|
|
Anul pastoral 2024‑2025
|
|
|
Sinod 2021-2024
|
|
|
În Dieceza de Iași
|
|
|
Librărie on-line |
comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală |
|
|
|
|
|
Darurile Duhului Sfânt
Dacă-i dar, nu-i de la mine,
Vine de sus pentru oricine.
Se poate cere în rugăciune,
Este chiar singura opțiune.
Nu-i vorba de ceva natural,
Care să te ferească de spital.
Nu se dobândește ereditar,
Căci este doar un gratuit dar.
Darul e unul, deși e multiplu,
Este peste de două ori triplu.
E perfect, se împarte-n șapte,
Nu se ia după ale lumii șoapte.
De ai unul singur, pe toate le ai,
Nu ești pasăre, însă din aripi dai.
Ale sale aripi cu drag îți dăruiește,
Te conduce lin și simți că te iubește.
Înțelepciunea este primul dar,
Cine îl are este învăluit de har.
Face deosebire între rău și bine,
Viața îi este respectată de oricine.
Înțelegerea îl caracterizează mereu,
Dacă nu e înțeles nu i se pare greu.
Încearcă să-nțeleagă el pe ceilalți,
Tratând dușmanii ca pe niște frați.
Sfatul îi este urmat de lume multă,
Când deschide gura toți îl ascultă.
Știe că e nevoie de discernământ,
Cerându-l umil prin rugă și cânt.
Puterea îl însoțește în orice discurs,
Iar vorba-i dulce, nu ca al școlii curs.
Pătrunde-n inimă, întunericul risipește,
Nu face distincție, atunci când iubește.
Știința îl ajută să-nțeleagă misterul:
Știe de ce există pământul și cerul.
Nu e hazardul ce ne ține-n existență,
Ci cauza divină, cea care dă esență.
Evlavia se-ndreaptă către Donator,
Simțind alinarea Duhului mângâietor.
Ea în rugăciune le cuprinde pe toate,
De când vine la viață și până la moarte.
Frica de Domnul e al șaptelea dar,
Însă nu e ultimul cu privire la har.
La început se uită ca prin minune,
Unde izvorăște divina înțelepciune.
Darurile Duhului sunt ca o sferă,
Ce învăluie lin întreaga atmosferă.
Prin ele plămânii respiră ușurați,
Cei care le au se simt uniți ca frați.
Pr. Mihai Afrențoae
lecturi: 28.
|
|
|
|
Caută pe site |
|
|
Biblia on-line |
|
|
Centrul Misionar Diecezan |
|
|
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta" |
|
|
|
|
|