Pelerin pe urmele lui Isus şi ale Mariei în Ţara Sfântă

Patruzeci de credincioşi din comunităţile catolice române din Roma şi împrejurimi au făcut un pelerinaj în Ţara Sfântă, perioada 15-22 octombrie 2009, însoţiţi de păstorii respectivelor comunităţi, pr. Isidor Iacovici, de la Roma, şi pr. Adrian Chili, de la Ladispoli, alături de care a fost invitat şi PS Aurel Percă, episcopul auxiliar al Diecezei de Iaşi.

Un pelerinaj în Ţara Sfântă este întotdeauna o mare binecuvântare, este un dar nespus de mare, deoarece te duce să calci pământul pe care a coborât Dumnezeu, să iei contact cu locurile unde a trăit Isus Cristos şi preasfânta Fecioară Maria. Un pelerinaj în Ţara lui Isus este şi un vis al oricărui creştin.

Pentru români un asemenea vis a fost pentru mult timp refuzat. Însă odată cu prezenţa muncitorilor în Israel pentru motive de muncă, au început vizitele la locurile sfinte, permiţându-se realizarea unui contact direct cu rădăcinile noastre creştine, iar în ultimul timp au început şi pelerinajele organizate, pe itinerarele tradiţionale, ceea ce permite realizarea unui program pastoral-spiritual deosebit, cu multe beneficii sufleteşti şi chiar culturale. Prin Oficiul Diecezan pentru Pelerinaje s-au organizat din Dieceza de Iaşi deja mai multe asemenea pelerinaje în Ţara Sfântă, având aportul deosebit al unor cunoscători ai acestor locuri - pr. Iosif Dorcu şi pr. Cristian Vacaru - care cu multă competenţă conduc paşii pelerinilor cu adevărat pe "urmele lui Isus şi ale Mariei".

În perioada 15-22 octombrie 2009, un grup de patruzeci de credincioşi din comunităţile catolice române din Roma şi împrejurimi, doritori de a păşi pe urmele lui Isus şi ale Maicii sale Preasfinte, pentru opt zile au lăsat deoparte ocupaţiile obişnuite, pentru a deveni adevăraţi pelerini în Ţara Sfântă. Grupul a fost însoţit de păstorii acestor comunităţi, pr. Isidor Iacovici, de la Roma, şi pr. Adrian Chili, de la Ladispoli, cărora m-am alăturat şi eu la Ierusalim, mergând din ţară pentru a-i însoţi la locurile sfinte şi pentru a trăi împreună momente de profundă trăire sufletească. A fost un pelerinaj foarte reuşit şi meritul bunei reuşite s-a datorat ghidului nostru, prezent de mai mulţi ani la Ierusalim, pr. Cristian Vacaru. El i-a ajutat pe pelerini să descopere frumuseţea locurilor sfinte, bogăţia lor istorică şi mai ales încărcătura lor creştină. A parcurge aceleaşi drumuri, a păşi pe aceleaşi locuri a însemnat pentru pelerini a trăi aceleaşi emoţii pe care le-au avut apostolii acum 2000 de ani însoţindu-l pe Mântuitorul în diferitele locuri ale Galileei sau în drum spre Cetatea Sfântă a Ierusalimului sau momentele dramatice ale pătimirii sale.

Acest pământ, cu munţii şi văile sale, cu pustiul şi câmpia fertilă a Galileei, Iordanul, Lacul Tiberiadei, a fost "mângâiat" de privirea umană a Fiului lui Dumnezeu: nu există loc care să nu păstreze amintirea vreunui eveniment evocat în evanghelii, a vreunei întâlniri sau a vreunei învăţături a lui Rabbi din Nazaret care, străbătând cărările prăfuite sau trecând prin cetăţile şi satele Palestinei să nu fi lăsat la trecerea sa pământească un semn al dumnezeirii sale.

Prima etapă a pelerinajului nostru a fost Nazaret: locul unde hic angelus nuntiavit Mariae - aici îngerul a vestit Mariei şi unde hic verbum caro factum est - locul unde aici "Cuvântul s-a făcut trup" în cea mai mare discreţie, într-o localitate prea puţin cunoscută în acele vremuri, până în momentul când îngerul Gabriel a adus vestea că Maria va zămisli şi va naşte pe Mesia. Bazilica Buneivestiri adăposteşte sub cupola ei în formă de crin răsturnat resturile grotei unde Ioachim şi Ana trăiau împreună cu fiica lor Maria. Cum să simţi emoţia de a te găsi la Nazaret, la grota Buneivestiri, adunaţi în rugăciune şi la celebrarea sfintei Liturghii, în locul unde a început misterul răscumpărării noastre!

