Tuta: Funeraliile părintelui Francisc Lenghen

"Recunoştinţă, durere şi speranţă" sunt sentimentele din inima celor aproximativ 100 de preoţi şi câteva mii de credincioşi care au participat la înmormântarea pr. Francisc Lenghen, paroh de Tămăşeni. Liturghia de înmormântare a avut loc în biserica din Tuta, sâmbătă, 9 octombrie, şi a fost prezidată de PS Aurel Percă.

Un şir parcă nesfârşit de oameni şi maşini a transformat sâmbătă, 9 octombrie, drumul de la intrarea în Tuta dinspre Târgul Trotuş, într-o adevărată procesiune. Zeci de maşini şi sute de credincioşi, veniţi din comunităţile învecinate şi din parohiile unde părintele decedat Francisc Lenghen a lucrat cu zel, au venit să-l însoţească acum cu rugăciunea lor. Credincioşii din Tuta au aşternut pe garduri covoare şi obiecte de artizanat. Acest gest al lor a fost un act de mulţumire pentru roadele spirituale pe care părintele le-a mijlocit pentru credincioşi de la altarul Domnului, dar şi ca o pregustare a bucuriei cu care sperăm să fie întâmpinat pr. Francisc în Împărăţia veşnică. Vremea rece şi un pic ploioasă părea a-şi arăta şi ea durerea pentru plecarea aşa timpurie a părintelui spre casa Tatălui.

"Cerul e dorul meu" a intonat întreaga biserică atunci când procesiunea, formată din preoţii care au venit să se roage pentru confratele lor adormit în Domnul, a intrat în biserică dinspre casa parohială. Sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui se afla deja de ieri în biserica din Tuta, fiind adus de la Tămăşeni, ultima parohie în care a slujit părintele Francisc. Tuta este localitatea natală a acestuia, el însuşi exprimându-şi în testament dorinţa de a fi înmormântat aici. Multe flori şi coroane înconjurau sicriul, în care părintele era aşezat cu faţa spre poporul pe care l-a călăuzit ca preot timp de 31 de ani.

Liturghia a fost prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi şi coleg al răposatului. În prezbiter au urcat colegii părintelui şi alţi câţiva fii ai satului, ceilalţi preoţi ocupând locurile rezervate lor în apropierea altarului. Au participat la Liturghie aproximativ 100 de preoţi şi câteva mii de credincioşi, care au umplut până la refuz biserica şi partea din faţa a curţii acesteia.

În cuvântul de început al sfintei Liturghii, PS Aurel Percă a exprimat în cuvinte sentimentele cu care cei prezenţi participă la un asemenea moment: recunoştinţă pentru binele pe care părintele Francisc l-a făcut Bisericii, durere pentru o plecare aşa timpurie, speranţă creştină că Păstorul cel bun îl va face părtaş de bucuriile veşnice.

PS Aurel Percă a început omilia relatând ultima sa întâlnire cu cel decedat, la Roman, în urmă cu o săptămână. Părintele Francisc era optimist şi dornic să se întoarcă la munca sa. Domnul însă i-a făcut o altă chemare. La întrebarea enigmatică "de ce unii mor aşa devreme", răspunsul îl găsim în acel plan pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare dintre noi, inclusiv pentru preoţi. Pe un creştin moartea nu trebuie să-l tulbure, deşi tristeţea e firească, pentru că el ştie că viaţa sa are un sens şi are motive suficiente să trăiască în speranţă. În prima lectură proclamată la Liturghie, Iob, părăsit de toţi, a izbucnit într-un strigăt de credinţă: "Ştiu că răscumpărătorul meu trăieşte ... şi cu ochii mei de carne îl voi vedea pe Dumnezeu". Comentând fragmentul sfintei evanghelii, PS Aurel Percă a subliniat convingerea că nu moartea are ultimul cuvânt, iar dacă credem că Cristos a înviat, să credem că şi noi vom învia. Părintele Franscisc a predicat de multe ori învierea, interpretând sensul vieţii noastre în lumina lui Cristos înviat

Episcopul a citat apoi câteva paragrafe din testmentul părintelui, scris pe când părintele avea 55 de ani, în care îşi exprimă mulţumirea pentru chemarea la o misiunea aşa nobilă şi mărturiseşte că a încercat să fie la înălţimea chemării sale, în ciuda slăbiciunilor inerente vieţii umane.

