Arhimandritul Datev Hagopian, întâistătătorul Eparhiei Armene din România, s-a întâlnit cu PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă, sâmbătă, 26 februarie 2011, în sediul Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi.

Cu ocazia vizitei pastorale la bisericile armene din Iaşi în perioada 25-27 februarie 2011, arhimandritul Datev Hagopian a dorit să se întâlnească cu episcopul de Iaşi.

În scrisoarea adresată episcopului Petru Gherghel, arhimandritul Datev spunea: "Vă rugăm cu deosebită dragoste în Cristos să stabiliţi o oră la care ne putem întâlni pentru a ne prezenta Înaltpreasfinţiei Voastre". Arhimandritul armean şi-a manifestat speranţa că cele două Biserici vor colabora pe viitor: "Cunoscând istoria seculară ce ne leagă popoarele noastre drept-credincioase pe plaiurile Iaşiului, suntem convinşi că o întâlnire va fi un început de colaborare între Bisericile noastre şi o manifestare a dorinţei noastre de a continua legătura noastră frăţească".

La întâlnire au participat senatorul Varujan Vosganian, doi preoţi armeni (pr. Ezras Bogdan, vicar eparhial, şi pr. Radu Krikor Holca), dr. Achouch Haitsam şi dr. Zareh Nazaryan, preşedintele comunităţii armene din Iaşi.

În cadrul întâlnirii s-a făcut un schimb de daruri. Preasfinţitul a primit de la oaspete cărţi privitoare la istoria armenilor, oferind, la rândul său, o copie a icoanei de la Cacica şi o carte-album cu catolicii din Moldova.

Arhimandritul Datev Hagopian a fost ales ca întâistătător al Eparhiei Armene din România la 24 septembrie 2010 de către Congresul Eparhial al Arhiepiscopiei Armene din România, în şedinţa sa extraordinară aflată sub binecuvântarea Sanctităţii Sale catolicosul şi patriarhul suprem al tuturor armenilor, Karekin al II-lea. La 7 noiembrie 2010 a fost intronizat în catedrala armeană din Bucureşti.

Preacuviosul părinte Datev Agopian s-a născut în Bagdad (Irak) unde a absolvit cursurile gimnaziului (1972-1979), apoi a urmat cursurile Academiei Teologice din Ecimiadzin (1979-1986) şi Universitatea din Geneva (1988-1990). La 18 februarie 1993 a fost hirotonit preot călugăr în biserica "Sfântul Grigore Luminătorul" din Bagdad, fiind numit paroh. În 1997 a fost numit de către Sanctitatea Sa Karekin al II-lea paroh al bisericii armene din regiunea Lyon în Saint-Étienne. În 1999 a susţinut lucrarea de doctorat "Madaghă în teologia armeană" la facultatea din Lyon. La 12 septembrie a primit gradul de arhimandrit din partea episcopului Norvan Zacarian. În 2004 a fost numit paroh al bisericii armene din Olanda.

* * *

Armenii au devenit creştini între anii 299 şi 301, prin predicarea Sfântului Grigore Parthul sau Luminătorul (260-326, primul catolicos între 302 şi 306). Conform tradiţiei, pe teritoriile armene, creştinismul a pătruns mai devreme prin apostolii Tadeu şi Bartolomeu. În anul 301 creştinismul a fost decretat religie de stat. Centrul spiritual al armenilor este la Ecimiadzin (Armenia Mare), unde îşi are sediul patriarhul suprem (catolicos). În timp s-au format trei patriarhii autonome care au în fruntea lor un catolicos, patriarhul din Armenia având un primat de onoare: Sis (1295), în Cilicia (Armenia Mică, azi în Liban), Constantinopol (1461) şi Ierusalim (1311).

Prigoniţi în cursul istoriei, armenii s-au răspândit în Europa, fiind cunoscuţi ca buni negustori, diplomaţi, meşteşugari, manufacturieri şi agricultori. Din cauza vicisitudinilor istorice, şi-au mutat scaunul episcopal de la Ecimiadzin la Romquala, lângă Edessa (1071), apoi la Sis şi din nou la Ecimiadzin (1441).

Unii dintre armeni, prin anii 1198-1375, 1672-1686 şi 1740 s-au unit cu Roma, organizându-se într-o eparhie proprie cu reşedinţa la Beirut (Liban).

Astăzi, în lume sunt 3.500.000 de armeni ortodocşi sau gregorieni şi 110.000 de armeni catolici.

Pe teritoriul României armenii s-au aşezat începând din secolele X-XII. Cucerirea repetată a oraşului Ani (1060, 1064, 1239, 1299, 1342), precum şi cutremurul din 1313, care dus la dărâmarea cetăţii, au făcut ca armenii să emigreze masiv spre Cilicia, Polonia, Crimeea, Polonia şi Moldova. Apoi au venit şi alţii în Moldova şi Muntenia din oraşele mediteraneene care plecau din calea turcilor şi a tătarilor. La sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, numărul armenilor din Moldova a crescut, astfel că, în anul 1401, Alexandru cel Bun înfiinţează o Episcopie Armeană la Suceava, unde erau deja cinci biserici. Episcopul avea în grijă şi de credincioşii din Dorohoi, Botoşani, Galaţi, Vaslui etc. În anul 1418, acelaşi Alexandru cel Bun stabilea vreo 3.000 de familii armene în şapte oraşe ale Moldovei. După mai multe emigrări, comunitatea armenilor număra în secolul al XV-lea 20.000 de persoane. Cea mai veche biserică este cea construită în 1350 la Botoşani, pe temeliile alteia mai vechi. Biserica din Iaşi (resfinţită la 26 octombrie 2008) este atestată în 1395. Se spune că biserica Bărăţia din Bucureşti a fost construită de armenii catolici şi ortodocşi începând cu 1629, rămasă apoi franciscanilor observanţi. În Moldova, armenii au suferit persecuţii în anul 1551, pe timpul lui Ştefan Rareş (1551-1552) şi mai apoi pe timpul lui Alexandru Lăpuşneanu şi Ştefan Tompşa.

Armenii aşezaţi în Transilvania încă din secolul X-XI s-au unit din punct de vedere religios cu Biserica Catolică începând cu 1684. Ei sunt menţionaţi într-un document al regelui maghiar Ludovic al IV-lea, în anul 1281, figurând şi cu o mănăstire. Lor li s-au adăugat şi armenii alungaţi din Moldova de domnul moldovean în 1672. Actualmente, catolicii armeni sunt grupaţi în Ordinariatul Armenilor Catolici din România, cu sediul la Gherla, al cărui administrator este arhiepiscopul romano-catolic de Alba-Iulia. În prezent, ordinariatul cuprinde patru parohii (Gherla, Gheorghieni, Dumbrăveni şi Frumoasa), dar credincioşii mai trăiesc şi în alte oraşe transilvane. În anul 2000 în Transilvania existau 823 de armeni.

În anul 1928 statul român a recunoscut cultul armean ca făcând parte dintre cultele istorice din ţară. Eparhia Armeană din România (armenii ortodocşi sau gregorieni) stă sub autoritatea dogmatică şi canonică a catolicosului din Ecimiadzin (Armenia). Episcopia Armeană, de regulă, este condusă de un arhiepiscop, iar organul colectiv de conducere este congresul eparhial, format din laici şi clerici.

În România, armenii au rămas puţini (conform recensământului din 2002: 1.780 de armeni, mulţi în familii mixte, din care 721 de vorbitori de limbă armeană), cu patru preoţi şi zece comunităţi, majoritari în Bucureşti şi Constanţa; celelalte comunităţi au până în 20 de familii.

Gheorghe Asachi, Ana Aslan, Anda Călugăreanu, Spiru Haret, Garabet Ibrăileanu, Mihail Jora, Virgil Madgeru, Vasile Conta se numără printre personalităţile lor.

Armenii au 16 biserici şi şase cimitire confesionale; în judeţul Suceava sunt două mănăstiri: Zamca (sec. al XV-lea) şi Hagigadar (sec. al XVI-lea), dar nu mai sunt călugări. Micşorându-se numărul credincioşilor, o parte din bisericile lor, cum este cea de la Roman care în anul 2009 a sărbătorit patru sute de ani de existenţă, au fost date în grija credincioşilor ortodocşi.

De regulă, arhitectura bisericilor armene se apropie de aceea a bisericilor din primele veacuri: două încăperi (altar şi naos), nedespărţite prin catapeteasmă, intrare laterală, baptisteriu lipit de peretele bisericii etc. În faţa multor biserici se află o piatră pe care sunt tăiate animale (matagh) pentru a fi împărţite săracilor la sfinţiri de biserici, la sărbătorile mari şi la sfinţiri de pietre funerare.

Biserica Armeană îşi fundamentează învăţătura de credinţă pe primele trei concilii ecumenice. Împrejurările istorice i-au împiedicat pe episcopii armeni să participe la Conciliul din Calcedon (451). Totuşi, armenii au acceptat hotărârea cu privire la cele două firi ale lui Cristos: cea divină şi umană.

Armenii au cele şapte taine, se împărtăşesc cu vin neamestecat cu apă şi cu pâine nedospită; împărtăşania se dă sub forma pâinii înmuiată în vin. Liturghia se bazează pe rânduielile Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Grigore din Nazianz. Naşterea şi Botezul Domnului sunt sărbătorite în aceeaşi zi (6 ianuarie). Printre sărbători se află şi Neprihănita Zămislire la 9 decembrie. Limba de cult este limba armeană literară veche, indiferent de ţară.

Este de admirat că, în ciuda atâtor prigoniri şi emigrări, armenii au rămas lângă Cristos. Mulţi au mers până la sacrificiul suprem, dându-şi viaţa pentru Cristos. Sfânta cruce e sărbătorită de patru ori pe an, poate şi pentru că în decursul istoriei au avut mult de suferit; numai în genocidul din 1915 au fost masacraţi peste un milion.

Pr. Cornel Cadar
 

lecturi: 21.