Bacău: Centenarul nașterii fericitei Tereza de Calcutta
PS Petru Gherghel a celebrat joi, 26 august 2010, în biserica "Ss. Petru și Paul" din Bacău, o Liturghie solemnă în cinstea Maicii Tereza de Calcutta, la 100 de ani de la nașterea ei. Au fost prezente surorile Misionarele Carității de la casa din Șerbănești, mai mulți preoți și credincioși.
"Am fost creați pentru lucruri mai mari: pentru a iubi și a fi iubiți" - sub acest moto, reprezentând o afirmație a fericitei Tereza de Calcutta, a fost organizat în Parohia "Sf. Nicolae" din Bacău un program special cu ocazia celor 100 de ani de la nașterea fericitei.
În anul 1992, a fost deschisă la Bacău o casă a surorilor Misionarele Carității. La eveniment a participat chiar Maica Tereza, a cărei prezență a fost o adevărată binecuvântare pentru întreaga Dieceză de Iași. În casa deschisă atunci în cartierul băcăuan Șerbănești sunt îngrijiți zeci de copii, tineri și adulți, pe care familiile i-au părăsit și care poartă o suferință gravă în trupul lor.
Celebrările au început printr-o oră de adorație pregătită împreună cu cele șase surori care activează în prezent în casa din Bacău. La Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel, la ora 18.00, au participat mai mulți credincioși și peste 20 de preoți. Momentele liturgice care presupun implicarea directă a credincioșilor, cum ar fi citirea lecturilor sfinte, rugăciunea credincioșilor și aducerea darurilor la altar au fost organizate de surorile Misionarele Carității. Ele au adus la altar, între altele, și o hartă ce marchează localitățile lumii în care Misionarele Carității au deschis case pentru "cei mai săraci dintre săraci".
În predica pe care a ținut-o, PS Petru Gherghel a dorit să apropie imaginea Maicii Tereza de cea a papei Ioan Paul al II-lea. "Ce face acum Maica Tereza în ceruri?" se întreba Preasfințitul. "Ceea ce face și papa Ioan Paul al II-lea: veghează de la fereastra cerului". Prin exemplu ei, Maica Tereza a prezentat lumii un motiv de speranță și bucurie și ne-a oferit tuturor un model de imitat.
Imediat după sfânta Liturghie, Preasfințitul a ținut să prezente credincioșilor un frumos material PowerPoint ce cuprindea câteva din cugetările Maicii Tereza cu privirile la valorile fundamentale ale vieții.
Surorile și beneficiarii direcți ai trudei lor, persoane cu diferite dizabilități, au pregătit pentru cei prezenți un emoționant spectacol desfășurat la subsolul bisericii. A fost o incursiune în viața sfintei Tereza, o prezentare a dificultăților pe care ea le-a înfruntat când a întemeiat Congregația "Misionarele Carității". S-a putut desprinde cu ușurință gândul că, atunci când cineva dorește doar binele sufletelor, când dragostea de Cristos și de aproapele înflăcărează inima, nici un efort nu este prea mare, iar reușita este garantată.
A fost o frumoasă sărbătoare a aducerii aminte de "chipul senin și zâmbitor" al Maicii Tereza, așa cum spunea Preasfințitul Petru Gherghel la începutul sfintei Liturghii.
Redacția Biserica și Viața
Mai multe materiale despre viața și gândirea Fericitei Tereza de Calcutta sunt disponibile pe www.pastoratie.ro
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
26 august: Bacău: Centenarul nașterii fericitei Tereza de Calcutta
lecturi: 12.