Sfânta Thérèse de Lisieux şi preoţii

În vremuri de criză, poveştile sunt metafora speranţei.

Fiecare vârstă are povestea sa proprie - şi dacă ar fi să privim numai opera lui Hans Christian Andersen, am surprinde criza de identitate a adolescenţei în "Răţuşca cea urâtă", criza familiei: în "Cele douăsprezece lebede", iar criza idealului, în povestea omului de zăpadă care-şi dorea nespus de mult să ajungă lângă focul din cămin, să se bucure de lumina lui caldă şi bună, de flăcările voioase, de jarul strălucitor... ideal care ar fi părut oricui neobişnuit (pentru un om de zăpadă!), dar pentru el era absolut firesc, fiindcă fusese construit adunându-se zăpadă în jurul unui făraş cu coada lungă cu care se scormonea jarul în cămin. Fiindcă întotdeauna ceea ce ne atrage în viaţă este "miezul" fiinţei noastre şi ne desfăşurăm întreaga existenţă căutând în exterior, până la epuizare, ceea ce este în interiorul nostru. Iar fericirea este împlinirea acestei consonanţe. Şi cu cât devenim mai devreme conştienţi că tot ceea ce căutăm în oglinzile exteriorului este propriul suflet, ca sălaş al lui Dumnezeu, cu atât atracţia pentru Dumnezeu devine mai puternică şi bucuria, deplină. Aceasta e, cu adevărat, "Chemarea".

Prima etapă: Chemarea

Ce altă "atracţie" sau "chemare" mai puternică putea fi pentru micuţa Tereza decât chemarea cerului, fiindcă văzuse deja numele ei "scris în cer"? Şi chiar aşa era! La întoarcerea de la Buisonnets, seara, după Completoriu, cu tata de mână - Tereza contempla cerul şi-şi admira numele scris acolo: erau stelele centurii constelaţiei Orion, cu spada, care alcătuiesc, aşa cum se ştie, forma literei T - sunt cele mai strălucitoare stele, situate în apropierea ecuatorului ceresc şi vizibile deopotrivă din emisfera nordică şi sudică, aşa cum ea însăşi avea să fie recunoscută cândva pe întreg pământul.

Mai târziu, referindu-se la pasajul din Cartea Cântărilor ("Cheamă-mă, hai să alergăm după mireasma parfumurilor tale" - Ct 1,3) - Tereza scria: "A cere să fii chemat, ce poate însemna altceva decât a te uni lăuntric cu cine îţi înlănţuie inima? (...) Iată rugăciunea mea: îi cer Lui Isus să mă unească atât de puternic cu el, încât să trăiască şi să lucreze în mine (cf. Gal 2,20). Simt că, pe măsură ce focul iubirii îmi va mistui inima, cu atât mai puternic voi spune: "Cheamă-mă" şi cu atât mai mult sufletele care se vor apropia de mine vor alerga înaripat în adierea miresmei Preaiubitului lor, căci un suflet mistuit de iubire nu poate rămâne inactiv". Iar sufletul său, niciodată inactiv, exclama: "A fi mireasa ta, o Isuse, a fi carmelită, a fi, prin unirea mea cu tine mama sufletelor, ar trebui să mă îndestuleze... dar nu este aşa... (... ) Aceste trei privilegii sunt într-adevăr vocaţia mea, carmelită, soţie şi mamă, totuşi simt în mine alte vocaţii, simt vocaţia de războinic, de preot, de apostol, de doctor al bisericii, de martir (... ). Simt în suflet curajul unui cruciat, al unui ostaş pontifical, aş vrea să mor pe un câmp de luptă în apărarea Bisericii..."