De pe Muntele Fericirilor am putut să privim profilul munţilor din împrejurimi, apoi Lacul Tiberiadei, acea oglindă de apă martoră a chemării primilor apostoli, martora multor minuni cum ar fi potolirea furtunii sau pescuirea minunată, locul obişnuit unde Isus învăţa mulţimile, din inima căruia au izvorât şi au răsunat cele mai frumoase parabole.

A fi aici, înseamnă a citi evanghelia "pe viu", înseamnă a trece prin faţa ochilor şi prin inimă acele locuri şi acele emoţii pe care le-au avut odinioară mulţimile şi ucenicii Domnului, să te regăseşti printre mulţimile care l-au urmat pe bunul păstor pe ploaie sau cu cerul însorit, cu praful sau foamea prelungită de-a lungul zilei, pentru a spune în cele din urmă cu Petru: "Numai tu, Doamne, ai cuvintele vieţii veşnice".

În cei două mii de ani care ne separă de trecerea lui Isus pe aceste locuri peisajul desigur s-a schimbat, dar acei munţi, acele coline au rămas mereu aceleaşi. În acest pământ este uşor să ne imaginăm viaţa lui Isus cu prietenii săi, apostolii. Apoi resturile casei lui Petru la Cafarnaum, o locuinţă simplă ce pescari, unde trăia cu fratele său şi unde poposea Isus, sau sinagoga unde a învăţat...

La 3 km de Cafarnaum, la Tabga, un ţărm pietros, a primit pe ucenicii luim Isus cu mrejele pline de peşti. Am intrat în bisericuţa care păstrează resturile stâncii "Mensa Christi", unde Isus a pregătit peşte de mâncare pentru ucenicii săi; aici Cristos l-a întrebat de trei ori pe Petru dacă îl iubea şi aici i-a conferit primatul. Parcă l-am pe Petru răspunzând lui Isus cu atâta convingere.... Papa Paul VI s-a prosternat aici în rugăciune în timpul pelerinajului săi în Ţara Sfântă în anul 1964 şi a plâns.

A urmat vizita pe Tabor, un mic munte al Galileei, unde Isus s-a schimbat la faţă înaintea apostolilor Petru, Iacob şi Ioan. Aici mi s-a părut că am atins cerul şi, în ciuda unor mulţimi numeroase de pelerini, atmosfera silenţioasă, cerească, părea să domine tot locul.

Apoi am parcurs pustiul Iudeii de la nord spre sud. Acesta era drumul care traversa Palestina, 150 km pe care i-a făcut Maria pentru a merge la verişoara ei Elisabeta, drum refăcut pentru a merge la recensământ ordonat de împărat, drum parcurs şi de Isus când a mers la Ierusalim.

Am urmat apoi drumul de-a lungul Iordanului până la Ierihon pentru a ne îndrepta apoi spre Betleem, locul naşterii lui Isus şi apoi spre Ierusalim, locul morţii şi învierii sale. Am lăsat în urmă zonele verzi şi prospere ale Galileei, pentru a ajunge în zonele aride şi pietroase ale Iudeii.

Am poposit la Ierihon, amintindu-ne de Zaheu urcat într-un smochin, în dorinţa de a-l vedea pe Isus, apoi un popas la biserica ortodoxă română construită aici, cu bucuria de a întâlni aici un grup de pelerini ortodocşi, prezenţi la sfânta Liturghie de duminică. O duminică încheiată cu o celebrare euharistică minunată în pustiul Iudeii, pe valea Hozevei...

Dar aşteptările noastre se îndreptau spre Betleem: dis-de-dimineaţă, la ora 4.55, am celebrat Liturghia la locul naşterii, după ce fiecare pelerin din grupul nostru a trecut pe la locul marcat cu o placă de marmură şi o stea de argint cu inscripţia: "Hic de Virgine Maria Iesus Christus natus est", "aici Isus Cristos s-a născut din Fecioara Maria". Aici şi nu în alt loc. Aici Dumnezeu şi-a pus piciorul, a venit să locuiască între noi. Totul s-a petrecut fără zgomot şi fără solemnitate.

Bazilica, construită de împărăteasa Elena în anul 323 deasupra locului unde tradiţia venerează locul naşterii lui Isus, se află într-o stare dezolantă, purtând mai recent semnele gloanţelor în urma unui conflict dintre palestinieni şi izraelieni. Betleemul, locul unde îngerii au urat pace oamenilor de bunăvoinţă, este departe de a fi un loc de pace...

Devoţiunea credincioşilor a acoperit locurile sfinte cu minunate sanctuare, care marchează cu siguranţă un eveniment din istoria mântuirii noastre; privind grupurile nesfârşite de pelerini din întreaga lume care se succed fără întrerupere pe aceste locuri sacre, ai senzaţia de a fi atras într-un fluviu care te face să simţi cum se revarsă binefacerile mântuitoare şi cum fiecare loc evocă un popas în istoria mântuirii noastre.

Şederea la Betleem a fost scurtă; am părăsit acest loc al Naşterii lui Isus pentru a ne îndrepta spre Ein Karem, casa Elisabetei şi locul naşterii lui Ioan Botezătorul, după a un drum cufundat în verde şi în pace, departe de insistenţii vânzători de suveniruri.

Nu pot uita spectacolul emoţionant al cetăţii Ierusalimului văzut din acelaşi punct unde Isus a plâns, prezicând sfârşitul său, apoi Getsemani, sanctuarul rugăciunii sângerânde a lui Isus, cu sfânta Liturghie celebrată chiar pe piatra agoniei, via Dolorosa cu Calea Crucii la o oră destul de matinală, pentru a ajunge pe Calvar, după ce am avut grijă să anticipăm vizita la Mormântul Sfânt, locul Învierii lui Isus.

În bazilică, doar pe o mică suprafaţă, se pot reparcurge evenimentele din timpul Pătimirii lui Cristos: a te ruga pe piatra mormântului, urcarea scărilor spre Calvar, aici Adevărul poate fi atins cu mâna...Şi apoi şirul nesfârşit de pelerini care aştepta intrarea în mormântul sfânt, doar pentru 5-10 secunde, cronometrat atent de supraveghetori.

Am avut şi privilegiul de a fi primiţi în audientă de patriarhul latin al Ierusalimului, Fericirea sa Fouad Twall. Am aflat că în Ţara Sfântă sunt numai circa 26.000 de creştini catolici, 90 de preoţi, că numărul creştinilor este în descreştere (de exemplu Betleemul cu ani în urmă avea 80 % creştini, iar acum populaţia creştină reprezintă mai puţin de 20 %), datorită adversităţii evreilor şi arabilor musulmani, că prezenţa pelerinilor este o încurajare pentru localnici şi un semn de solidaritate care trebuie promovat.

Fără a urma firul cronologic al evenimentelor biblice, ultima etapă a pelerinajului nostru a cuprins vizita la Cenacol, biserica Adormirii Maicii Domnului, biserica "Sf. Petru in Gallicantu" şi punctul final, o vizită în Betania, locul preferat de Isus în vizitarea lui Lazăr şi a surorilor sale Marta şi Maria.

A fi pelerini în Ţara Sfântă te face să înţelegi că acest pământ te găzduieşte doar temporar, că eşti un simplu pelerin, că adevărata noastră patrie casa Tatălui şi Ierusalimul ceresc. Privind Ierusalimul acesta pământesc, chiar cu evocările şi trăirile sale cele mai profunde, trăieşti din plin senzaţia că pelerinajului personal trebuie să continue spre Ierusalimul de sus.

Şi cum toate lucrurile au un sfârşit, şi zilele pelerinajului în Ţara Sfântă, "pe urmele lui Isus şi ale Marie" au luat sfârşit; grupul de pelerini, venit din Roma, a trăit o săptămână minunată de har. Fotografiile făcute sau obiectele cumpărate în diferite locuri poate vor aminti unora ceva din emoţiile şi bucuriile sufleteşti trăite în Ţara Sfântă. Dar cu siguranţă că momentele de pace şi seninătate sufletească trăite în aceste zile ne-au ajutat să ne simţim, cel puţin pentru câteva clipe, discipoli ai Mântuitorului, liberi de preocupări, departe de orice zgomot lumesc şi mai dispuşi pentru rugăciune.

Ca şi Petru şi ceilalţi apostoli, l-am urmat pe Isus în călătoria sa spre Ierusalim, am ascultat parabolele sale, am rămas încântaţi de Muntele Fericirilor şi Tabor, ne-am simţit cuprinşi de emoţie sfântă văzând Cetatea Sfântă a Ierusalimului, am plâns pe Via Dolorosa şi Calvar, pentru a ne adăpa în cele din urmă de bucurie la mormântul sfânt al Învierii lui Isus.

Ep. Aurel Percă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15-22 octombrie: Pelerin pe urmele lui Isus şi ale Mariei în Ţara Sfântă

lecturi: 44.