Iași: Invitație la misiuni populare
Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Iași organizează misiuni populare cu tema: "Viața noastră în unire cu Dumnezeu", în catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regina" din Iași, în perioada 19-21 martie 2010, avându-l predicator pe pr. dr. Nagy-György Attila.
Misiunile populare sunt un anunț extraordinar al cuvântului lui Dumnezeu, proclamat unei comunități. Prin puterea Duhului Sfânt și prin acțiunea Bisericii orice membru al parohiei este chemat la o convertire mai autentică și la o creștere în credință a comunității. Misiunile sunt timp special de rugăciune, meditație și aprofundare a cuvântului lui Dumnezeu.
Aceste misiuni sunt adresate tuturor celor care au bunăvoința de a lua parte la momente de har și de creștere și aprofundare a credinței proprii.
Programul sfintelor Liturghii:
vineri: 19 martie, orele 11.00 și 18.00
sâmbătă: 20 martie, orele 11.00 și 18.00
duminică: 21 martie, orele 11.00 și 18.00.
Aceste zile oferă momente de har participând la următoarele momente:
șase predici speciale;
ocazii permanente de spovezi:
sfântul Rozariu (la orele 10.30 și 17.00);
Calea sfintei cruci (la ora 17.30);
Liturghie pontificală, la încheierea misiunilor, duminică, la ora 18.00;
indulgență plenară și binecuvântare specială pentru toți care participă la misiuni.
Mihail Cojan
lecturi: 64.