Lespezi (Bacău): Sărbătoarea Copiilor 2010
La Lespezi (Bacău), în ziua de 5 iunie 2010 se vor întâlni copii din majoritatea parohiilor din Dieceza de Iași pentru a trăi împreună Sărbătoarea Copiilor. Acest eveniment este organizat de Oficiul pentru Pastorația Tinerilor, Copiilor și Asociațiilor, în colaborare cu preoții, persoanele consacrate și asociațiile bisericești implicate în pastorația tinerilor și copiilor.
Tema întâlnirii din acest an este următoarea: Isus este Învățătorul meu!
Programul Sărbătorii Copiilor 2010 este următorul:
09.30 - Program de animare
10.00 - Deschiderea Sărbătorii Copiilor, rugăciune, moment catehetic, imnul
10.30 - Repetiție cântări
11.00 - Sfânta Liturghie prezidată de PS Aurel Percă
12.30 - Program de animare
13.00 - Festivalul Copiilor
14.30 - Încheierea Sărbătorii Copiilor.
Grupurile de copii, care vor participa la această sărbătoare, trebuie să aibă un număr suficient de responsabili bine pregătiți; aceștia să se asigure la plecare din propriile parohii că fiecare copil are o șepcuță/pălărioară, sticluță cu apă și pachețel pentru prânz.
La sosirea la Lespezi și pe parcursul întregii zile responsabilii grupurilor sunt rugați să respecte indicațiile organizatorilor și voluntarilor. Bagajele nu vor fi lăsate la autocare pentru a evita deplasarea spre parcare în timpul prânzului.
Responsabilii grupurilor vor face înscrierea participanților la centrul de primire. De aici pot achiziționa tricoul cu numele propriei parohii pentru reprezentatul care va sta în fața altarului. Prețul tricoului este de 12 lei.
Preoții care vor concelebra la sfânta Liturghie sunt rugați să aducă stolă de culoare albă.
Alte informații despre Sărbătoarea Copiilor se pot obține de la pr. Felix Roca, tel. 0741/501481, 0769/288978; email: pr.felixroca@gmail.com.
Pe situl www.pastoratie.ro se pot găsi diferite materiale: scrisoarea PS Petru Gherghel pentru Sărbătoarea Copiilor, logo-ul, imnul, afișul, programul cântărilor pentru sfânta Liturghie, model de ecuson, informații etc.
Pr. Felix Roca
responsabilul Oficiului pentru Pastorația Tinerilor, Copiilor și Asociațiilor
*
"Îngrijindu-se și nutrind o gingașă și puternică afecțiune pentru orice copil care vine pe lume, biserica își îndeplinește o datorie fundamentală, căci este chemată să redescopere și să arate în istorie pilda și munca lui Cristos Domnul, care a voit să pună copilul în centru împărăției lui Dumnezeu: «Lăsați pe copii să vină la mine... căci a unora ca acestora aparține împărăția lui Dumnezeu».
Primirea, iubirea, stima, angajarea multiplă și unitară - materială, afectivă, educativă, spirituală - pentru oricare copil care vine pe lume vor trebui să constituie totdeauna o notă distinctivă, la care nu se poate renunța, pentru creștini și în special pentru familiile creștine. În felul acesta copiii, în timp ce vor putea crește «în înțelepciune, în vârstă și har înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor», vor aduce contribuția lor prețioasă la edificarea comunității familiale și pentru sfințirea însăși a părinților lor". (Papa Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică Familiaris consortio, nr. 26)
*
Scrisoarea PS Petru Gherghel pentru Sărbătoarea Copiilor de la Lespezi
lecturi: 25.