Sacerdos semper reformandus - preotul mereu în curs de reînnoire

Reflecţiile unui preot care a participat la deschiderea şi încheierea Anului Sfintei Preoţii.

Anul 2010 a fost marcat în Dieceza de Iaşi prin diferite manifestări, aniversare şi nu numai, care au avut menirea să sensibilizeze pe credincioşi, dar mai ales pe preoţi, în ceea ce priveşte marele dar oferit de Cristos omenirii prin aceea că el a rămas cu noi prin iubirea euharistică ce nu poate să se perpetueze decât prin ministerul sacerdotal gândit de Isus şi făcut posibil prin instituirea Sfintei Preoţii la Cina cea de Taină.

De mai multe ori noi, preoţii, în număr mare, au avut ocazia să fim împreună cu păstorul nostru, Preasfinţitul Petru Gherghel; ne-am bucurat să-i fim aproape la întrunirile Consiliului Prezbiteral sau Pastoral, în Joia Mare, la aniversarea celor 20 de ani de episcopat, la hirotonirea preoţilor, la aducerea de mulţumire pentru darul vieţii când a împlinit 70 de ani de la naştere, la celebrarea în catedrala din Iaşi împreună cu colegii a 45 de ani de preoţie sau la amintirea numelui în ziua de "Sfântul Petru". De fiecare dată am avut ceva de învăţat, am experimentat comuniunea fraternă, ne-am întărit sufleteşte şi prin rugăciune şi cuvânt de învăţătură ne-am îmbogăţit spiritual pe noi înşine, fapt care a contribuit apoi desigur şi la binele credincioşilor noştri.

Ceea ce am trăit şi experimentat la nivel diecezan s-a încadrat minunat şi s-a amplificat în manifestările ce au avut loc în întreaga Biserică Catolică şi pe toate continentele. După ce la 19 iunie 2009, în Sărbătoarea Inimii Preasfinte a lui Isus, zi dedicată la nivel mondial rugăciunii pentru sfinţirea preoţilor, Sfântul Părinte papa Benedict al XVI a deschis Anul Sfintei Preoţii, de faţă fiind mii de preoţi, persoane consacrate şi credincioşi din toate părţile lumii, timpul care s-a scurs până la 11 iunie 2010 a fost marcat de nenumărate, diferite, importante şi deosebite iniţiative care au avut rolul de a valoriza odată în plus Preoţia lui Cristos, Preoţia ministerială şi Preoţia comună a poporului lui Dumnezeu.

În acelaşi timp s-a intenţionat ca, scoţând în evidenţă fidelitatea lui Cristos, Marelui Preot, preoţii săi să devină asemenea lui în fidelitatea faţă de Dumnezeu, fideli Bisericii, fideli chemării şi slujirii. Spunea papa în scrisoarea din 16 iunie 2009 prin care anunţa intenţia sa privind Anul Sfintei Preoţii: dorim "ca să contribuim la promovarea străduinţei pentru o reînnoire interioară a tuturor preoţilor pentru ca în lumea de azi ei să fie capabili să dea o mărturie evanghelică mai puternică şi mai incisivă". Dacă ne străduim să tindem spre perfecţiunea spirituală, spre sfinţenie, putem fi siguri că slujirea noastră pastorală va fi eficientă

Sfântul Părinte n-a pierdut nici o ocazie ca să ne amintească şi să ne reamintească, uneori prin cuvinte sau gesturi mai puţin obişnuite ori chiar neaşteptate, că dăruirea şi consacrarea noastră trebuie să devină din ce în ce mai conştientă şi mai generoasă, fără regrete sau şchiopătări, că responsabilitatea preotului este enormă, că mântuirea adusă de Cristos prin jertfă şi cruce trebuie să fie asimilată de poporul credincios şi de preotul fidel care apoi la rândul lor printr-o trăire autentică să suplinească ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos şi să devină co-responsabili ai mântuirii omenirii.

La chemarea Sfântului Părinte şi a Congregaţiei pentru Cler, în toată lumea catolică au avut loc întâlniri speciale, simpozioane, exerciţii spirituale pentru preoţi, cateheze, ore de rugăciune şi ore de adoraţie perpetuă sau continuată cu participarea credincioşilor, a persoanelor consacrate şi a preoţilor, toate având ca scop înnoirea şi sfinţirea preoţilor precum şi mărirea gradului de fidelitate a celor care sunt chemaţi să stea în fruntea poporului creştin. În cadrul diecezei noastre, la propunerea şi apelul Preasfinţitului Petru Gherghel şi al Consiliului Prezbiteral, parohiile noastre s-au întrecut în a fi alături de păstorii lor, rugându-se pentru ei pentru ca să poată fi în lume icoane repetitive a lui Cristos, alter Christus, santinele curajoase ale poporului credincios, indicatoare luminoase spre adevăr, bunătate, credincioşie, dreptate, pace şi har. Persoanele consacrate din dieceza noastră au preluat cu multă dragoste şi seriozitate chemarea papei şi a păstorului nostru şi, tratând această temă în cadrul întâlnirilor zonale sau generale, au organizat la nivel parohial unele iniţiative în acest sens şi credem că nu fără rezultate semnificative.

Cât priveşte programul desfăşurat la Roma în ultima săptămână a Anului Sfintei Preoţii, acesta a început deja în ziua de 8 iunie cu o întâlnire opţională; este vorba de ziua de reculegere carismatică pentru preoţi ţinută în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran" de la ora 9.30 la 19.30 având ca temă: Darul Preoţiei. Această zi a fost organizată şi condusă de către Oficiul Internaţional pentru Reînnoirea Carismatică în colaborare cu Fraternitatea Catolică a Comunităţilor şi Asociaţiilor Carismatice. Participarea preoţilor a întrecut măsura aşteptărilor. Printre cei care au intervenit au fost: Excelenţa Sa Mons. Mauro Piacenza, secretarul Congregaţiei pentru Cler, pr. Kevin Scallon şi sr. Briege McKenna, clarisă, ambii cunoscuţi pentru exerciţiile spirituale de succes pe care le propun preoţilor în întreaga lume şi a darurilor de vindecare a sorei de origine irlandeză. Ziua a fost marcată şi de două ore de adoraţie în faţa sfântului sacrament expus şi concelebrarea prezidată de card. Peter Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace. Având în vedere furtunile şi atacurile dezlănţuite împotriva Preoţiei, s-a insistat asupra reînnoirii spirituale şi morale a preoţilor prin rugăciune şi purificare, a luptei împotriva păcatului, a grijii atente pentru suflete, a difuzării Evangheliei prin toate mijloacele, a mărturiei de viaţă autentic creştină şi sacerdotală.

Programul din zilele de 9 şi 10 iunie, datorită înscrierilor masive a preoţilor participanţi, a trebuit să se desfăşoare în două locaţii diferite legate între ele prin sistemul de videoconferinţă şi traduceri simultane în şase limbi. Atât bazilica "San Paolo fuori le Mura" cât şi bazilica "San Giovanni in Laterano" erau arhipline cu toate că accesul a fost permis doar preoţilor.

