Fericitul Ieremia, reazem şi oblăduitor al pribegilor şi înlănţuiţilor pentru Cristos

După descoperirea, la jumătatea veacului trecut, a mormântului fratelui Ieremia de către prof. Manoilescu şi transferarea moaştelor la Roma, în biserica "Sf. Laurenţiu din Brindisi", prin decizia ministrului general al capucinilor, mormântul fericitului nostru se transformă într-un loc de pelerinaj şi punct constant de întâlnire pentru toţi pribegii ce au luat calea băjeniei din calea tiraniei roşii ce le înghiţise ţara. Nu numai, dar fr. Ieremia se transformă şi într-un punct de referinţă şi din punct de vedere cultural, aşa cum s-a întâmplat cu un grup dintre ei, reuniţi în "Cenaclul Universal Ieremia Valahul al Pelerinilor unităţii Creştine. Roma" (Circolo Universale "Jeremia Valahul" dei Pellegrini dell'Unitŕ Cristiana).

În afara numelui fondatoarei şi directoarei acestui Cenaclu, av. Felicia Paraschivescu, astăzi despre aceste persoane propagatoare ale unui ecumenism "ante litteram" (din punct de vedere instituţional) se ştie foarte puţin. Câte ceva putem afla dintr-un scurt profil biografic al confratelui nostru, semnat de Felicia Paraschivescu şi apărut în "Enciclopedia Biografica - I grandi del Cattolicesimo" (Roma 1958, p. 569), unde, la indexul autorilor, găsim explicaţia siglei cu care a semnat (F. Pa.): Felicia Paraschivescu, avocat înscris la Baroul din Bucureşti, directoarea Cenaclului "Ieremia Valahul" al Pelerinilor Unităţii Creştine", Roma.

Redau, în traducere, textul din Enciclopedia Biografică:

VALAHUL, IEREMIA; cunoscut şi ca Venerabilul, (1556-1625), laic capucin, fondator al "Pelerinilor Unităţii Creştine". S-a născut, cu numele de Ion Costişte, în sărbătoarea sfinţilor apostoli Petru şi Paul, în România, în Satul-de-Gios (astfel în text, n.n.), într-o familie de origine catolică, dar trecută după aceea la Biserica Bizantino-Ortodoxă; a murit în faimă de sfinţenie la Napoli, în mănăstirea "Neprihănita Zămislire". Copil credincios, ascultător la chemarea Duhului Sfânt, Ion, în acele timpuri în care creştinătatea occidentală se fărâmiţa, şi-a făcut o datorie în a ajunge la biserica vicarului lui Cristos pe pământ. Abandonându-şi patria, familia, pe mama sa preaiubită, odată ajuns în Italia, după o lungă şi grea călătorie, făcută pe jos şi care a durat doi ani, s-a făcut frate capucin, cu numele profetului Ieremia şi cu mult belşug de iubire şi virtuţi.

Ieremia Valahul a dăruit Bisericii mărturia unei credinţe sincere, a unei voinţe puternice, a unei iubiri arzătoare. Mesajul său, trăit în Isus Cristos, calea, adevărul şi viaţa, vrea să se pună în slujba marii cauze a unităţii Bisericii pe căile sfinţeniei. Cauza beatificării venerabilului Ieremia Valahul, deschisă în 1627 de către papa Urban al VIII-lea, întreruptă în 1689, odată cu moartea papei Inocenţiu al XI-lea, a fost reluată în anul sfânt 1950; este relator (ponent) cardinalul decan al Sacrului Colegiu şi secretar al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Eugeniu Tisserant (F. Pa.).

Chiar dacă nu prea precis şi cuprinzând unele afirmaţii gratuite sau neconvalidate de cercetările ulterioare, profilul biografic de mai sus este o mărturie a faptului că, în ciuda urgisirilor sorţi, o mână de oameni visau, în timpuri de izbelişte, la unitatea Bisericii sub oblăduirea şi exemplul unui pribeag ca şi ei...

O altă scurtă menţiune a existenţei acestui cenaclu (chiar dacă sub alt titlu) pus sub ocrotirea confratelui nostru o găsim şi în prefaţa cărţii "P. Francesco Severini - Ieremia Valahul, un călugăr român în Italia - Ed. Nagard-Montreal 1982" (mai exact, este vorba de o traducere a biografiei Severini-Orestano, n.n.), scrisă de către Iosif Constantin Drăgan, care afirmă:

"...Mai recent, la exaltarea acestui cult o notabilă contribuţie şi-au adus Gr. Manoilescu, cel ce a descoperit mormântul lui Ieremia şi a scris o valoroasă monografie asupra vieţii şi operei sale, Monseniorul Luigi Tăutu, scriitorul Dan Petraşnicu, care a tradus versiunea modernă a cărţii lui Severini şi Fundaţia Ieremia Valahul, creată şi animată de av. Felicia Paraschivescu...".

În sfârşit, în anul 1982, anul ce precede beatificarea fratelui Ieremia, un anumit "pr. Cadaru, romeno", anunţă printr-o scrisoare pe provincialul capucinilor din Napoli din acea perioadă, pr. Mariano Parente, despre moartea la Roma a Feliciei Paraschivescu, după cum rezultă din Archivio Storico, nr. 45/1982 (lista corespondenţei intrate, poz. 18/5 mai 1982).

