Iaşi: Predica nunţiului apostolic la Liturghia de hirotonire a 21 de preoţi

În solemnitatea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, miercuri, 24 iunie 2009, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, prin impunerea mâinilor Excelenţei Sale Francisco-Javier Lozano, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, au primit hirotonirea întru preoţie 21 de diaconi: şapte pentru Dieceza de Iaşi, zece pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali şi patru pentru Ordinul Fraţilor Minori Capucini. Redăm textul integral al predicii rostite de nunţiu apostolic.

"Te voi face Lumina popoarelor ca să aduci mântuirea mea până la marginile pământului!" (Is 49,6)

Dragi fraţi şi surori!

Aceste cuvinte ale profetului Isaia pe care le-am ascultat astăzi la prima lectură în catedrala de la laşi, le sunt adresate acestor diaconi care vor fi sfinţiţi preoţi.

La invitaţia păstorului dumneavoastră, Excelenţa Sa Mons. Petru Gherghel, mă aflu astăzi printre voi la acest mare eveniment care îmi umple inima de bucurie pentru că are loc sfinţirea noilor preoţi din Dieceza de Iaşi şi din unele ordine religioase. Acesta este un mare dar al lui Dumnezeu; este harul său! Să trezim în noi sentimentul de profundă credinţă şi recunoştinţă la această celebrare de astăzi. Cu această ocazie am plăcerea de a-i saluta pe toţi cei de faţă: episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe, seminarişti, şi mai ales rudele şi prietenii celor care vor fi hirotoniţi. Pentru mine e o mare bucurie să mă întâlnesc cu voi, cei dispuşi să-l urmeze pe Isus Cristos care vă cheamă la o dăruire totală de sine, care daţi mărturie de iubire faţă de el prin slujirea aproapelui.

Ne aflăm în Anul Sfintei Preoţii proclamat de Sanctitatea Sa papa Benedict al XVI-lea. Cuvântul Domnului pe care l-am ascultat de sărbătoarea Sfântul Ioan Botezătorul şi ritul hirotonirii sacerdotale ne oferă un material bogat pentru meditaţie. Tot aşa veţi fi şi voi lumină a neamurilor ca nişte adevăraţi ucenici ai lui Isus Cristos. Ucenicului, dragi diaconi, îi revine aceeaşi soartă ca a învăţătorului, care este de fapt soarta prescrisă de însăşi voinţa lui Dumnezeu Tatăl! Isus a spus la sfârşitul vieţii sale, în marea rugăciune numită "sacerdotală": "Părinte sfânt, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut" (In 17,25). Isus însuşi a experimentat refuzul, neînţelegerea, indiferenţa lumii faţă de Dumnezeu. "Eu - spune Isus în rugăciunea către Tatăl - le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, pentru ca iubirea cu care m-ai iubit tu să fie în ei şi eu în ei" (In 17,26). De aceea ucenicul - şi mai ales apostolul, preotul - suferă când vede că Dumnezeu nu e cunoscut, că iubirea pe care o are faţă de omenire nu este împărtăşită de ei.

A deveni preot, în Biserică, înseamnă a se dărui lui Cristos, prin sacramentul Ordinului. Isus şi-a dat viaţa pentru toţi, dar în mod special şi-a consacrat timpul cu cei pe care Tatăl i-a dat, pentru ca ei să fie consacraţi în adevăr, adică în El, şi să poată vorbi şi acţiona în numele său, reprezentându-l şi ducând mai departe gesturile sale mântuitoare: să frângă Pâinea vieţii şi să ierte păcatele.

Aici aş vrea să ating un punct care îmi este în mod particular la inimă şi anume: rugăciunea şi legăturile cu ministerul sacerdotal. Ministerul nostru este în totalitate legat de rugăciune de la ea derivă eficacitatea ei. În astfel de perspectivă trebuie să ne gândim la diferitele forme de rugăciune ale unui preot, dar mai ales la sfânta Liturghie celebrată zilnic. Celebrarea euharistică este cea mai preţioasă şi conţine cel mai înalt grad de rugăciune, constituind centrul şi izvorul a toate. Liturghia orelor, adoraţia euharistică, lectio divina, sfântul rozariu şi meditaţia îşi au centrul în Euharistie. Preotul care se roagă mult se leapădă de sine şi se uneşte mereu mai mult cu Isus, bunul păstor şi slujitorul fraţilor. La fel ca Isus şi preotul "îşi dă viaţa" pentru oile sale care i-au fost încredinţate.

Dragi diaconi, lângă voi se află cei cărora Biserica le-a încredinţat misiunea delicată de a vă forma: superiorii şi profesorii seminarului. Adresându-le gândurile mele, mă bucur să amintesc în primul rând lunga tradiţie în care s-au dedicat formării preoţilor în Dieceza de Iaşi. Cu toţii ştim că Seminarul din laşi a fost şi este un element fundamental pentru Dieceza de Iaşi, pentru România, mai ales în timpul tristei şi dureroasei perioade de persecuţie comunistă. Cum am putea să nu recunoaştem meritele şi cum să nu apreciem rolul important al ordinelor şi al congregaţiilor religioase?

