Adolph Kolping pe drumul canonizării...

Fiecărui membru Kolping, care a fost prezent în ziua de 27 octombrie 1991 la ceremonia solemnă de beatificare a lui Adolph Kolping, îi va rămâne întipărită în minte această zi deosebită. Adolph Kolping, "tatăl calfelor", a fost înălţat la "cinstea altarelor " - este formulat solemn în formula de beatificare. Sfântul Părinte a expus apoi ceea ce pentru mulţi deja era convingere şi recunoaştere interioară. Biserica Catolică apreciază viaţa exemplară şi opera deosebită a lui Adolph Kolping şi îi adresează rugăciunea de mijlocire, deoarece este sigură că, mântuit datorită harului dumnezeiesc, Adolph Kolping a devenit deja membru al Bisericii cereşti. Aici, pe pământ, doar Sfântul Părinte are puterea de a decide care dintre "slujitorii lui Dumnezeu" poate fi cinstit în mod oficial şi în ce măsură. În ceea ce priveşte fondatorul organizaţiei noastre, cinstirea se răsfrânge asupra unei anumite zone. Papa Ioan Paul al II-lea a aprobat cinstirea locurilor în care a trăit şi a acţionat Adolph Kolping. Aici sunt invitaţi toţi credincioşii de a-i adresa fericitului rugăciunea de mijlocire. Papa a permis enunţarea numelui lui Adolph Kolping în cadrul sfintei Liturghii şi în cadrul Liturghiei Orelor (Breviarului), prin aprobarea unui "proprium" (Propriul Sfinţilor: text liturgic pentru Ziua Sfinţilor, cum este rugăciunea zilei şi citiri alese din Sfânta Scriptură). Mai departe Sfântul Părinte invită la cinstirea relicvelor fericitului şi - cu aprobare cerută în prealabil - se pot denumi biserici şi capele după "Fericitul Adolph Kolping".

Între timp, viaţa şi opera lui Adolph Kolping sunt cunoscute în peste 50 ţări ale lumii. Ideile părintelui calfelor călăuzesc din ce în ce mai mulţi oameni - în special în Europa de Est, Africa, Asia şi America Latină - spre descoperirea de noi perspective ale vieţii. Dorinţa din ce în ce mai mare a surorilor şi fraţilor noştri din aceste ţări este să îl cinstească "pe al lor tată" ca sfânt. Însă nu puţine sunt obstacolele în calea spre canonizare. Un "postulator" numit are sarcina de a conduce procesul de canonizare în cadrul congregaţiei responsabile la îndeplinire. Scopul acestui proces este supunerea în faţa judecăţii Sfântului Părinte a unei dovezi de netăgăduit - pe cât se poate, din punct de vedere uman - a cel puţin "unei rugăciuni împlinite în mod miraculos", pentru ca Sanctitatea sa să poată decide dacă fericitul Adolph Kolping poate fi ridicat în rândul sfinţilor veneraţi de Biserică. Acest fapt ar permite ca în toată lumea Adolph Kolping să fie cinstit ca sfânt. Textele proprii prevăzute pentru sfânta Liturghie şi Rugăciunea Orelor ar fi mai cuprinzătoare. S-ar putea facilita traduceri oficiale în alte limbi vorbite. Mai departe, ar fi posibilă alegerea lui Adolph Kolping ca patron al unei biserici sau capele fără aprobare papală separată. De asemenea Adolph Kolping ar putea fi ales ca patron al unei dieceze sau a unui grup profesional, a unei regiuni sau instituţii.

Premisa pentru canonizare este recunoaşterea "exerciţiului de trăire în mod special al virtuţilor". În acelaşi timp "chemarea spre sanctificarea" lui Adolph Kolping trebuie dovedită, cum am mai menţionat, de o "împlinire miraculoasă a rugăciunii", avută loc în perioada de după beatificare. Cert este că o canonizare nu este doar un procedeu juridic conform legii bisericeşti, ci şi un proces spiritual. La acest proces spiritual doresc să participe prietenii Kolping din întreaga lume într-un mod special, intensiv. Un lucru este clar: pe lângă toate formalităţile care trebuie împlinite în cadrul procesului de canonizare, pentru decizia Sfântului Părinte trebuie să ne rugăm mult. Pentru a adânci înţelegerea acestei dimensiuni spirituale, s-a celebrat la 19 septembrie 2003, la ora 19.30 o Liturghie specială în Biserica Minoriţilor, împreună cu protectorul Organizaţiei Internaţionale Kolping, cardinalul Meisner.