Poate că o căutare mai atentă în Arhiva Istorică a Provinciei capucine din Napoli şi în aceea a Postulaturii noastre de la Roma ar putea face puţină lumină în acest sens, după cum n-ar strica o privire prin arhiva Colegiului "Pio Romeno", care devenise în acea perioadă întunecată a istoriei noaste "casa" pribegilor români din Roma, apoi şi în cea a Curiei Generale a fraţilor Conventuali, unde-şi găsiseră adăpost unii dintre fraţii conventuali români sosiţi pe diferite căi în Italia şi implicaţi în căutarea, descoperirea şi recunoaşterea venerabilelor moaşte...

Poate că bunul Dumnezeu şi fericitul Ieremia vor stimula şi în tinerii fraţi capucini de azi setea căutării rădăcinilor noastre aici, continuând astfel să-l facă cunoscut pe acest reazem şi oblăduitor al pribegilor şi înlănţuiţilor pentru şi din dragoste faţă de Cristos care a fost fericitul Ieremia Valahul, a cărui aniversare (a 485-a) a naşterii sale pentru cer o vom sărbători în curând.

* * *

Fericitul Ieremia în... închisoare!

Reîntors în ţară la începutul lui octombrie 2009, după o perioadă de 10 ani petrecută în Italia, am început să citesc o mulţime de cărţi, căutând astfel să refac legătura cu perioada în care a fost descoperit mormântul şi moaştele fericitului nostru, de data aceasta pe teritoriul ţării sale de baştină. Astfel mi-au ajuns în mâini memoriile card. Iuliu Hossu (Credinţa noastră este viaţa noastră, Ed. Viaţa Creştină, Cluj-Napoca 2003; pentru ceea ce ne interesează, p. 231-32).

În alte articole am încercat să scot în evidenţă aportul corului episcopilor uniţi cu Roma, care au cerut în repetate rânduri repatrierea moaştelor şi au contribuit la bunul mers al cauzei beatificării confratelui nostru (PS Ioan Bălan, cu o biografie de mai multe ori reeditată în perioada interbelică, PS Valeriu Traian Frenţiu, care a aprobat încă din 1926 cultul fratelui capucin pe teritoriul Eparhiei orădene, PS Traian Crişan, secretarul Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor în perioada beatificării etc.).

Poate că nu chiar cu totul întâmplător Providenţa divină mi-a pus mai întâi în mâini cartea de memorii ale "cardinalului în ţundră de oaie", vrednicul de amintire şi de veşnică pomenire Iuliu Hossu.

În anii '50 îi găsim adunaţi în aceeaşi celulă 48, pe următorii "duşmani ai poporului": PS Ioan Bălan, episcop de Lugoj, PS Valeriu Traian Frenţiu, episcop de Oradea, PS Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla, PS Alexandru Rusu, episcop de Maramureş (mitropolitul ales al Bisericii Române Unite cu Roma, dar nicicând recunoscut de către autorităţile comuniste) şi alţi câţiva preoţi "cazaţi temporar" în aceeaşi "reşedinţă episcopală", dintre care amintesc pe can. Coriolan Tămâian de la Oradea, cel care l-a îngrijit pe episcopul său în ultimele zile ale vieţii.

Răsfoind paginile memoriilor, atenţia mea s-a oprit mai ales asupra vieţii lor spirituale, ştiut fiind că nu aveau posibilitatea să celebreze în închisoare sfânta Liturghie, "culmea" rugăciunii nu numai pentru oricare preot, dar şi pentru orice credincios.

Aşa am ajuns să citesc următoarea mărturisire:

"...În afară de aceasta recitam împreună o rugăciune către venerabilul Ieremia Valahul, ca Domnul să-l preamărească, ajungând a fi declarat fericit din partea Sfântului Părinte papă al Romei eterne. Rugăciunea a compus-o PS Rusu, la rugămintea fraţilor; rugăciune frumoasă, o recitam cu toţii împreună zilnic. Am fost rugat şi eu din partea fraţilor să fac o nouă rugăciune de consfinţire a noastră Inimii Neprihănite a Preacuratei Fecioare, pentru recitarea zilnică împreună; pe încetul am compus-o, pe rând, cu ajutorul Domnului şi al Preacuratei, ca şi PS Rusu pe a dânsului, din memorie, căci creion şi hârtie nu aveam pe atunci; era prin anul 1952. Aşa recitam zilnic şi aceste rugăciuni în comun...".

Asteriscul din text ne trimite la o notă de subsol, aparţinând editorului şi îngrijitorului acestor memorii, pr. Prunduş, unde putem citi: "Rugăciunea drepţilor din celula 48 avea să fie ascultată: peste circa 33 de ani, în primăvara lui 1983, Ieremia Valahul (m. 1625) avea să fie beatificat de către papa Ioan Paul II în Piaţa «San Pietro», într-o ceremonie fastoasă, la care a participat şi o delegaţie de catolici moldoveni (...)".

Din păcate, PS Iuliu Hossu, câteva pagini după aceea (dar ani buni ca distanţă în timp), mărturiseşte că nu-şi mai aduce aminte textul acestei rugăciuni şi îşi exprimă speranţa ca măcar "fratele Alexandru" să şi-o fi notat-o pe undeva după ieşirea din închisoare...

Oricum ar sta lucrurile, important mi se pare faptul că confratele nostru, fericitul Ieremia, a dăruit puţin confort şi speranţă şi episcopilor închişi la Sighet pentru şi ca mărturie a credinţei lor.

Fr. Petre-Marian Ianoş, OFMCap.

lecturi: 21.