Preotul la celebrarea euharistică de Corpus Domini

Rubrica de teologie liturgică îngrijită de părintele Mauro Gagliardi

Articolul din Zenit, 3 iunie 2010, este dedicat solemnităţii Corpus Domini. Părintele Michael Lang, Oficial al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Consultant al Oficiului Celebrărilor Liturgice ale Sfântului Părinte, reparcurge principalele etape istorice care au condus la afirmarea definitivă a acestei importante sărbători liturgice. Amintind de textele eucologice de la Liturghia zilei, el oferă câteva reflecţii teologico-spirituale, care se extind şi la tradiţionala procesiune cu Preasfântul Sacrament. Îndeosebi, se subliniază legătura Joii Sfinte şi a Timpului Pascal cu solemnitatea Corpus Domini şi importanţa deosebită a acesteia din urmă pentru viaţa spirituală a preoţilor (pr. Mauro Gagliardi).

Uwe Michael Lang

Solemnitatea Trupului şi Sângelui Domnului, în cuvintele papei Benedict al XVI-lea, "ne invită să contemplăm marele Mister al credinţei noastre: Preasfânta Euharistie, prezenţă reală a Domnului Isus Cristos în Sacramentul altarului. Ori de câte ori preotul reînnoieşte Jertfa euharistică, la rugăciunea de consacrare repetă: "Acesta este trupul meu... acesta este sângele meu". Spune asta prestând glasul, mâinile şi inima lui Cristos, care a voit să rămână cu noi şi să fie inima pulsantă a Bisericii"¹.

1. Originile sărbătorii Corpus Domini²

Originile îndepărtate ale sărbătorii Corpus Domini se găsesc în dezvoltarea cultului Euharistiei în decursul Evului Mediu. Disputele doctrinale dintre Pascasius Radbertus (+865) şi Ratram de Corbie (+868), şi mai ales între Berengariu din Tours (+1088) şi Lanfranco de Pavia (+1089), au dus la o clarificare a învăţăturii despre prezenţa reală a lui Cristos în Sacrament şi, prin urmare, la un cult mai simţit şi răspândit al Euharistiei.

În secolul al XIII-lea se manifesta o mişcare mai amplă de evlavie euharistică în popor şi chiar printre teologi, cu o contribuţie puternică dată de noul ordin franciscan. Conciliul al IV-lea din Lateran (1215), precizând învăţătura Bisericii cu formula transubstanţierii pâinii şi vinului în Trupul şi în Sângele lui Cristos, a dus la o ulterioară dezvoltare a cultului euharistic. Acelaşi Conciliu a stabilit obligaţia împărtăşaniei anuale la Paşti şi păstrarea Euharistiei într-un loc sigur³. În liturgie s-a răspândit practica de a ridica ostia şi potirul în timpul Liturghiei datorită dorinţei credincioşilor de a vedea şi de a adora speciile consacrate.

Celebrarea solemnă de Corpus Domini, aşa cum o cunoaştem şi astăzi, se datorează inspiraţiei călugăriţei flamande sfânta Iuliana de Cornillon (1191-1258). Sărbătoarea, instituită în dieceza de Ličge, în actuala Belgie, în anul 1246, s-a răspândit rapid, graţiei şi angajării flamandului Giacomo Pantaleone de Troyes, ales după aceea papă cu numele de Urban al IV-lea (1261-1264). El a inclus sărbătoarea în calendarul liturgic general cu Bula Transiturus de hoc mundo, din 11 august 1264⁴. Totuşi, din cauza unor diferite evenimente, ea a fost celebrată în toată Biserica numai după Conciliul din Vienne (1311-1312).

Conform Vieţii sfintei Iuliana, însuşi Cristos i-a spus motivul principal pentru care dorea această nouă sărbătoare, adică pentru a aminti instituirea Sacramentului Trupului şi Sângelui său în manieră deosebit de solemnă, ceea ce nu era posibil în Joia Sfântă, când liturgia era marcată de spălarea picioarelor şi de Pătimirea Domnului. Această sărbătoare va duce la o mărire în credinţă şi har pentru creştini, care vor fi induşi să participe cu atenţie mai mare la ceea ce trăiesc, în zilele obişnuite, cu evlavie mai mică sau chiar cu neglijenţă.

Sărbătoarea a fost stabilită pentru ziua de joi după Octava Rusaliilor, prima joi după Timpul Pascal, conform Calendarului liturgic usus antiquior. Sărbătoarea este astfel legată în mod clar de Joia Sfântă şi exprimă caracterul său esenţial: "În sărbătoarea Corpus Domini, Biserica retrăieşte misterul din Joia Sfântă în lumina Învierii"⁵.