Şi mai departe, explicând în ce constă atracţia sa pentru fiecare din aceste "chemări", scria: "Simt în mine vocaţia de preot: cu câtă iubire, o Isuse, te-aş purta în mâinile mele atunci când, la chemarea mea, ai coborî din cer... Cu câtă iubire te-aş dărui sufletelor!... Dar vai! Dorind atât de mult să fiu preot, admir şi invidiez umilinţa sfântului Francisc din Assisi şi simt vocaţia de a-l imita, refuzând sublima demnitate a Preoţiei".

Cu adevărat, pentru fiecare dintre noi, ideea de preot se asociază cu admiraţia, respectul şi bucuria copilăriei, cu sărbătorile dintotdeauna ale anului şi ale omului, dar mai ales cu iubirea pe care o transmite cel care ni-l dăruie pe Isus în sfânta Împărtăşanie. Şi care în acea clipă devine el însuşi Isus: "Nu mai trăiesc eu, ci Isus trăieşte în mine" (Sf. Paul). Aceleaşi gânduri şi emoţii aprindeau inima micuţei Tereza, care scrie după prima spovadă: "Chiar te întrebam dacă nu trebuia să-i spun părintelui Ducellier că-l iubeam din toată inima, deoarece prin persoana lui aveam să-i vorbesc bunului Dumnezeu". Figuri calde şi bune de preoţi au presărat cu lumina cerului drumul micii Tereza: abatele Domin, bunul părinte Pichon, cel care-i va fi director spiritual în Carmel, abatele Arminjon, ale cărui conferinţe au adăugat, după expresia sfintei Tereza, "miere şi ulei din abundenţă la făina curată" cu care se hrănea deja din Imitaţiune şi care-i cufundau sufletul într-o "fericire nepământească". Iar mai departe, scrie: "Îmi asemuiam directorii spirituali cu oglinzi curate care-l reflectau pe Isus în suflete şi spuneam că pentru mine bunul Dumnezeu nu se slujea de intermediar, ci acţiona direct!..."

Acesta este nucleul de iubire nesfârşită faţă de Isus, de respect, admiraţie şi iubire faţă de preoţi. Avântul inimii nu ocultează însă glasul raţiunii, iar observaţiile acelei copile care mersese la Roma să vorbească însuşi Sfântului Părinte despre dorinţa sa de intra în Carmel rămân întotdeauna actuale. Astfel, Tereza afirma cu ocazia călătoriei sale la Roma în 1887 următoarele, referindu-se la preoţi: "Netrăind niciodată în intimitatea lor, nu puteam înţelege scopul principal al reformei Carmelului. Să mă rog pentru păcătoşi mă încânta, dar să mă rog pentru sufletele preoţilor, pe care le credeam mai curate decât cristalul, mi se părea surprinzător (...) Dacă sublima lor demnitate îi înălţa deasupra îngerilor, nu sunt totuşi altceva decât oameni slabi şi firavi" (...) "Dacă preoţi sfinţi, pe care Isus îi numeşte «sarea pământului» arată că au neapărată nevoie de rugăciuni, ce trebuie atunci să spunem despre cei indiferenţi?!" Şi mai departe, referindu-se la acelaşi pasaj din evanghelie: "Cât de frumoasă este vocaţia care are drept scop să conserve sarea destinată sufletelor! Această vocaţie este a Carmelului, fiindcă unicul scop al rugăciunilor şi al jertfelor noastre este de a fi apostolul apostolilor".

A doua etapă: misionară prin rugăciune

În anul 1895, Tereza este desemnată de Maica superioară să fie "sora unui viitor misionar" - era vorba despre Maurice Bellière, pe atunci seminarist, care ceruse susţinere prin rugăciuni prin scrisoarea sa din 5 octombrie 1895 adresată superioarei Carmelului. "Eram la spălătorie, cu totul absorbită de ceea ce făceam, când maica Agnès de Jésus m-a luat deoparte şi mi-a citit o scrisoare pe care tocmai o primise. Era vorba de un tânăr seminarist care, inspirat de sfânta Tereza, cerea ca o soră să se dedice în mod special salvării sufletului său şi să-l ajute prin rugăciuni şi sacrificii atunci când va deveni misionar, ca să poată salva cât mai multe suflete. Promitea s-o amintească întotdeauna pe sora lui atunci când avea să ofere sfânta jertfă. Maica Agnès de Jésus mi-a spus c-ar vrea să fiu eu sora acestui viitor misionar" (Ms C, 31v)¹.

Aceasta i-a adus o mare bucurie: "Dorinţa mea, împlinită într-un fel cu totul nesperat, a făcut să se nască în inima mea o bucurie pe care aş numi-o copilărească... Simţeam cu adevărat că-n această privinţă sufletul mi-era cu totul nou, era ca şi cum cineva atinsese pentru prima dată corzi muzicale rămase până atunci în uitare" (Ms C, 32r)².

Iar "corzile uitate" pe care le atinsese această propunere îi aminteau că părinţii săi îşi doriseră întotdeauna să aibă un fiu misionar. Iată ce-i scrie lui Adolphe Roulland, cel de-al doilea frate în rugăciune: "Dacă tata şi mama sunt în cer, aşa cum cred eu, cu siguranţă îl privesc şi-l binecuvântează pe fratele pe care mi l-a dat Isus. Şi-ar fi dorit atât de mult un fiu misionar!... Mi s-a spus că înainte de naşterea mea, părinţii sperau că în sfârşit li se va împlini dorinţa. Dac-ar fi putut străpunge vălul viitorului, ar fi văzut că, într-adevăr, dorinţa lor avea să se realizeze prin mine; fiindcă un misionar a devenit frate cu mine, el este în acelaşi timp fiul lor şi-n rugăciunile lor nu-l vor putea despărţi pe frate de nedemna lui soră" (LT 226, 9 mai 1897)³.

Iar mai departe, tot abatelui Adolphe Roulland: "Aş fi într-adevăr bucuroasă să muncesc cu dvs. la salvarea sufletelor; în acest scop m-am făcut carmelită; neputând fi misionară prin acţiune, am vrut să fiu prin iubire şi penitenţă, aşa ca sfânta Tereza, cereasca mea mamă... vă implor, părinte, cereţi pentru mine de la Isus, în ziua în care el va consimţi să coboare pentru prima dată din cer la glasul dvs., cereţi-i să mă aprindă de focul iubirii sale, astfel încât să vă pot ajuta să-l aprindeţi, în continuare, în alte inimi»⁴.

În fiecare din scrisorile sale străbate iubirea adâncă şi plină de lumină pentru fraţii ei întru Isus. Iată cum încheie una din scrisorile adresate abatelui Roulland: "Doresc, părinte, ca uniunea noastră apostolică să fie cunoscută numai de Isus şi cer ca una din primele dvs. binecuvântări să fie adresată celei care va fi fericită să-şi spună pentru totdeauna "Mica şi nedemna voastră soră întru Isus-Ostie"⁵.

În total, 17 scrisori: 6 către Père Roulland şi 11 către abatele Bellière, au fost trimise cu sârguinţă şi devotament până în ajunul morţii sale, în anul 1897. Dumnezeu a făcut ca unul din aceşti "fraţi preoţi", abatele Roulland, să fie un preot de succes, coerent cu vocaţia sa, fericit în misiune, în timp ce abatele Bellière - seminarist neliniştit, iar după moartea Terezei, un preot descumpănit, nefericit în exerciţiul slujirii sale. Ambilor,Tereza s-a străduit să le arate mereu grandoarea vocaţiei lor sub aspectele sale esenţiale.

De fapt, două sunt dimensiunile sacerdoţiului: celebrarea Euharistiei, centru şi privilegiu al vocaţiei sacerdotale - şi dedicaţia fără preget pentru salvarea sufletelor. Card. Lucas Moreira Neves OP., prefectul Congregaţiei pentru Episcopi, afirma în omilia din iunie 2009: "Ştiu că mulţi dintre contemporanii noştri consideră demult depăşită această ultimă expresie - salvarea sufletelor - şi o refuză, deşi apare în textele Conciliului Vatican II (Dei Verbum, Christus Dominus 31, 32, 34, 35), ca şi în Codul de drept canonic: "Salus animarum - suprema lex" în Biserică (can. 1752).

A treia etapă: în zarea cerului

Într-una din scrisorile sale către pr. Roulland, Tereza mărturiseşte: "Deşi cu totul nedemnă de a fi asociată în mod special cu unul din misionarii Iubitului nostru Isus", sunt "fericită să lucrez cu dvs. la salvarea sufletelor" şi adaugă: "Din acest motiv m-am făcut carmelită" (Lettre 189, 23 iunie 1896). Ea numeşte aceasta ca "legături de apostolat formate din întreaga eternitate" şi adaugă: "Vom continua împreună, chiar dincolo de moarte, apostolatul nostru" (Lettre 193, 30 iulie 1896).

Ea prevede pentru pr. Roulland: "O recoltă bogată de suflete va fi culeasă şi oferită de dvs. Domnului»⁶, iar abatelui Bellière îi scrie: "Dvs. veţi salva prin suferinţă suflete. Să muncim împreună la salvarea sufletelor"⁷. Iar într-o altă scrisoare, îi spune tot abatelui Bellière: "Unite în el (în Cristos), sufletele noastre vor putea salva multe alte suflete"⁸. Tot abatelui Bellière îi scrie, consolându-l, cu puţin timp înainte de moarte: "Voi putea să fac mai mult decât să scriu dragului meu frăţior: voi fi chiar alături de el, voi vedea tot ce-i este necesar şi n-am să-l las în pace pe bunul Dumnezeu până când n-o să-mi dea tot ce-i cer!"⁹ şi promitea: "Je passerai mon ciel à faire du bien sur la terre"¹⁰. Mustrându-l cu blândeţe, continua: "Inima divină se întristează mult mai mult din cauza miilor de mici indelicateţi săvârşite de prietenii ei (preoţii), decât de greşelile chiar grave pe care le comit persoanele din lume"¹¹, dar în aceeaşi scrisoare ea îl încurajează să nu se scufunde în tristeţea contemplării greşelilor, ci să navigheze în largul iubirii şi încrederii în iubire. Acesta este de altfel cuvântul suprem adresat preoţilor: "Fie ca Dumnezeu să ne dea harul de a iubi şi de a salva suflete pentru el".

Adresându-se pr. Roulland, se adresează fiecărui preot, dar, în acelaşi timp, fiecăruia dintre noi: "A Dieu, mon frère... la distance ne pourra jamais séparer nos âmes, la mort męme rendra notre union plus intime"¹².

Acum şi întotdeauna

Aşadar, privind legătura sfintei Tereza cu preoţii, se pot distinge trei aspecte:

- admiraţia, iubirea şi respectul pentru slujirea sacerdotală ;

- conştientizarea slăbiciunii omeneşti şi tot ce decurge de aici, inclusiv hotărârea de a se ruga pentru preoţi în calitate de carmelită;

- delicată şi dedicată soră întru rugăciune pentru doi fraţi misionari.

Actualitatea demersului sfintei Tereza în raport cu membrii sacerdoţiului depăşeşte însă cadrul textelor Conciliului Vatican II şi Codului canonic: ea ne învaţă ceea ce fiecare inimă şi fiecare raţiune ar trebui să ştie: binele este universal; binele, ca şi iubirea, dăruindu-se, se înmulţesc; legătura de iubire dăinuie dincolo de moarte şi se desfăşoară liberă în Dumnezeu. Acesta e "nucleul" care ne atrage, consumând, ca în povestea lui H.C. Andersen, "zăpada" existenţei noastre efemere către realitatea nesfârşirii divine. "Je marche pour un missionaire"¹³, spunea Tereza, abia ducându-şi paşii în ultimele luni de viaţă. E îndemnul să mergem cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, către Dumnezeu - fiindcă din efortul şi suferinţa noastră aprinsă de iubire îşi trag forţa vieţii generaţiile care urmează.