"Eu ştiu, că odată se va întâmpla o minune"

Citatul sus-menţionat, dintr-un vechi şlagăr german, nu trebuie perceput superficial, cum tindem să-l apreciem. Mesajul exprimă baza procesului de canonizare a fericitului Adolph Kolping. Toţi membrii Organizaţiei Internaţionale Kolping, toate surorile şi toţi fraţii sunt chemaţi să fie atenţi la o împlinire miraculoasă a unei rugăciuni, care ar putea dovedi chemarea specială la sfinţenie a fericitului Adolph Kolping.

Adevărul este că minunile nu se pot forţa, pentru ele ne putem doar ruga! În timpul multelor vizite la organizaţii şi familii Kolping pe tot globul, se poate constata cu ce dedicare şi însufleţire este cinstit fericitul Adolph Kolping. Acolo este terenul pe care poate rodi minunea. Ne putem pune acum întrebarea, dacă această căutare a minunilor nu este un obicei prea demodat? Însă Biserica este precaută atunci când este vorba de minuni, fiindcă evenimentele explicabile nu pot fi interpretate ca minuni. Documentaţia riguroasă a unei "minuni" trebuie să evidenţieze faptul că Dumnezeu însuşi întăreşte activitatea şi opera slujitorului său pe pământ prin semne şi minuni şi îşi revelează astfel voinţa de a-i mântui pe oameni. Această concluzie, că nu sfântul face minunile, ci prin rugăciunea acestuia de mijlocire se revelează Dumnezeu, este fundamentul înţelegerii catolice a problematicii sfinţilor.

Acest proces care duce la canonizarea de către Sfântul Părinte este supus la o primă vedere unei birocraţii ample, care poate fi doar sumar prezentată în cele ce urmează.

Procesul care a dus la beatificarea lui Adolph Kolping la 27 octombrie 1991 a dovedit deja "chemarea spre sfinţenie" şi "viaţa virtuoasă" a lui şi, prin urmare, procesul de canonizare poate fi deschis imediat ce poate fi documentată în scris o rugăciune împlinită pe baza mijlocirii fericitului Adolph Kolping. Poate fi o însănătoşire miraculoasă, de exemplu a unui bolnav incurabil, o minune a naturii cum ar fi o ploaie salvatoare în perioada secetei sau o înviere de la moarte cum este documentat pentru sfântul Francisc Xaver. Dacă se întâmplă deci o astfel de minune datorată mijlocirii lui Adolph Kolping, documentaţia trebuie trimisă cât mai repede preşedintelui general, care, împreună cu un "postulator" (funcţia se aseamănă cu cea a unui avocat bisericesc) ia legătura cu episcopul responsabil de pe teritoriul unde s-a înfăptuit minunea. Din partea ordinariatului se constituie o comisie de cercetare a cazului, împreună cu experţi externi (neutri) (medici, alţi oameni de ştiinţă), care pot confirma inexplicabilitatea din punct de vedere uman al evenimentului petrecut.

Pentru a ajunge la o judecată corectă, urmează o cercetare, care poate dura ani în şir, fiindcă trebuie interogaţi cât mai mulţi martori. În unele cazuri nu se poate dovedi niciodată că era vorba de o rugăciune împlinită în mod miraculos.

În cazul în care s-a încheiat cu succes ancheta preliminară, cererea se îndreaptă către "Congregaţia pentru beatificare şi canonizare" din Roma. Aceasta prelucrează cererea, proces care poate duce la o recomandare adresată Colegiului Cardinalilor. Aici se decide dacă cererea poate să ajungă în faţa papei, pentru ca Sanctitatea sa să decidă singur şi direct asupra canonizării. În cazul în care decizia este pozitivă, fericitul Adolph Kolping poate fi primit în canonul sfinţilor Bisericii Catolice. Începutul acestei activităţi spirituale pregătitoare a fost marcat prin celebrarea unei sfinte Liturghii în 19 septembrie 2003, la ora 19.30, în Biserica minoriţilor, împreună cu cardinalul Joachim Meisner.

