|
Acțiunea Catolică reînnoiește da-ul ei în slujba Bisericii pentru binele lumii Duminică, 5 decembrie 2010, în 47 de parohii din Dieceza de Iași s-a desfășurat reînnoirea sau depunerea adeziunii pentru Acțiunea Catolică "Sf. Iosif". Astfel, în cadrul celebrării liturgice, copiii, tinerii și adulții, după ce au răspuns în mod liber chemării lui Dumnezeu de a-și trăi credința într-un mod conștient, responsabil și activ, au ieșit din anonimat exprimând înaintea lui Dumnezeu, a păstorilor și a comunității, dorința de a-l urma pe Cristos, slujind Biserica, acționând după spiritul Acțiunii Catolice în comunitățile parohiale. Acțiunea Catolică este tradițional legat de dimensiunea instituțională a Bisericii, urmărind schema clasică: Biserica locală în centru și laicii ca și colaboratori ai apostolatului ierarhic. Cu o forță insistentă, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a reînceput să vorbească despre dimensiunea "carismatică" a Acțiunii Catolice. Se pare că, în specificul asociației, acesta este un element nou și foarte important. Sfântul Părinte scria: "Lunga voastră istorie este născută dintr-o carismă, adică dintr-un un dar particular al Duhului Învierii, care face ca Biserica să nu fie lipsită de talente și de resurse de har divin, de care creștinii au nevoie pentru a servi cauzei Evangheliei. Regândiți-vă cu o umilă mândrie și cu o bucurie interioară la carisma Acțiunii Catolice!... Eu vă încurajez să explorați totdeauna în profunzime carisma voastră..." (8 septembrie 2003). Această poziție deschide în fața Acțiunii Catolice un orizont nou și foarte bogat în consecințe teologice și practice. Mai întâi îi este reamintită Acțiunii Catolice sursa originară a vitalității sale și a dinamismului său. Este vorba despre Duhul Sfânt. La nivel practic, această poziție va conduce la stabilirea, în mod necesar, a unor puncte de legătură între Acțiunea Catolică, noile comunități și noile carisme pe care Duhul Sfânt nu încetează să le facă să înflorească în Biserica de astăzi. La Întâlnirea copiilor și adolescenților din Acțiunea Catolică cu Sfântul Părinte (30 octombrie 2010), papa Benedict al XVI-lea spunea: "Când aderați la Acțiunea Catolică vă spuneți vouă înșivă și tuturor că iubiți Biserica, că sunteți dispuși să fiți coresponsabili împreună cu păstorii ei de viața și misiunea ei, în cadrul unei asociații care se jertfește pentru binele persoanelor, pentru drumul lor de sfințenie și al vostru, pentru viața comunității creștine în cotidianitatea misiunii ei. .... Și vă invit, dragi prieteni, să continuați drumul vostru, să fiți fideli identității și scopului Acțiunii Catolice. Forța iubirii lui Dumnezeu poate să realizeze în voi lucruri mărețe". În încheierea sfintei Liturghii din cadrul Întâlnirii Acțiunii Catolice cu păstorul Diecezei de Iași (16 octombrie 2010), PS Petru Gherghel ne-a îndemnat să fim asemeni oglinzilor care, primind lumina de la Cristos, sfânta Fecioară Maria și de la sfinți, să o transmitem părinților, fraților, colegilor noștri și întregii societăți. "Transmiteți lumina credinței și a bucuriei! Asta vă dorim noi, episcopii și preoții". În acest an pastoral dedicat familiei ne angajăm să redescoperim importanța rugăciunii în viața noastră, a familiilor noastre și a comunităților parohiale. În Dieceza de Iași, Acțiunea Catolică este prezentă astfel, la nivelul sectoarelor:
Situația depunerii adeziunii A.C. Iași Anul asociativ 2010-2011 Sector copii Zona Iași 1. Pașcani - 15 copii, 7 animatori 2. Iași "Sf. Tereza" - 19 copii, 2 animatori 3. Iași "Sf. Anton" - 31 copii, 11 animatori 4. Poiana Micului - 17 copii, 2 animatori Parohie simpatizantă: Tomești - 10 copii, 4 animatori Total zona Iași: 92 copii, 22 animatori Zona Roman 1. Adjudeni - 20 copii, 8 animatori 2. Barticești - 32 copii, 6 animatori 3. Butea - 62 copii, 3 animatori 4. Piatra Neamț "Sf. Tereza" - 21 de copii membri, 5 copii simpatizanți, 5 animatori 5. Roman "Sf. Tereza" - 20 copii, 3 animatori 6. Roman "Inima Neprihănită a Mariei" - 15 copii, 5 animatori 7. Roman "Fericitul Ieremia" - 23 copii, 6 animatori 8. Roman "Isus, Bunul Păstor" - 19 copii, 9 animatori 9. Tămășeni - 80 copii, 20 animatori Parohie simpatizantă: Oțeleni- 30 copii, 10 animatori Total zona Roman: 292 copii, 65 animatori Zona Bacău 1. Galbeni - 15 copii, 2 animatori 2. Bacău "Sf. Nicolae" - 25 copii, 5 animatori 3. Bacău "Sf. Cruce" - 10 copii, 3 animatori 4. Barați - 42 copii, 6 animatori 5. Bijghir - 40 copii, 25 animatori 6. Florești - 30 copii, 3 animatori 7. Lilieci -20 copii, 5 animatori 8. Mărgineni - 20 copii, 4 animatori 9. Moinești - 14 copii, 2 animatori 10. Onești - 30 copii, 10 animatori 11. Pustiana - 47 copii, 5 animatori 12. Traian-Zăpodea - 10 copii, 2 animatori 13. Valea Mare - 20 copii, 3 animatori 14. Bogata - 32 copii, 5 animatori Parohie simpatizantă Pralea Total zona Bacău: 355 copii, 80 animatori Total sector ACC: 27 parohii membre cu 739 copii, 167 animatori, 3 parohii simpatizante Sector tineri Zona Iași 1. Huși -23 membri 2. Horlești - 25 membri 3. Iași "Adormirea Maicii Domnului" - 28 membri 4. Iași "Sf. Tereza" - 18 membri 5. Iași "Sf. Anton" - 36 membri 6. Pașcani - 19 membri 7. Răducăneni - 23 membri 8. Rădăuți - 16 membri 9. Tomești -10 membri Parohie simpatizantă: Poiana Micului Total zona Iași: 198 membri Zona Roman 1. Adjudeni - 63 membri 2. Barticești - 35 membri 3. Butea - 20 membri, 23 simpatizanți 4. Gherăești - 24 membri 5. Piatra Neamț "Sf. Tereza" - 12 membri, 8 simpatizanți 6. Roman "Sf. Tereza" - 21 membri 7. Roman "Inima Neprihănită a Mariei" - 23 membri, 4 simpatizanți 8. Roman "Fericitul Ieremia" - 23 membri 9. Roman "Isus Bunul Păstor" - 27 membri, 5 simpatizanți 10.Răchiteni -35 membri 11. Pildești - 51 membri, 28 simpatizanți 12. Săbăoani - 66 membri, 25 simpatizanți 13. Tămășeni - 50 membri, 5 simpatizanți Parohii simpatizante: Oțeleni - 29, Fărcășeni Total zona Roman: 450 membri, 90 simpatizanți Zona Bacău 1. Bacău "Sf. Nicolae" - 25 membri 2. Bacău "Sf. Cruce" - 14 membri 3. Bacău "Fericitul Ieremia" - 7 membri 4. Bijghir - 30 membri 5. Barați - 31 membri 6. Bogata -20 membri 7. Dărmănești - 23 membri 8. Fundu Răcăciuni - 20 membri 9. Florești - 2 membri 10. Faraoani - 28 membri, 18 simpatizanți 11. Gioseni - 20 membri 12. Galbeni - 12 membri 13. Lilieci - 16 membri 14. Moinești - 17 membri 15. Mărgineni - 15 membri 16. Oituz - 13 membri 17. Onești - 21 membri 18. Târgu Ocna - 12 membri 19. Pustiana - 32 membri 20. Ploscuțeni - 13 membri 21. Valea Mare - 11 membri 22. Valea Seacă - 16 membri 23. Traian- Zapodia - 7 membri 24. Comănești - 13 membri Parohii simpatizante: Cireșoaia 20, Pralea, Tuta Total zona Bacău: 418 membri, 18 simpatizanți Total sector tineri: 1066 membri în 49 de parohi, 6 parohii simpatizante Sector adulți Zona Roman 1. Adjudeni - 19 membri 2. Butea - 15 membri 3. Piatra Neamț "Sf. Iosif" - 18 membri 4. Piatra Neamț "Sf. Tereza" - 10 membri 5. Roman "Isus, Bunul Păstor" - 12 membri 6. Roman "Fericitul Ieremia" - 22 membri 7. Roman "Sfânta Tereza" - 26 membri 8. Roman "Inima Neprihănită a Mariei" - 27 membri 9. Tămășeni - 31 membri Total zona Roman: 180 membri Zona Bacău 1. Bacău "Sf. Nicolae" - 26 membri 2. Faraoani - 22 membri 3. Gioseni - 23 membri 4. Moinești - 14 membri 5. Mărgineni - 19 membri 6. Onești - 9 membri 7. Pustiana - 68 membri 8. Valea Mare - 14 membri 9. Zăpodia - 9 membri Total zona Bacău: 204 membri Total sector adulți: 384 membri în 18 parohii Astfel, Acțiunea Catolică, în anul asociativ 2010-2011, este prezentă în 50 de parohii, cu 739 copii, 167 animatori, 1.066 tineri, 384 adulți, adică 2.189 de membri. Șapte parohii ale diecezei s-au declarat simpatizante AC Iași. Adriana Ianuș * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 5 decembrie: Acțiunea Catolică reînnoiește da-ul ei în slujba Bisericii pentru binele lumii
lecturi: 10.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |