Cardinalul Meisner: înainte de a schimba Biserica trebuie schimbată propria inimă

Îndeamnă la recunoaşterea preţiozităţii sacramentului spovezii

Pentru a face Biserica "mai atractivă", primul pas nu trebuie să fie schimbarea ei, ci trebuie început să se modifice inima proprie.

Asta a afirmat cardinalul Joachim Meisner, Arhiepiscop de Köln (Germania), miercuri dimineaţă în Bazilica romană "Sfântul Paul din afara zidurilor" în meditaţia pe care a oferit-o înainte de celebrarea euharistică prezidată de cardinalul Claudio Hummes, prefect al Congregaţiei pentru Cler, cu ocazia încheierii Anului Sfintei Preoţii.

Aşa cum Biserica este "Ecclesia semper reformanda", a explicat cardinalul Meisner, în ea atât preotul cât şi Episcopul sunt un "semper reformandus" care, asemenea lui Paul la Damasc, "trebuie să fie mereu din nou aruncaţi la pământ de pe cal, pentru a cădea în braţele lui Dumnezeu cel milostiv, care ne trimite după aceea în lume".

Pentru aceasta, "nu este suficient ca în munca noastră pastorală să vrem să aducem corectări numai structurilor Bisericii noastre, pentru a o putea face o claritate mai atractivă. Nu e suficient! Ceea ce este nevoie este o schimbare a inimii, a inimii mele".

"Numai un Paul convertit a putut să schimbe lumea, nu un inginer de structuri ecleziastice".

Importanţa spovezii

Cardinalul Meisner a recunoscut apoi că "una din cele mai tragice pierderi" pe care le-a îndurat Biserica în a doua jumătate a secolului al XX-lea este "pierderea Duhului Sfânt în sacramentul reconcilierii".

Frecvenţa scăzută la acest sacrament, a comentat el, "este rădăcina multor rele în viaţa Bisericii şi în viaţa preotului".

"Atunci când credincioşii mă întreabă: "Cum putem să-i ajutăm pe preoţii noştri?", atunci eu răspund mereu: "Mergeţi şi spovediţi-vă la ei!", a adăugat el.

Conform cardinalului, "acolo unde preotul nu mai este confesor, devine operator social religios" şi "intră într-o gravă criză de identitate".

"Un preot care nu se găseşte, cu frecvenţă, fie de-o parte fie de cealaltă parte a gratiei confesionalului, suferă daune permanente sufletului său şi misiunii sale".

"Un confesional în care este prezent un preot, într-o biserică goală, este simbolul cel mai mişcător al răbdării lui Dumnezeu care aşteaptă".

Confirmare a iubirii lui Dumnezeu

În confesional, a continuat el, "preotul poate să-şi arunce privirea în inimile multor persoane şi din asta derivă pentru el impulsuri, încurajări şi inspiraţii pentru propria urmare a lui Cristos".

Spovada, a afirmat cardinalul, "ne permite accesul într-o viaţă unde nu se poate gândi la nimic altceva decât la Dumnezeu".

"A merge la spovadă înseamnă a face iubirea faţă de Dumnezeu un pic mai cordială, a auzi că ni se spune şi a experimenta în mod eficace, încă o dată", "că Dumnezeu ne iubeşte".

"A ne spovedi înseamnă a începe din nou să credem - şi în acelaşi timp a descoperi - că până acum nu ne-am încrezut niciodată suficient de profund şi că, pentru asta, trebuie să cerem iertare".

Luând în considerare importanţa spovezii, cardinalul a mărturisit că după părerea sa "maturitatea spirituală a unui candidat la preoţie de a primi hirotonirea preoţească devine evidentă în faptul că el primeşte în mod obişnuit - cel puţin o dată pe lună - sacramentul reconcilierii".

De fapt, în acest sacrament se întâlneşte "Tatăl milostiv cu darurile cele mai preţioase pe care le are de dat, adică dăruirea, iertarea şi umplerea de har".

Cu spovada, a încheiat el, "ne întoarcem în aceeaşi mişcare a iubirii lui Dumnezeu şi a iubirii fraterne, în unirea cu Dumnezeu şi cu Biserica, din care ne exclusese păcatul".

Urgenţa misionară

În omilia sa, cardinalul Hummes a amintit că marele obiectiv al Anului Sfintei Preoţii a fost acela de "a reînnoi în fiecare dintre preoţi conştiinţa şi realizarea concretă a adevăratei lor identităţi preoţeşti şi a spiritualităţii lor specifice, pentru a relua în formă reînnoită misiunea".

Reluarea şi aprofundarea identităţii şi a spiritualităţii, a indicat el, "vor face să se parcurgă drumul convertirii continue şi reînnoite", care "va face inima preotului deschisă să asume mereu din nou, cu curaj şi determinare, misiunea primită de la Domnul".

Apoi cardinalul i-a invitat pe preoţi să fie "conştienţi de urgenţa misionară actuală".

"Pe de o parte, descreştinarea ţărilor cu evanghelizare veche, pe de altă parte, noua evanghelizare care adesea va trebui să fie o adevărată primă evanghelizare, în afară de prima vestire a lui Isus Cristos în ţări şi în locuri numite în sens strict ţări şi locuri de misiune «ad gentes», arată imensitatea operei misionare care trebuie încă desfăşurată".

Destinatarii misiunii, a adăugat el, "sunt toţi, dar în mod deosebit cei săraci", "predilecţii lui Dumnezeu".

"Ei sunt primii care au dreptul de a primi vestea cea bună că Dumnezeu este un Tată care-i iubeşte fără rezerve şi că El nu aprobă condiţiile inumane în care săracii sunt menţinuţi, ci cere ca şi pentru ei drepturile umane să fie recunoscute, respectate şi în mod integral realizate concret".

"Evanghelizarea şi adevărata promovare umană nu pot fi despărţite", a declarat cardinalul.

(După Zenit, 9 iunie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.