Dr. Ecaterina Hanganu

Note
¹ "J'étais au lavage, bien occupée de mon travail, lorsque mère Agnès de Jésus, me prenant à l'écart, me lut une lettre qu'elle venait de recevoir. C'était un jeune séminariste, inspiré, disait-il par Ste Thérèse, qui venait demander une soeur qui se dévouât spécialement au salut de son âme et l'aidât de ses prières et sacrifices lorsqu'il serait missionnaire afin qu'il puisse sauver beaucoup d'âmes. Il promettait d'avoir toujours un souvenir pour celle qui deviendrait sa sœur, lorsqu'il pourrait offrir le saint sacrifice. Mère Agnès de Jésus me dit qu'elle voulait que ce soit moi qui devînt la soeur de ce futur missionnaire" (Ms C, 31v).
² "Mon désir comblé d'une façon inespérée fit naître dans mon cœur une joie que j'appellerai enfantine ... Je sentais que de ce côté mon âme était neuve, c'était comme si l'on avait touché pour la première fois des cordes musicales restées jusque-là dans l'oubli" (Ms C, 32r).
³ "Si, comme je le crois, mon père et ma mère sont au ciel, ils doivent regarder et bénir le frère que Jésus m'a donné. Ils avaient tant désiré un fils missionnaire!... On m'a raconté qu'avant ma naissance mes parents espéraient que leur voeu allait enfin se réaliser. S'ils avaient pu pénétrer le voile de l'avenir, ils auraient vu que c'était en effet par moi que leur désir serait accompli; puisqu'un missionnaire est devenu mon frère, il est aussi leur fils, et dans leur prière ils ne peuvent séparer le frère de son indigne soeur" (LT 226, 9 mai 1897).
⁴ "Je serai vraiment heureuse de travailler avec vous au salut des âmes; c'est dans ce but que je me suis faite carmélite; ne pouvant ętre missionnaire d'action, j'ai voulu l'ętre par l'amour et la pénitence comme sainte Thérèse ma séraphique mère... je vous en supplie, mon révérend père, demandez pour moi à Jésus, le jour qu'il daignera pour la première fois descendre du ciel à votre voix, demandez-lui de m'embraser du feu de son amour afin que je puisse ensuite vous aider à l'allumer dans les coeurs".
⁵ "Je désire, mon révérend père, que notre union apostolique ne soit connue que de Jésus seul, et je réclame l'une de vos premières bénédictions pour celle qui sera heureuse de se dire éternellement. votre indigne petite sœur en Jésus-Hostie".
⁶ "Une abondante moisson d'âmes sera cueillie et offerte par vous au Seigneur" (Lettre 201).
⁷ "Par la souffrance vous sauvez des âmes. Travaillons ensemble au salut des âmes" (Lettre 221, 26 decembrie 1896).
⁸ "Unis en lui [dans le Christ] nos âmes pourront sauver beaucoup d'autres" (Bellière, Lettre 220, 24 martie 1897).
⁹ "Je ferai plus qu'écrire à mon cher petit frère, je serai tout près de lui, je verrai tout ce qui lui est nécessaire et je ne laisserai pas de repos au bon Dieu qu'Il ne m'ait donné tout ce que je voudrai!"
¹⁰ "Îmi voi petrece cerul făcând bine pe pământ".
¹¹ "Le coeur divin est plus attristé des milles petites indélicatesses de ses amis (preoţii) que des fautes męme graves que commettent les personnes du monde" (Lettre 226, 9 mai 1897).
¹² "Adio, frate... distanţa nu va putea niciodată să ne separe sufletele, moartea însăşi va face mai strânsă unirea noastră".
¹³ "Merg pentru un misionar".

lecturi: 50.