2. Liturghia

În pofida unor îndoieli ale istoricilor, a fost confirmat de cercetarea recentă că Liturghia şi Oficiul de la Corpus Domini au fost compuse de sfântul Toma de Aquino din porunca papei Urban al IV-lea. Liturghia originală a rămas aceeaşi în diferitele ediţii ale Missale Romanum până în anii cincizeci ai secolului al XX-lea, cu excepţia lui Kyrie tropat⁶ (luat dintr-un izvor mai vechi), care dispăruse din Liturghierul sfântului Pius al V-lea (1570).

Pentru epistolă s-a ales textul din apostolul Paul despre instituirea Euharistiei (1Cor 11,23-29) într-o versiune mai scurtă a textului, folosit în timpul Liturghiei in cena Domini în Joia Sfântă (1Cor 11,20-32). În acest cadru se inserează şi textul evanghelic (In 6,56-59) din marele "discurs euharistic" al lui Isus, care urmează după minunea înmulţirii pâinilor.

În afară de obişnuitele rugăciuni şi antifone, Liturghia conţine o lungă secvenţă, scris tot de sfântul Toma de Aquino, Lauda Sion. Această secvenţă este un frumos exemplu a modului în care lex credendi se exprimă în lex orandi, aşa cum aminteşte Benedict al XVI-lea:

"Puţin mai înainte am cântat în secvenţă: "Dogma datur christianis, / quod in carnem tranzit panis, / et vinum in sanguinem - Este sigur pentru noi creştinii: / se transformă pâinea în trup, / vinul devine sânge". Astăzi reafirmăm cu râvnă credinţa noastră în Euharistie, Misterul care constituie inima Bisericii. [...] De aceea sărbătoarea Corpus Domini este o sărbătoare singulară şi constituie o importantă întâlnire de credinţă pentru fiecare comunitate creştină. Este sărbătoarea care a avut origine într-un context istoric şi cultural determinat: s-a născut cu scopul foarte precis de a reafirma în mod deschis credinţa Poporului lui Dumnezeu în Isus Cristos viu şi realmente prezent în preasfântul Sacrament al Euharistiei. Este sărbătoare instituită pentru a adora, a lăuda şi a mulţumi în mod public Domnului, care "în Sacramentul euharistic continuă să ne iubească 'până la sfârşit', până la dăruirea trupului său şi a sângelui său" (Sacramentum caritatis, 1)"⁷.

Sfântul Toma de Aquino a încredinţat Liturghiei de Corpus Domini Prefaţa de la Naşterea Domnului: "În misterul Cuvântului întrupat tu ai arătat ochilor minţii noastre noua strălucire a luminii tale, pentru ca noi cunoscându-l pe Dumnezeu în chip văzut, să fim înălţaţi de el la dragostea celor nevăzute"⁸. Această alegere este semnificativă, deoarece stabileşte o legătură intimă între misterul Întrupării şi cel al Transubstanţierii: în Sacrament este în mod real şi substanţial prezent Cristos cel viu, Trup, Sânge, Suflet şi Divinitate.

În Missale Romanum din anul 1962, actualmente normativ pentru forma extraordinară a Ritului Roman, Prefaţa de la Naşterea Domnului a fost înlocuită cu prefaţa Comună. Totuşi, în anul 1962, patru prefeţe noi au fost aprobate pentru câteva dieceze, între care o Prefaţă a Preasfântului Sacrament utilizabilă şi pentru Corpus Domini.

În Missale Romanum din anul 1970 şi în ediţiile tipice succesive, textele eucologice ale sărbătorii au rămas în mod esenţial aceleaşi, în timp ce a fost încredinţată noua Prefaţă a Preasfintei Euharistii. Diferenţa principală este îmbogăţirea lecturilor conform ciclului celor trei ani (Anul A: Dt 8,2-3.14b-16a, 1Cor 10,16-17, In 6,51-58; Anul B: Ex 24,3-8, Ev 9,11-15, Mc 14,12-16.22-26; Anul C: Gen 14,18-20, 1Cor 11,23-26, Lc 9,11-17).

3. Procesiunea

În toată lumea, ziua de Corpus Domini este marcată de solemna procesiune euharistică ce urmează după Liturghie. Şi în această privinţă, sărbătoare reia celebrarea din Joia Sfântă, care se termină cu procesiunea euharistică la altarul repunerii. Însă trebuie spus că procesiunea din Joia Sfântă aminteşte exodul Domnului din Cenacol la singurătatea de pe Muntele Măslinilor, unde a fost trădat de Iuda, deci are în sine un aspect întunecat şi trist: este noaptea care conduce la Pătimirea din Vinerea Sfântă. În schimb, procesiunea euharistică de Corpus Domini se desfăşoară în lumina fericită a Învierii. Purtându-l pe Cristos din Preasfântul Sacrament prin oraşe şi sate, pe pajişti şi pe lacuri, Biserica realizează "aproape în ascultare faţă de invitaţia lui Isus de "a proclama de pe acoperişuri" ceea ce El ne-a transmis în secret (cf. Mt 10,27). Apostolii au primit darul Euharistiei de la Domnul în intimitatea Cinei de Taină, dar era destinat tuturor, lumii întregi"⁹.

În celebrarea solemnă de Corpus Domini în nenumărate parohii şi comunităţi catolice se exprimă bucuria în credinţă, asupra căreia Benedict al XVI-lea, ca teolog şi ca Papă, a reflectat adesea: forţa cu care adevărul credinţei creştine îşi face drum trebuie să fie bucuria cu care ea se manifestă. Această bucurie este o bucurie pascală, înrădăcinată în faptul că Cristos a înviat din morţi. Biserica are nevoie să exploateze toată splendoarea frumosului, pentru a exprima această bucurie supremă.

Nu trebuie să se înceteze niciodată să se insiste asupra priorităţii cultului divin, depăşind astfel o strictă interpretare legalistă şi moralistă a creştinismului. Benedict al XVI-lea dă exemplul, pentru că este profund convins că "dreptul şi morala nu stau împreună dacă nu sunt ancorate în centrul liturgic şi nu scot din el inspiraţie"¹⁰. Adoraţia, care se exprimă în mod cu totul deosebit la Liturghia şi la Procesiunea de Corpus Domini, este constitutivă a raportului omului cu Dumnezeu şi a justei existenţe umane în lume.

În acest An al Sfintei Preoţii, slujitorii Preasfântului Sacrament au un motiv în plus de a medita din nou despre demnitatea incomparabilă la care au fost chemaţi prin vocaţie divină. Faptul de a fi preoţi hirotoniţi are o referinţă primară şi de neînlocuit la puterea de a consacra Euharistia. La diferitele motive teologice care constituie un fond pentru bucuria oricărui creştin în faţa Darului euharistic, preotul adaugă şi conformarea sa - desigur omeneşte nemeritată - cu Cristos Preotul, care se face prezent realmente în Preasfântul Sacrament al altarului. De aceea le dorim preoţilor din toată lumea să trăiască procesiunea de Corpus Domini ca moment de adoraţie, contemplaţie şi reflecţie asupra marelui Mister care devine mereu din nou prezent în lume prin mâinile lor, unse într-o zi cu sfânta crismă pentru a putea consacra şi atinge Trupul sacramental al lui Cristos.

(După Zenit, 3 iunie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note
¹ Benedict al XVI-lea, Angelus (10 iunie 2007).
² Cf. L. Pristas, "The Calendar and Corpus Christi: An Historical and Theological Consideration of the Church's Sacred Year", în: U. M. Lang (ed.), The Genius of the Roman Rite: Historical, Theological and Pastoral Perspectives on Catholic Liturgy, Hillenbrand Books, Chicago 2010, pag. 159-178.
³ Conciliul al IV-lea din Lateran (1215), Constitutiones, 20. De chrismate et eucharistia sub sera conservanda: în Conciliorum Oecumenicorum Decreta, pag. 244.
⁴ Cf. DS 846-847.
⁵ Benedict al XVI-lea, Omilia în Solemnitatea Preasfântului Trup şi Sânge al lui Cristos (26 mai 2005). Astăzi, în multe ţări în care această joi nu este o sărbătoare publică, sărbătoarea Corpus Domini se celebrează duminica următoare.
⁶ Cu această expresie se înţelege o invocaţie "Kyrie eleison" însoţită de un verset introductiv numit "tropar", de exemplu: "Doamne, care ai fost trimis de Tatăl ceresc care să-i răscumperi pe cei cu inima căită, Doamne, îndură-te de noi - Doamne, îndură-te de noi".
⁷ Benedict al XVI-lea, Omilia în Solemnitatea Preasfântului Trup şi Sânge al lui Cristos (7 iunie 2007).
⁸ "Quia per incarnati Verbi mysterium nova mentis nostrae oculis lux caritatis infulsit: ut dum visibiliter Deum cognoscimus, per hunc in invisibilium amorem rapiamur".
⁹ Benedict al XVI-lea, Omilia în Solemnitatea Preasfântului Trup şi Sânge al lui Cristos (7 iunie 2007).
¹⁰ J. Ratzinger, Introduzione allo spirito della liturgia, San Paolo, Cinisello Balsamo 2001, pag. 16.

lecturi: 11.