În prima zi card. Joachim Meisner, arhiepiscop de Köln, vorbind în meditaţia sa superbă despre necesitatea reconcilierii cu Dumnezeu, accentua cu multă tărie că nesocotirea sacramentului sfintei Spovezi este rădăcina multor rele în viaţa Bisericii şi a preoţilor; la revitalizarea Bisericii şi revalorizarea sacramentului sfintei Preoţii precum şi a trăirii ei în mod concret şi autentic va contribui substanţial "revizionarea" în sens pozitiv a sacramentului Reconcilierii şi a practicării lui regulate atât de către credincioşi, cât şi de preoţi. Acest lucru va constitui remediul care va duce "automat dar conştient" la convertirea inimii proprii, la modificarea stilului de viaţa şi mentalitate sacerdotală. Preotul şi episcopul care nu trebuie să uite că Ecclesia est semper reformanda, să-şi amintească zilnic că şi el, sacerdos est semper reformandus, adică are datoria de a se re-forma, de a se forma din nou, pentru a se putea conforma caracteristicilor inimii preotului veşnic. Numai un preot convertit poate converti şi pe alţii, deoarece acţionând în numele lui Cristos, fiind în legătură strânsă cu Cristos, el devine cristoactiv, iar atunci când vine în legătură cu penitentul, şi acesta la rândul său devine cristoactiv; ceea ce s-a verificat cu femeia bolnavă care a atins poala hainelor lui Isus, acelaşi lucru se întâmplă cu penitentul care atinge plin de încredere confesionalul în care stă preotul pătruns de credinţă în numele lui Isus. "Senza conversione non c'è missione". Prin convertirea inimii, preotul "cade în mâinile milostive a lui Dumnezeu şi nu în alte mâini", continua card. Meisner. Pentru a nu fi în pericol iminent de a intra într-o criză de identitate, pentru a nu deveni doar numai un operator social-religios sau un funcţionar, ci un vrednic delegat al celui pe care-l reprezintă şi în numele căruia activează şi celebrează sacramentele, preotul trebuie să viziteze confesionalul în ambele părţi, atât pe post de confesor, zilnic, cât şi pe post de penitent, cu regularitate, fără să depăşească patru săptămâni. Papa Ioan al XXIII-lea se spovedea regulat, iar atunci când confesorul său întârzia o zi, papa se îngrijora şi-i telefona să-i amintească să vină. Imitându-l pe sfântul Ioan M. Vianney, confesorul să fie conştient că "un confesional ocupat de un preot într-o biserică, fie ea şi goală, este simbolul cel mai semnificativ al răbdării şi milostivirii lui Dumnezeu" care ca şi tatăl fiului risipitor aşteaptă să venim la el ca să-i primim marele dar şi anume iubirea milostivă şi iertătoare a lui Dumnezeu. Deseori, din nenumărate şi diferite motive, suntem sătui de noi înşine, nu ne mai putem iubi pe noi înşine şi nici nu mai simţim iubirea lui Dumnezeu, iar asta se întâmplă pentru că nu reuşim să ne iertăm pe noi înşine. În acest caz este necesar să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne facă să recunoaştem iubirea lui imensă faţă de noi, să-l lăsăm să ne iubească şi să ne ierte pentru ca apoi împreună să putem face sărbătoare. În scaunul de spovadă preotul, experimentând iubirea lui Dumnezeu faţă de el şi penitenţi, ajunge la inimile oamenilor, le vindecă şi le aşază în mâinile milostive ale lui Dumnezeu.

La sfârşitul meditaţiei s-a făcut expunerea sfântului sacrament pentru adoraţie, s-a făcut pregătirea generală pentru spovadă urmată apoi de mărturisirea individuală.

Programul de dimineaţa s-a încheiat cu sfânta Liturghie concelebrată care a fost prezidată de card. Claudio Hummes, prefectul Congregaţiei pentru Cler, care în omilia rostită a indicat mijloacele prin care preotul poate să rămână fidel, printre acestea excelând Euharistia, centrul vieţii, slujirii şi apostolatului unui preot zelos.

După amiază, în aula de audienţe papale "Paolo VI" din Vatican, timp de patru ore programul a fost condus şi animat de către preoţii Mişcării Focolarine şi de Mişcarea Mariană de la Schönstatt în colaborare cu Reînnoirea Carismatică Catolică Internaţională; prin trei momente diferite, sugestive, emoţionante şi impresionante s-a încercat o prezentare a identikit-ului preotului de azi care trebuie să fie omul lui Dumnezeu, icoana lui Cristos, frate cu fraţii şi printre fraţi, profet al unei lumi noi. Prin celebrarea Vesperelor prezidată de card. Hummes în faţa sfântului sacrament expus îndelung spre adorare a luat sfârşit această zi ghidată de motoul: Convertire şi Misiune.

Dimineaţa zilei 10 iunie a fost concepută sub deviza: Cenacolul: invocarea Sfântului Duh împreună cu Maria, în comuniune frăţească. Acelaşi sistem de videoconferinţă a ţinut în legătură preoţii adunaţi din nou în cele două bazilici. Card. Marc Ouellet, arhiepiscop de Quebec, a amintit de furtunile violente şi contestările fără precedent împotriva Bisericii şi a Preoţiei, a insistat asupra necesităţii purificării meritate din cauza infidelităţilor verificate şi citând cuvintele Sfântului Părinte din predica ţinută în luna mai la Fatima, nu a trecut cu vederea nici persecuţiile interne şi externe care ameninţă să divizeze Biserica, astăzi ca şi la începuturile ei, dar a terminat optimist spunând că remediul constă în credibilitatea ucenicilor lui Cristos care se măsoară după iubirea reciprocă dintre ei, care la rândul ei va fi capabilă să convertească şi să convingă lumea, că numai prin Cristos ajungem la mântuire şi de aceea e necesar să ne îndreptăm spre el şi să ne conformăm indicaţiilor primite de la el.

A urmat apoi sfânta Liturghie prezidată de card. Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Sanctităţii Sale, care în omilia sa a făcut apel la preoţi ca să stimuleze prietenia lor personală cu Cristos, asimilându-l şi lăsându-se asimilat de El, devenind "frate", rudă de consangvinitate cu el prin frângerea zilnică a pâinii euharistice, om de comuniune permanentă; prin sfinţenia personală va fi o mărturie vie şi luminoasă, convingătoare şi de necontestat.

Seara de joi, 10 iunie, când în Piaţa "Sfânta Petru" din Vatican, arhiplină de preoţi, episcopi, persoane consacrate şi laici, a avut loc privegherea care a durat de la orele 20 până aproape de ora 24, a fost considerată de toţi nu numai serbare, sărbătoare şi spectacol nemaipomenit şi nemaiauzit, ci a fost o celebrare solemnă şi un omagiu adus Sfintei Preoţii care a avut şi rolul de a ne conştientiza pe toţi de marele dar pe care fără vrednicia noastră îl împărtăşim şi pe care trebuie să-l preţuim neîncetat, aprinzându-l şi întreţinându-l cu ardoare zi de zi şi făcându-l să genereze în poporul credincios vrednici fii evanghelici şi evanghelizatori capabili să contribuie la răspândirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Climatul de bucurie, exaltare şi afecţiune, comuniunea fraternă cu preoţi care se aşezau lângă tine, dar pe care nu i-ai văzut niciodată, atenţia cu care se urmărea conţinutul prezentărilor, a mărturiilor emoţionante şi a dialogurilor spontane, muzica simfonică şi polifonică susţinută de Orchestra simfonică a Provinciei Bari şi de Orchestra Conservatorului de Stat "Niccolo Piccini" din oraşul Bari, precum şi glasul celor peste 600 de persoane al Corului Interuniversitar din Roma format din 34 de coruri diferite care melodiau în limbi diferite şi erau auzite nu numai în Piaţa "Sfântul Petru", ci până dincolo de Castelul "Sant"Angelo" sau Colegiul "Urban" de pe Gianicolo etc., toate acestea au contribuit la reuşita şi încoronarea unei iniţiative ce a început cu un an în urmă şi avea să se termine în circa 12 ore, exact în Solemnitatea Inimii lui Isus, inimă atât de mare şi generoasă încât să poată cuprinde în ea nu numai pe cei 17.000 de preoţi din 97 de ţări prezenţi la Roma cu această ocazie, ci pe toţi preoţii din întreaga lume, indiferent de situaţiile pe care le-au trăit sau le experimentează în prezent.

Mons. Mauro Piacenza a făcut introducerea acelei serate, scoţând în evidenţă toate lucrurile frumoase care s-au succedat în toate părţile lumii în timpul Anului Sfintei Preoţii; impresia a fost că "problemele ivite sau scoase tendenţios la iveală au fost mai degrabă expresia unui copac ce se prăbuşeşte decât ecoul unei păduri în creştere".

