În grota naşterii

Măgăruşul preaiubit

De Pier Giordano Cabra

Mereu mi-a plăcut să aşez personal în staul boul şi măgăruşul alături de pruncul Isus. Cu o predilecţie faţă de măgăruş, dat fiind faptul că mama îmi repeta că semăn cu el.

Aşezându-l în grota frumoasă din plută îi recomandam să-i ţină companie lui Isus în locul meu şi, ca să nu se simtă singur, îi puneam alături şi boul.

Însă de când am găsit în Isaia că "boul îşi cunoaşte proprietarul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său", predilecţia a trecut la bou şi am început să-l aşez cel dintâi în grotă, părându-mi mai dezinteresat, nefiind în mijloc bine cunoscuta şi aglomerata iesle.

Recitind cu trecerea anilor şi cu mai mult calm contextul din Isaia, cum pot să neg necesitatea prezenţei celor două animale simpatice? Le consider indispensabile pentru a da realism staulului: "Am hrănit şi am crescut copii, dar ei s-au revoltat împotriva mea. Boul îşi cunoaşte proprietarul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său: dar Israel nu cunoaşte, poporul meu nu înţelege" (Is 1,2-3).

Profetul se pare că a legat de lumina celor două animale umbra neînţelegerii Crăciunului.

La rândul lor cele două animale par să fie aşezate acolo pentru a aminti că Dumnezeu Creatorul şi Stăpânul tuturor lucrurilor a venit între ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Ieri ca şi astăzi.

Boul şi măgarul mărturisesc refuzul din partea unui popor care se răzvrăteşte faţă de Stăpânul său sau nu reuşeşte să înţeleagă acea dorinţă a lui de a asigura inima lor, din moment ce el, Stăpânul, a venit să parcurgă o bucată de drum împreună cu noi şi "nu ne mai numeşte slujitori, ci prieteni".

Totul e adevărat. Dar cu ce curaj aş putea să aşez în staulul meu anul acesta aceste două creaturi dacă le-aş încărca numai cu această povară insuportabilă? Oare nu l-au recunoscut pe stăpânul lor?

Mă voi decide să-i depun la locul lor privind însă la Prunc, care deschizând ochişorii întâlneşte ochii lor mari, după cei foarte frumoşi ai mamei. Şi-l văd zâmbindu-le, în timp ce le vorbeşte în limba lor: "Mulţumesc că aţi venit să-mi aduceţi salutul de bun-venit al întregii creaţii. Şi salutul de bun-venit al celor care deocamdată nu mă cunosc, dar care mă vor recunoaşte, pentru că şi pentru ei am venit".

Voi depune atunci cât mai aproape posibil de el boul meu şi măgarul meu, pentru că, luminaţi de acel zâmbet, ei au primit onoarea de a fi icoana acelui instinct divin care stimulează orice creatură spre izvorul vieţii, ca imagine a anticipării mângâietoare a unei lumi, prezisă de profeţi, în care "orice fiinţă vie îl va vedea pe Mântuitorul".

(După L'Osservatore romano, 25 decembrie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.