Reflecţie pentru Anul Sfintei Preoţii a secretarului Congregaţiei pentru Cler

"Vrei să îndepliniţi în mod demn şi înţelept slujirea cuvântului, în vestirea Evangheliei şi păstrând dreapta credinţă în expunerea credinţei?"
(Pontificale Romanum. De Ordinatione Episcopi, presbyterorum et diaconorum, editio typica altera, Typis Polyglottis Vaticanis, 1990)

Preaiubiţi confraţi întru Preoţie,
"Noua evanghelizare" îl convoacă pe fiecare la o angajare, mereu reînnoită, de apostolat şi vestire. Mandatul Domnului dat Apostolilor este, în acest sens, explicit şi incontestabil: "Mergeţi în lumea întreagă şi predicaţi evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi va fi botezat se va mântui" (Mc 16,15-16a). Angajarea asumată în timpul hirotonirii preoţeşti este exact aceea de "a îndeplini slujirea cuvântului", adică a dedica întreaga existenţă în vestirea lui Isus Cristos, Cuvântul întrupat, mort şi înviat, unicul răspuns autentic la exigenţele inimii umane.

Grija în "slujirea cuvântului" nu poate fi pur şi simplu a câtorva preoţi, deosebit de sensibili faţă de această dimensiune. Ea este caracteristică proprie şi la care nu se poate renunţa a însăşi slujirii preoţeşti, constituind parte esenţială a acelui munus docendi primită de la Duhul Sfânt în sacramentul Preoţiei.

Ritualul prevede angajarea de a îndeplini această slujire în manieră "demnă" şi "înţeleaptă". Demnitatea face trimitere imediat la obiectul vestirii: Isus Cristos Mântuitorul. Nici un preot nu se vesteşte pe sine însuşi sau propriile idei, nici interpretările personaliste sau subiective al unicei Evanghelii veşnice. Suntem chemaţi să recunoaştem "demnitatea" supremă a Celui pentru care am fost făcuţi purtători şi, prin urmare, să îndeplinim în manieră "demnă" această slujire. Această conştiinţă nu se poate să nu se traducă în angajarea la o aprofundare constantă a Sfintelor Scripturi, "Cuvântul lui Dumnezeu deoarece [...] pus în scris sub inspiraţia Duhului Divin" (Dei Verbum, 9); aprofundare desigur exegetico-teologică, dar mai ales spirituală. Adevărata cunoaştere a Scripturilor este cea a inimii, care se naşte din intimitatea cotidiană cu ele, din Lectio divina, făcută în albia marii Tradiţii a Părinţilor, din meditaţia profundă care, treptat dar eficient, conformează sufletul cu Evanghelia, transformându-l pe fiecare preot într-o "evanghelie vie". Ştim bine că "Evanghelia nu este numai cuvânt, Cristos însuşi este Evanghelia" (Benedict al XVI-lea, Omilie, 19/09/09) şi cu El suntem chemaţi să ne conformăm, şi prin exercitarea slujirii vestirii.

Alături de demnitatea acestei slujiri, Liturgia sacră indică "înţelepciunea" ca şi caracteristică. Asta presupune prudenţa şi capacitatea de a privi la realitate, în mod tendenţial, după totalitatea factorilor săi, neabsolutizând nici un punct de vedere uman, ci referind mereu totul la Unicul Absolut care este Dumnezeu. O predică înţeleaptă ţine cont înainte de toate de exigenţele reale ale celor cărora ne adresăm, neimpunând niciodată interpretări arbitrare şi insuficiente, ci favorizând mereu singurul lucru cu adevărat necesar: întâlnirea reală cu Dumnezeul fraţilor încredinţaţi îngrijirii noastre. Înţelepciunea este capabilă să distingă circumstanţe, timpuri şi moduri, este umilă şi nu-l face pe vestitor să se ridice deasupra Celui pe care trebuie să-l vestească şi nici deasupra Bisericii care, de două mii de ani, păstrează vie Evanghelia. În sfârşit, a îndeplini în manieră înţeleaptă "slujirea cuvântului înseamnă a fi mereu conştienţi în mod lucid de lucrarea lui Dumnezeu în fiecare vestire: el pregăteşte inimile, el îi întâlneşte pe oameni, el face să răsară florile convertirii şi să se coacă roadele de caritate. Unicul "relativism" admis este cel faţă de noi înşine: trebuie să fim, ca predicatori, total "relativi la Dumnezeu"!

În felul acesta vom descoperi eficacitatea şi frumuseţea slujirii încredinţată nouă prin vestirea Cuvântului, vom simţi acea companie intimă a Domnului, care-l iubeşte pe cel care dă cu bucurie şi nu-l lasă niciodată singur pe slujitorul său, vom contempla, emoţionaţi, roadele pe care El le va permite şi vom simţi compania lui şi în momentul Crucii.

Vatican, 12 septembrie 2009

+ Mauro Piacenza, arhiepiscop titular de Vittoriana
Secretar al Congregaţiei pentru Cler

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 33.