afirmă: "Continența perfectă și perpetuă pentru Împărăția cerurilor, recomandată de Cristos Domnul în decursul secolelor și chiar în zilele noastre îmbrățișată cu bucurie și respectată în mod lăudabil de mulți credincioși, a fost considerată de Biserică deosebit de potrivită pentru viața sacerdotală (...). Pentru aceste motive - întemeiată pe misterul lui Cristos și al misiunii sale - celibatul, care înainte era recomandat preoților, ulterior a fost impus prin lege, în Biserica latină, tuturor celor care urmează să primească ordinele sacre". Această deosebire este prezentă fie în capitolul al treilea al enciclicei lui Pius al XI-lea Ad catholici sacerdotii, fie la nr. 21 al enciclicei lui Paul al VI-lea. Ambele documente conduc legea celibatului la adevărata sa origine, care este dată de apostoli și, prin intermediul lor, de Cristos însuși.

Paul al VI-lea, la nr. 14 afirmă: "Așadar noi considerăm că actuala lege a celibatului sacru trebuie și astăzi, și în mod ferm, să însoțească slujirea ecleziastică; ea trebuie să-l susțină pe slujitor în alegerea lui exclusivă, perenă și totală a unicei și supremei iubiri a lui Cristos și a consacrării pentru cultul lui Dumnezeu și pentru slujirea Bisericii, și trebuie să califice starea lui de viață, atât în comunitatea credincioșilor, cât și în cea profană". După cum se vede dintr-o dată, Pontiful asumă motivele cultuale proprii ale magisteriului precedent și le integrează cu cele teologico-spirituale și pastorale, subliniate mai mult de Conciliul al II-lea din Vatican, scoțând în evidență că dubla ordine de motive nu trebuie niciodată considerată în antiteză, ci în relație reciprocă și sinteză rodnică. Același mod de a pune problema se poate întâlni la nr. 19, care amintește de misiunea preotului, ca slujitor al lui Cristos și împărțitor al tainelor lui Dumnezeu, și își are apogeul său la nr. 21: "Cristos a rămas toată viața sa în starea de feciorie, ceea ce înseamnă dăruirea sa totală în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor. Această conexiune profundă între feciorie și preoție, în Cristos, se reflectă în aceia care au soarta de a participa la demnitatea și la misiunea Mijlocitorului și Preotului veșnic, și această participare va fi cu atât mai perfectă cu cât slujitorul sacru va fi mai liber de legăturile de carne și de sânge". Așadar, șovăiala în înțelegerea valorii inestimabile a celibatului sacru și în respectiva lui valorizare și, unde ar fi necesar, apărare dârză, ar putea să fie înțeleasă ca înțelegere neadecvată a importanței slujirii preoțești în Biserică și a relației sale ontologico-sacramentale cu Cristos marele preot. După aceste referințe cultuale și cristologice de care nu se poate face abstracție, enciclica prezintă o clară referință ecleziologică: "Luat de Cristos Isus până la abandonarea totală de sine însuși Lui, preotul se configurează mai perfect cu Cristos și în iubirea cu care Veșnicul Preot a iubit Biserica, sau Trupul, oferindu-se în întregime pe Sine însuși pentru Ea, cu scopul de a face din ea o Mireasă glorioasă, sfântă și neprihănită. Fecioria consacrată a slujitorilor sacri manifestă, de fapt, iubirea feciorelnică a lui Cristos față de Biserică și rodnicia feciorelnică și supranaturală a acestei căsătorii, prin care fiii lui Dumnezeu nu sunt născuți nici din carne, nici din sânge" (nr. 26). Cum ar putea Cristos să iubească Biserica sa cu o iubire non-feciorelnică? Cum ar putea preotul, alter Christus, să fie mire al Bisericii în mod non-feciorelnic? Reiese interconexiunea profundă a tuturor valențelor celibatului sacru, care, din orice parte s-ar privi, apare tot mai radical și intim legată cu preoția.

Continuând să argumenteze cu motive ecleziologice în sprijinul celibatului, enciclica, la nr. 29, 30 și 31 scoate în evidență raportul de nedepășit dintre celibat și misterul euharistic, afirmând că, prin celibat, "preotul se unește mai intim cu ofranda, depunând pe altar întreaga lui viață, care poartă semnele arderii de tot. (...) În moartea zilnică pentru el însuși, în renunțarea la iubirea legitimă a unei familii proprii, din iubire față de Cristos și față de Împărăția lui, va găsi gloria unei vieți în Cristos, foarte plină și rodnică, pentru că, asemenea Lui și în El, preotul iubește și se dăruiește tuturor fiilor lui Dumnezeu".

Ultimul mare ansamblu de motive, care sunt prezentate în sprijinul celibatului sacru, se referă la semnificația lui escatologică. În recunoașterea că împărăția lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta, că la înviere oamenii nu se mai căsătoresc (cf. Mt 22,30) și că "prețiosul dar divin al continenței perfecte pentru Împărăția cerurilor constituie (...) un semn deosebit al bunurilor cerești (cf. 1Cor 7,29-31)", celibatul este indicat și ca "o mărturie a îndreptării necesare a poporului lui Dumnezeu spre ultima țintă a pelerinajului pământesc și incitare pentru toți de a-și ridica privirea spre lucrurile cerești" (nr. 34).

Cel care are autoritate pentru a-i conduce pe frați la recunoașterea lui Cristos, la primirea adevărurilor revelate, la o conduită de viață tot mai ireproșabilă și, într-un cuvânt, la sfințenie, găsește, astfel, în celibatul sacru o profeție foarte potrivită și extraordinar de tare, capabilă să confere autoritate singulară propriei slujiri și rodnicie, fie exemplară fie apostolică, propriei acțiuni. Cu actualitate extraordinară, enciclica răspunde și la acele obiecții care ar vedea, în celibat, o mortificare a omenității, privată în felul acesta de unul din cele mai frumoase aspecte ale vieții. La nr. 56 se afirmă: "În inima preotului nu este stinsă iubirea. Inspirată din cel mai curat izvor, exercitată după imitarea lui Dumnezeu și a lui Cristos, caritatea, nu mai puțin decât orice iubire autentică, este exigentă și concretă, lărgește la infinit orizontul preotului, aprofundează și dilată simțul său de responsabilitate - indicator al personalității mature - educă în el, ca expresie a unei paternități mai înalte și vaste, o plinătate și delicatețe a sentimentelor, care îl îmbogățesc în măsură supraabundentă". Într-un cuvânt: "Celibatul, ridicându-l în mod integral pe om, contribuie efectiv la perfecțiunea lui" (nr. 55).

În 1967, anul de publicare a enciclicei Sacerdotalis caelibatus, Paul al VI-lea îndeplinește unul din actele de magisteriu cele mai curajoase și în mod exemplar clarificatoare ale pontificatului său. O enciclică, aceasta, care ar trebui studiată atent de orice candidat la preoție, încă de la începutul propriului itinerar, dar cu siguranță înainte de a prezenta cererea de admitere la hirotonirea diaconală, reluată periodic în formarea permanentă și făcută obiect nu numai de studiu atent biblic, istoric, teologic, spiritual și pastoral, ci și de meditație personală, aprofundată.

(După L'Osservatore romano, 7-8 februarie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 15.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat