Mircești: Comemorare Alecsandri
La Mircești, duminică, 20 iunie 2010, s-au marcat 110 ani de la moartea poetului Vasile Alecsandri (1821-1890), fiu al satului, poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
Manifestarea comemorativă s-a desfășurat sub genericul "Zilele Comunei Mircești. Zilele lui Vasile Alecsandri", aflate acum la cea de-a treia ediție.
În curtea Casei Memoriale "Vasile Alecsandri", casă devenită muzeu, au avut loc manifestări religioase, literare și artistice, organizate de Primărie, Școală și Biserică.
Evenimentul s-a deschis cu o slujbă de pomenire ecumenică oficiată de preotul catolic Ioan Lungu și de preotul ortodox Alin Hobinca.
Pr. Ioan Lungu, în cuvântul de deschidere de la Mausoleul "Vasile Alecsandri", a spus: "Am venit astăzi la mormântul lui Vasile Alecsandri pentru a înălța, cu recunoștință, o pioasă rugăciune de iertare și odihnă veșnică, deoarece de la Vasile Alecsandri avem spiritul unirii, finețea sufletului românesc, dragostea pentru cele sfinte, cântarea naturii, devotamentul față de țară și popor și o fină critică a moravurilor vremii. Dar astăzi am venit și cu un anume regret, căci valorile cultivate și trăite de Vasile Alecsandri sunt mult diminuate în oamenii de astăzi. Deci să reînviem spiritul «bardului de la Mircești» ca să ne arătăm demni urmași ai lui Isus Cristos, împreună cu el".
A consemnat pr. Lungu Ioan
lecturi: 22.