Ştim că misiunea de a forma preoţi este o misiune delicată. Formarea propusă în seminar este exigentă, pentru că e parte a poporului lui Dumnezeu încredinţată grijii pastorale a viitorilor preoţi. Este bine ca seminariştii să ştie că dacă Biserica este exigentă cu ei, o face pentru că ei vor lua în grijă pe cei pe care Cristos i-a atras la sine cu un preţ atât de scump. Gândul şi îndemnul meu se referă şi la familiile creştine, la familiile voastre, pe care Conciliul Vatican II le-a indicat ca fiind "primul seminar" al vocaţiei (cf. Optatam totius, 2): este de datoria familiei de a forma propriul ambient de credinţă, de iubire, care să îndemne proprii fii la o disponibilitate generoasă, care să ducă mai departe iniţiativa lui Dumnezeu şi a proiectului său în lume.

Iată dragii mei, îndemnul care iese din străfundul inimii mele, iată învăţătura pe care doresc să o încredinţez fiecăruia dintre voi: puneţi la dispoziţia lui Cristos întreaga voastră minte, inima voastră, energiile voastre. Fie ca aceste cuvinte care evocă atât de bine figura parohului de Ars să răsune ca o chemare vocaţională pentru toţi tinerii creştini din România care doresc să aibă o viaţă rodnică în a sluji iubirii lui Dumnezeu.

Chiar dacă greutăţile ar fi mai mari decât cele pe care le cunoaştem, datoria noastră sacră rămâne aceea e a evangheliza. Spiritualitatea voastră trebuie să atingă forma pură care este Cristos. El este învăţătorul învăţătorilor, păstorul sufletelor, modelul suprem al fiecărui educator şi a fiecărei educaţii. Ministerul vostru trebuie să fie mereu actualizat şi, în deplină fidelitate faţă de magisteriu şi faţă de tradiţia vie a Bisericii. Eficienţa voastră pastorală va câştiga cu inserarea presbiteratului diecezan, a cărui experienţă vă îmbogăţeşte şi pe care voi o veţi îmbogăţi cu calităţile şi experienţele voastre personale.

O dată cu hirotonirea întru preoţie, în comuniune cu episcopul vostru, voi primiţi o configurare strânsă şi irepetabilă cu Isus Cristos, pentru a continua în lume mandatul său divin. Aceasta este prima voastră misiune, prima voastră îndatorire, ocupaţia voastră de bază, de la care toate celelalte se justifică şi se alimentează. Toate celelalte misiuni cu caracter temporar, social, contingent se nasc de aici şi numai aici îşi găsesc lăcaşul: vai de preotul care vrea să fie totul, să facă totul, pe politicianul, pe sociologul, pe expertul, pe consultorul, pe organizatorul şi aşa mai departe, şi să fie lipsit de misiunea specifică preoţiei: slava lui Dumnezeu prin dăruirea de sine, căruia să-i transmită viaţa divină în contactul dătător de viaţă cu Cristos.

Veţi fi mereu fideli acestei misiuni, dacă veţi ţine cont de o triplă amprentă: iubirea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, faţă de Euharistie, şi faţă de Biserică. Pentru a aprofunda Cuvântul lui Dumnezeu, căci preotul este expertul său, acesta trebuie să se familiarizeze în fiecare zi mai mult cu Duhul lui Dumnezeu, care vorbeşte prin Sfintele Scripturi. Iubirea faţă de Euharistie, centrul vieţii voastre, pentru că sunteţi deputaţii ei. Vocaţia voastră este în primul rând euharistică, şi face din voi cu adevărat "alter Christus". În sfârşit, iubirea faţă de Biserică, care v-a dat, vă dă încredere, v-a transmis inefabile puteri comise de Cristos şi face din voi mesagerii adevărului, a dreptăţii şi a păcii.

Dragi diaconi, Duhul Sfânt îşi imprimă Cuvântul divin în inimile voastre, pentru ca să aducă roade bogate care să rămână în voi. O cerem prin mijlocirea sfinţilor apostoli Petru şi Paul şi a sfântului Maria Vianney, parohul de Ars, datorită căruia papa Benedict al XVI-lea a dedicat acest an Preoţiei. Să primiţi acest har prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria, mama bunului păstor, în orice împrejurare a vieţii voastre, să o priviţi pe ea, steaua preoţiei voastre. Aşa cum a spus slujitorilor de la nunta din Cana, şi vouă Maria vă repetă: "Faceţi tot ce vă va spune" (In 2,5). La şcoala Fecioarei, să fiţi mereu oameni ai rugăciunii dornici de a sluji, pentru a deveni, prin exersarea ministerului vostru fidel, preoţi sfinţi după inima lui Dumnezeu.
 

lecturi: 10.