Canonizarea nu este doar o acţiune formalistă, ci un eveniment spiritual

Cum am mai spus, ridicarea fondatorului nostru în rândul sfinţilor este o dorinţă specială a multor oameni din lume. În acelaşi timp ascult din ce în ce mai des critici la adresa procedurii aparent prea formalistă.

Întrebarea - dacă Adolph Kolping este unul dintre sfinţii mai mari care, după procedeul de canonizare este primit în rândul sfinţilor bisericii noastre, sau poate trebuie numărat printre cei care sunt cinstiţi de oameni şi fără explicaţii oficiale - pentru mulţi nici nu mai există, fiindcă ei consideră că Adolph Kolping a fost un om care, prin viaţa pe care a dus-o, a dovedit că a urmat chemarea lui Dumnezeu şi a trăit în mod exemplar această chemare la sfinţenie a tuturor botezaţilor. Iar aceia care privesc cu scepticism canonizările, vor admite, fără dubii, că Dumnezeu l-a chemat pe Adolph Kolping direct în împărăţia lui, pentru a putea trăi în apropierea sa.

Deschiderea procedeului de canonizare are scopul de a cere primirea lui Adolph Kolping în rândurile sfinţilor, conform regulamentului bisericesc, pentru ca persoana lui să fie cinstită într-un mod corespunzător bisericii noastre.

Acest lucru nu înseamnă că în următorii ani trebuie să gonim "după o minune" sau să dăm de lucru unor comisii de medici, psihologi sau alţi oameni ai ştiinţei, ci că noi toţi suntem chemaţi să pregătim terenul spiritual, favorabil unei rugăciuni împlinite în mod miraculos.

Personal cred că acolo unde surorile şi fraţii Kolping creează o atmosferă cu adevărat spirituală prin Liturghie, prin rugăciunea individuală sau comună, prin citirea Sfintei Scripturi, acolo drumul spre Dumnezeu este foarte scurt. Prin aprofundarea activităţii noastre spirituale de ce să nu se nască din cadrul familiilor noastre Kolping chemări la preoţie, de exemplu?

Pentru o spiritualitate trăită într-un mod mai intens există multe posibilităţi. Una dintre ele este pelerinajul la mormântul fericitului Adolph Kolping. Prin programul nostru de parteneriat am putut facilita vizita la Köln a prietenilor noştri din alte ţări, de pe alte continente. Deseori am putut sărbători Liturghii comune. În programul multor ţări şi dieceze este cuprins un pelerinaj anual la un centru Kolping. Rugăciunea Kolping şi citirea Sfintei Scripturi, precum şi gândurile şi opera fericitului Adolph Kolping trebuie să fie "standardul normal" al întâlnirilor şi adunărilor noastre. N-ar fi cumva o idee bună să includem în programele noastre obişnuite de parteneriate, vizite reciproce etc. şi un "schimb de rugăciuni" şi să ajungem să avem în locul unei prietenii doar materiale un parteneriat influenţat de rugăciunile comune?

Multe familii şi asociaţii Kolping de pretutindeni s-au alăturat deja chemării acesteia şi însoţesc prin activităţile lor spirituale strădaniile pentru canonizarea lui Adolph Kolping. Fiecare individ este chemat să-şi trăiască credinţa în mod mai intens, viaţa să-i fie exemplară şi să ajute astfel să deschidă ochii celorlalţi oameni pentru minunile, pe care le face Dumnezeu în lume, la rugăminţile şi mijlocirile sfinţilor. Fără îndoială, numele lui Adolph Kolping este consemnat deja în "Cartea vieţii". Viaţa lui a fost marcată de spiritul de sacrificiu, dăruire şi hărnicie neobosită. În felul său unic a arătat oamenilor drumul spre Cristos şi astfel, spre "viaţă deplină". 500.000 membri din toată lumea îl privesc deja ca mijlocitor şi acţionează în conformitate cu ideile sale. Pentru aceasta să îi fim recunoscători - cu sau fără canonizare!

Pr. Axel Werner,
preses general Kolping

lecturi: 14.