"Viaţa omului este o călătorie căreia nu trebuie să-i perdem scopul, în ciuda obstacolelor care apar". În viaţa sa, preotul are un singur gând: să se dăruiască oamenilor pentru ca să ajungă la acest scop, dar sunt multe obstacole care se ivesc. În cei 31 de ani de muncă preoţească, părintele Francisc s-a preocut ca toţi oamenii să primească cuvântul lui Dumnezeu. S-a îngrijit de asemenea şi de casa lui Dumnezeu, construind biserici, oratorii şi case parohiale. Voia să fie aproape de oameni şi să-i ajute. Pot da mărturie despre aceasta credincioşii din Gioseni, Chetriş, Ploscuţeni, Adjud şi Tămăşeni, comunităţi în care părintele a slujit ca preot. "Nu s-a plâns şi nu a făcut o tragedie din boala sa" a mai adăugat episcopul, care a încheiat invitându-ne pe toţi să însufleţim credinţa punând în centrul vieţii noastre învierea.

La finalul sfintei Liturghii un credincios a rostit un cuvânt de partea comunităţii din Chetriş. Părintele Francisc a fost primul paroh al acestei comunităţi (1986), construind aici şi o biserică (la Tamaşi). Imaginea zâmbitoare a părintelui care îi ajuta pe copii să crească aproape de biserică a rămas întipărită în mintea credincioşilor.

În cuvântul din finalul sfintei Liturghii, PS Aurel Percă a mărturisit faptul că deja 8 dintre preoţii promoţiei 1979, din care făcea parte şi pr. Francisc, au trecut la cele veşnice. A transmis, de asemenea, salutul nepotului părintelui Francisc, pr. Anton Lenghen, preot în Germania, care din motive pastorale nu a putut veni la înmormântare. Episcopul a încheiat exprimându-şi speranţa că exemplul de credinţă al celui răposat va aduce roade bogate.

A urmat procesiunea spre cimitir, aflat în apropierea bisericii. Mormântul părintelui a fost săpat chiar lângă gardul bisericii. Durere şi speranţă se putea citi pe chipul credincioşilor veniţi de departe dar şi de aproape şi care timp de câteva minute bune s-au perindat prin faţa sicriului lăsat descoperit lângă mormânt.

Lumina cea fără de sfârşit dă-o lui, Doamne!

Pr. Petru Tamaş

* * *

Discurs ţinut la sfârşitul Liturghiei de înmormântare, din partea credincioşilor din Parohia Chetriş

În arhiva Parohiei noastre, Chetriş, comuna Tamaşi, este notat anul 1986, anul declarării comunităţii noastre ca parohie. Primul paroh al comunităţii a fost chiar răposatul de faţă, preotul Francisc Lenghen. Sfinţia sa a condus parohia noastră timp de 9 ani.

În acest timp a transformat simpla căsuţă cumpărată într-o casă cu adevărat parohială. A construit biserica nouă din filiala Tamaşi.

A fost foarte ataşat de copiii parohiei noastre. Seara, după sfânta Liturghie, petrecea mai multe ore cu aceşti copii în jurul bisericii. Părinţii, care pe timpul acela, în acei ani, erau foarte grijulii faţă de copiii lor, când se întorceau uneori cam târziu acasă, părinţii îi întrebau: "Unde ai întârziat?" Ei fără frică răspundeau: "Am stat în jurul bisericii cu părintele Francisc!" Părinţii se linişteau, ştiind că preotul Francisc îi învăţa numai la bine şi mergeau pe calea dreaptă, a fericirii.

Creştinii din Chetriş au rămas cu imaginea zâmbitoare a părintelui Francisc. Dacă unul sau una din parohie avea o tristeţe, o durere, un necaz, când se întâlnea cu părintele zâmbăreţ, vrând-nevrând, tristeţea şi durerea dispăreau pe moment.

Acum, în acest ceas al durerii despărţirii, noi, creştinii din Chetriş, vă mulţumim din inimă pentru toate ce aţi făcut pentru noi şi pe plan material, cât mai ales spiritual. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să vă dea odihna veşnică şi lumina fără de sfârşit să vă strălucească pentru toată veşnicia. Amin.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 octombrie: Tuta: Funeraliile părintelui Francisc Lenghen

lecturi: 19.