Kingsbury: Vizita ÎPS Vincent Nichols la comunitatea română
Credincioșii englezi și români din Parohia "Ss Sebastian and Pancras" din Kingsbury, Londra, s-au bucurat, duminică, 9 mai 2010, de prezența în mijlocul lor a noului arhiepiscop al Diecezei Romano-Catolice de Westminster, ÎPS Vincent Nichols. Motivul prezenței a fost împlinirea a 80 de ani de la numirea primului paroh în acesta parohie.
Arhiepiscopul Vincent Nichols a celebrat sfânta Liturghie la ora 10 și s-a arătat deosebit de interesat și de comunitatea românească activă în Londra și în special în Dieceza de Westminster. Deși nu a putut să rămână și la Liturghia în limba română, a ținut totuși să ne salute și să ne vorbească.
În cadrul sfintei Liturghii, celebrate ca de obicei duminica la ora 11, la începutul sfintei Liturghii, arhiepiscopul Vincent Nichols s-a adresat tuturor românilor prezenți în număr mare la celebrare salutându-i cu tradiționalul "Cristos a înviat" în românește. În scurtul, dar cuprinzătorul cuvânt de salut, arhiepiscopul Vincent Nichols a subliniat faptul că, deși suntem o comunitate mică și recent înființată, dinamica demersurilor noastre spirituale, sociale și educaționale este impresionantă și că, în ciuda faptului că nu dispunem decât de puține mijloace materiale, putem fi un exemplu de urmat.
În încheiere, arhiepiscopul Vincent Nichols ne-a felicitat încă odată pentru ceea ce facem și pentru implicarea noastră în Biserică. Încurajându-ne să continuăm pe aceasta linie, conștient de dificultățile cu care ne confruntăm în Marea Britanie, arhiepiscopul Vincent Nichols ne-a asigurat de sprijinul diecezei și de prezența noastră în rugăciunile sale.
Mulțumindu-i în numele tuturor pentru frumoasele cuvinte și îndemnuri, adresate nouă, românilor catolici din Londra, pr. Robert Mățău l-a asigurat pe arhiepiscopul Vincent Nichols de implicarea noastră pe mai departe în viața spirituală a diecezei, de disponibilitatea noastră permanentă la colaborarea cu structurile diecezane locale, ca o comunitate activă și implicată în Biserică, în respectul superiorilor ierarhici și al învățăturilor Bisericii Catolice.
A consemnat pr. Robert Mățău
lecturi: 12.