Interesante au fost legăturile în direct via satelit cu parohul din Ars, cu Cenacolul din Ierusalim, cu un preot care lucrează în Favelas de la Buenos Aires, cu un alt preot din Parohia "Christ the King" din Hollywood. Mişcătoare a fost mărturia unei familii din Germania cu şase copii în care erau toate stările de viaţă: o fecioară consacrată, o fiică necăsătorită, un preot, un seminarist călugăr şi doi căsătoriţi. Nu mai puţin semnificativă şi convingătoare a fost mărturia unei călugăriţe de clauzură care a fondat recent o mănăstire în care se practică adoraţia euharistică perpetuă, fiecare dintre surori trăind vocaţia de maternitate spirituală, rugându-se în special pentru preoţii pe care i-au "adoptat" şi-i încredinţează zilnic Marelui Preot şi Preacuratei Fecioare Maria. Toţi preoţii şi seminariştii prezenţi la priveghere, persoanele consacrate ca şi cei peste 4.000 de credincioşi au urmărit apoi interviurile în direct pe care preoţi din cele cinci continente le-au avut cu Sfântul Părinte pe diferite teme actuale privind pastoraţia, aspectele vieţii şi fidelităţii sacerdotale, celibatul, ruptura dintre teologie şi doctrină, dintre teologie şi spiritualitate, modalitatea în care poate fi trăită preoţia fără a cădea în clericalism sau a ne rupe de realitate, problema vocaţiilor. Cu o luciditate şi o prezenţă de spirit uluitoare, Sfântul Părinte, trecând fără dificultate prin Scriptură, Tradiţie, teologie, literatură, probleme actuale spinoase, a răspuns liber interlocutorilor, uimind ascultătorii care erau cu ochii şi urechile îndreptate spre dânsul sau spre megadifuzoarele şi megaecranele postate în diferite locuri în piaţă.

Însă la această priveghere momentul cel mai solemn şi punctul culminant a fost cel dedicat adoraţiei euharistice pentru a sublinia că "primul şi unicul Preot e Isus de la care derivă orice slujire în Biserică şi orice reînnoire în viaţa personală, eclezială şi socială". După procesiunea solemnă care şi-a făcut apariţia pe la Portone di Bronzo, sfântul sacrament fiind purtat în sunete de fanfară sub un frumos baldachin însoţit de 12 torţe mari duse de tineri şi tinere, s-a făcut expunerea ostensoriului cu sfântul sacrament; papa a stat mult timp în genunchi în adoraţie, invitând parcă asistenţa imensă să facă acelaşi lucru în tăcere şi rugăciune personală. Am rămas profund mişcat văzând cum mulţi preoţi mult mai în vârstă decât cel mai în vârstă din grupul de preoţi români erau îngenuncheaţi direct pe cuburile de piatră, ţinând mâinile împreunate şi capul plecat sau îndreptat spre ostia albă şi mare din preţioasa monstranţă. Rupând tăcerea, Sfântul Părinte a rostit grav şi cu pietate Rugăciunea Anului Sacerdotal, implorând binecuvântarea lui Dumnezeu şi asupra familiilor, "micile biserici" în care toate vocaţiile şi carismele dăruite de Duhul Sfânt să fie acceptate şi valorizate cum se cuvine.

După binecuvântarea euharistică, mulţimea din piaţă, fără semne deosebite de oboseală, a început să se retragă în ordine, dar cu mulţumirea în inimă că a participat la un "eveniment" unic şi irepetabil ce o va marca pentru mult timp. Întrucât mijloacele de transport în comun se răriseră, pentru a ajunge la hotelurile sau pensiunile unde erau cazaţi, mulţi au trebuit sa meargă pe jos sau să folosească un taxi. Orele de odihnă au fost puţine, deoarece dimineaţă, 11 iunie, cei care voiau să aibă un loc mai bun şi mai aproape de altar, de la ora 6 aşteptau deja să intre în Piaţa "Sfântul Petru" pentru Liturghia de la ora 10.

În Solemnitatea Inimii Preasfinte a lui Isus, în aplauzele necontenite ale mulţimii ce erau mixate de sunetele orchestrelor şi glasurile melodioase ale corurilor care ne întreţinuseră plăcut aproape trei ore, Sfântul Părinte, plin de satisfacţie pentru ceea ce vedea, şi-a făcut apariţia în Piaţa "Sfântul Petru" cu puţin înainte de ora 10 binecuvântând din papamobil pe credincioşii cuprinşi de entuziasm şi euforie. După ce cantorul principal a intonat Christus vincit a urmat Litania Tuturor Sfinţilor, intercalându-se intercesiuni pentru Biserică cu răspunsul corurilor şi a mulţimii: tu illam adiuva, pentru Sfântul Părinte: tu illum adiuva, pentru episcopi, preoţi şi credincioşi, oameni de bunăvoinţă şi popoare: Tu illos adiuva. După terminarea Litaniei, papa a început sfânta Liturghie în cinstea inimii preasfinte a lui Isus cu ritul de stropire cu apă sfinţită, amintind necesitatea convertirii personale, a încredinţării noastre totale lui Dumnezeu şi a dăruirii lui fără rezerve în slujba sa şi a Bisericii. După omilie şi pauza pentru reflecţia personală, Sfântul Părinte a invitat pe toţi preoţii să facă reînnoirea făgăduinţelor preoţeşti. După Credo şi Rugăciunea credincioşilor rostită în mai multe limbi, a urmat oferirea darurilor iar ca Rugăciune euharistică s-a folosit Canonul Roman în Limba Latină. Cântările de la Împărtăşanie au fost tot în limba latină şi s-a remarcat cum preoţii s-au alternat cu schola cantorum cântând Dulcis Jesu memoria. După rugăciunea finală, papa, cuprins de o emoţie vizibilă, a rostit în faţa icoanei Maicii Domnului Rugăciunea de Consacrare şi Încredinţare a preoţilor Inimii Neprihănite a Sfintei Fecioare Maria implorând de la Mireasa Duhului Sfânt, Avocata şi Mijlocitoarea noastră puternică, să ne obţină darul nepreţuit al transformării în Cristos, al statorniciei în sublima vocaţie, ca să fim apostoli ai Milostivirii Divine, împlinind cu fidelitate voinţa Tatălui şi rămânând pentru lume autentice instrumente de mântuire.

Putem spune că Anul Sfintei Preoţii care s-a încheiat la Roma cu atâta fast şi solemnitate constituie pentru Biserică "o nouă primăvară" trezită de către Duhul Sfânt "în moduri neprevăzute, în locuri neaşteptate şi în forme nemaiîntâlnite anterior". Card. Hummes, prefectul Congregaţiei pentru Cler, spunea că nu poate fi vorba de o concluzie sau de o închidere a Anului dedicat Preoţiei, ci de un nou început, de o renaştere spirituala, de o redescoperire a măreţiei sacramentului ce ne face asemănători cu Cristos. Poate că nu este doar o întâmplare - şi totuşi uneori întâmplările vorbesc - dacă papa la începutul anului dedicat preoţilor în mai puţin de 48 de ore peregrinează efectiv de la memoria Ars-ului la cea a Pietrelcinei lui Padre Pio, ca şi cum ar voi să arate preoţilor în ostia consacrată şi în sacramentul Reconcilierii cele două centre ale slujirii lor: Pâinea şi iertarea, Cristos şi milostivirea sa.

Toate celebrările oficiale din ultima săptămână a Anului Sfintei Preoţii au acordat zilnic spaţiu lărgit şi timp îndelungat adoraţiei euharistice şi reconcilierii prin sacramentul Spovezii. Totodată pomenirea şi implorarea continuă a Preacuratei Fecioare Maria n-a lipsit din rugăciunile şi meditaţiile ţinute de episcopi şi cardinali şi nici din intervenţiile Papei. Ne bucurăm când constatăm că un rod al celebrării Anului Sfintei Preoţii s-a concretizat în propunerea tot mai insistentă a practicii adoraţiei euharistice în spiritul Exortaţiei postsinodale Sacramentum caritatis (cf. nr. 66-67) care ne aminteşte: "Numai în adoraţie poate să se maturizeze o familiaritate profundă şi adevărată, plină de uimire a prezenţei reale a lui Isus. Tocmai în acest act de întâlnire cu Domnul se maturizează apoi şi misiunea socială cuprinsă în Euharistie şi care vrea să rupă barierele nu numai între Domnul şi noi, dar chiar, şi mai ales, barierele ce ne separă pe unii de alţii". În acest sens putem spera că Biserica se va reînnoi mereu şi va fi în continuare prin asistenţa Duhului Sfânt barca de salvare a omenirii zbuciumate pe marea învolburată a zilelor noastre.

Pr. Alois Fechet

lecturi: 16.