|
Bacău: Campus vocațional, seria a III-a La Seminarul "Sf. Iosif" din Bacău s-a desfășurat, în perioada 14-16 mai 2010, seria a treia a campusului vocațional cu tema "Învățătorule bun, ce trebuie să fac?" (Mc 10,17), organizat de Oficiul pentru Vocații, pentru băieții din clasele a VII-a și a VIII-a, care doresc să-l cunoască și să-l urmeze pe Isus. Au participat tineri din decanatele: Iași, Bucovina, Valea Siretului, Piatra. Ultima serie va fi în perioada 28-30 mai cu participanți din decanatele: Trotuș, Moinești, Traian, Vrancea. Pentru înscrieri și detalii: Pr. Andrei Cociangă (tel. 0745/648751 , sau 0234584827, e-mail: andreicocianga@yahoo.com) * Impresii de la campus (III) "Mi-a plăcut că toți seminariștii erau fericiți și nu știu de unde vine această fericire. Mi-au mai plăcut sălile de sport și terenul de fotbal, de asemenea îmi place programul care este bine organizat". (Emanuel) "A fost o experiență interesantă, un campus la care aș participa din nou cu plăcere, dar din păcate sunt deja în clasa a VIII-a. Mi-au plăcut toate activitățile propuse de organizatorii campusului, mi-a plăcut seminarul care s-a dovedit a fi un loc primitor, plin de căldură și plin de Cristos. Nu sunt încă decis în totalitate dar cred că voi continua cu acest liceu". (Marius) "Bunul Dumnezeu m-a înzestrat în aceste trei zile cu multe acțiuni care mi-au plăcut și care mi-au dat o lecție de viață. Mă simt împlinit și bucuros că am fost aici în aceste zile și sunt sigur că voi mai veni. Poate voi urma seminarul". (Erwin) "Eu am avut o impresie bună despre seminar deoarece sunt multe lucruri frumoase pe care vrei să le cunoști. M-a impresionat în mod deosebit capela, dar și terenul de fotbal. La seminar toate activitățile sunt programate. Mi-am făcut și noi prieteni prin acest campus vocațional. Atmosfera este frumoasă mai ales la activitățile pe care le facem. Sunt bucuros că am avut ocazia să cunosc acest seminar". (Emanuel) "Îmi place foarte mult acest seminar. Voi susține proba de aptitudini pentru admiterea la seminar deoarece seminarul te formează atât pe plan intelectual, cât și spiritual". (Claudiu-Gabriel) "Seminarul este un loc de rugăciune, un loc unde te întâlnești cu mulți seminariști. Cel mai mult mi-a plăcut capela. La anul poate o să vin aici pentru că este un loc foarte frumos". (Ionel Eugen) "Mi-e mi-a plăcut capela, terenul de fotbal, cantina, sălile de clasă, dormitoarele și tot ce este legat de seminar. Mi-am făcut o impresie bună. Este foarte frumos". (Paul-Iulian) "A fost o experiență interesantă, un campus la care aș participa mereu dacă aș putea. Acest seminar mi-a lăsat o impresie bună deoarece totul aici este alb și curat, iar seminariștii sunt foarte buni și se comportă bine, adică sunt formați". (Ștefan-Andrei) "Aici totul e frumos de la aspectul și condițiile seminarului până la programul seminarului. Îmi place foarte mult la seminar, de aceea voi veni aici. Seminariștii sunt respectuoși, civilizați, corecți și buni. Chiar dacă nu este voie cu niște «unelte» care poate nu ne sunt utile totul este frumos". (Ioan Paul) Impresii consemnate de pr. Costel Țăranu * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 14-16 mai: Bacău: Campus vocațional, seria a III-a (12)
lecturi: 12.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |