Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 
Luizi-Călugăra în sărbătoare

Pentru comunitatea din Luizi-Călugăra (BC), anul acesta este unul deosebit, marcat de climatul sărbătorilor prilejuite de diferite evenimente aniversare și inaugurale. Ne referim aici la împlinirea a 600 de ani de la prima atestare documentară a localității, sfințirea bisericii "Înălțarea Sfintei Cruci", consacrarea noului altar, sfințirea oratoriului "Sfântul Francisc de Assisi". Lansarea monografiei a completat sărbătoarea din 8 august 2009.

Prin prima atestare documentară ne referim la hrisovul emis de domnitorul Alexandru cel Bun, în ziua de 28 ianuarie 1409, document prin care domnitorul îi dăruia boierului Pan Giurgiu Ungureanul, "pentru dreapta și credincioasa slujire", un întins teritoriu din partea vestică a orașului Bacău. Din acest teritoriu face parte și actuala comună Luizi-Călugăra, ale cărei văi, poieni, păduri și dealuri sunt descrise detaliat în dania respectivă.

Cât privește biserica "Înălțarea Sfintei Cruci", una dintre cele mai mari din Moldova (55 m lungime, 25 m lățime și 54 m înălțime), a fost construită între anii 1923-1942, din inițiativa și prin osteneala pr. dr. Iosif Petru Maria Pal, OFMConv., paroh de Luizi-Călugăra, între anii 1923-1947, și ministru provincial al Franciscanilor Conventuali din România, între anii 1932-1947. Din cauza vitregiilor timpului, această biserică nu a beneficiat de o sfințire din partea vreunui episcop, ci doar de credința și pietatea poporului. Totuși, în anul 1938, la 14 septembrie, a fost consacrat, de către PS Mihai Robu, episcop de Iași, altarul de marmură, în care actualmente se găsește tabernacolul. Cu trecerea timpului și mai ales din cauza diferitelor cutremure, biserica a avut nevoie de diferite renovări. În ultimul deceniu acestea au fost mai ample: refacerea instalației electrice, schimbarea acoperișului, renovarea fațadei, refacerea picturilor, schimbarea dușumelei, prevederea cu încălzire în dușumea, schimbarea geamurilor și a băncilor, confesionalele, renovarea Căii crucii, construirea unui nou altar de marmură... Toate aceste intervenții au redat bisericii splendoarea ei unică, sfințită, în sfârșit, la 8 august 2009, de Excelența sa PS Petru Gherghel, episcop de Iași, asistat fiind de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, și PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, împreună cu un mare număr de preoți și foarte mulți credincioși din localitate și din împrejurimi.

Pe lângă refacerea picturilor și a altor obiecte din biserică, construirea noului altar este o realizare dorită de mult timp, fiind vorba despre un altar de jertfă stabil, din marmură, în care sunt depuse relicvele din vechiul altar, precum și alte patru noi relicve: o bucată de lemn din crucea pe care a fost răstignit Cristos, relicve ale sfântului Francisc de Assisi, sfântului Anton de Padova și fericitului Ieremia Valahul. Alături de altar, s-a ridicat un nou pupitru, precum și un baptister și un suport pentru lumânarea pascală, toate din marmură.

O altă realizare edilitară de care se bucură comunitatea călugăreană este Oratoriul "Sf. Francisc de Assisi", construit, în ultimii doi ani, lângă biserică. Acest oratoriu are mai multe săli de cateheză și un amfiteatru, care deservesc diferite inițiative educative și de petrecerea timpului liber.

În sfârșit, comuna Luizi-Călugăra se bucură și de publicarea primei sale monografii complete. De fapt, tot în ziua de 8 august 2009 a fost lansată Monografia comunei Luizi-Călugăra, o amplă lucrare (580 p.) coordonată de pr. dr. Antonel-Aurel Ilieș, OFMConv., avându-i colaboratori pe pr. dr. Anton Despinescu, prof. Ion Ilieș, prof. conf. dr. Ioan Dănilă, prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, prof. dr. Anton Coșa și cercet. drd. Daniela Butnaru. Această monografie conține studii geografice, toponimice, istorice, etnografice, lingvistice, administrative, economice, educaționale, statistice etc., fiind studiul cel mai complet realizat până în prezent despre comuna Luizi-Călugăra.

* * *

Sărbătoarea din 8 august a început cu primirea episcopilor, la ora 9.15, la intrarea în sat, de către localnici îmbrăcați în costume tradiționale, iar apoi la 9.35, întreaga comunitate i-au primit pe înalții ierarhi în fața bisericii. La ora 10.00, avut loc începerea sfintei Liturghii printr-o procesiune din casa parohială spre biserica ce urma să fie sfințită. În cadrul sfintei Liturghii, după predica PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, a avut loc consacrarea altarului, depunerea relicvelor în altar și sfințirea propriu-zisă a bisericii.

După sfânta Liturghie, în jurul orei 13.00 a avut loc sfințirea noului oratoriu "Sf. Francisc de Assisi"; în același oratoriu, episcopii și preoții, precum și diferiți oaspeți, au participat la o agapă frățească.

La ora 14.30, în fața bisericii nou sfințite, a urmat lansarea Monografiei comunei Luizi-Călugăra, prezentarea cărții fiind moderată de pr. prof. Adrian Sorin Giurgi, rectorul Institutului Teologic Franciscan din Roman. Au luat cuvântul: pr. dr. Antonel-Aurel Ilieș, coordonatorul monografiei, prof. Ion Ilieș, pr. dr. Anton Despinescu, prof. dr. Anton Coșa, prof. dr. Ioan Dănilă, Mihai Funaru, primarul comunei Luizi-Călugăra, pr. Emilian Cătălin, ministru provincial OFMConv., PS Petru Gherghel, care a încheiat acest moment printr-o binecuvântare arhierească.

După lansarea monografiei, au urmat diferite momente artistice și culturale (dansuri populare, interpretare de cântece), prezentate de copiii și tinerii comunității, precum și de diferite formații și interpreți de muzică populară și etno.

Îi aducem mulțumire Domnului pentru aceste sărbători și îl rugăm ca grija sa părintească să continue să călăuzească comunitatea călugăreană care păstrează atâtea diamante ale credinței și ale tradiției populare române.

Fr. Antonel-Aurel Ilieș

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 8 august 2009: Luizi-Călugăra în sărbătoare
 


lecturi: 15.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat