Coasta de Fildeș: Prima procesiune în sărbătoarea Trupul și Sângele Domnului
Duminică, 14 iunie 2009, am sărbătorit și la Djebonoua, în Coasta de Fildeș (Africa), solemnitatea Trupul și Sângele Domnului. A fost o sfântă Liturghie unică, urmată de o procesiune solemnă prin oraș. Erau prezenți foarte mulți. Prezența reală a lui Isus în Euharistie este o dovadă a iubirii sale infinite pentru noi, oamenii. În cadrul acestei sfinte Liturghii am asistat la o experiență deosebită.
Cu această ocazie am asistat și la o mărturie deosebită din partea unor persoane care se dăruiau Domnului (adică veneau la biserică pentru prima dată). O femeie protestantă a venit pentru că bărbatul primise botezul duminica trecută și i-a plăcut celebrarea Botezului la noi. Apoi un bărbat a venit deoarece pierduse de puțin soția catolică, ea care toată viața ei îl invitase la biserică, ba chiar și în pragul morții. Pentru el o fost o mărturie extraordinară, cu adevărat Dumnezeul nostru există.
Aceste mărturii m-au făcut să gândesc că într-adevăr Dumnezeu orânduiește toate spre bine, din toate evenimentele vieții Dumnezeu știe să tragă binele. Mărturia lor a fost o încurajare pentru întreaga comunitate și pentru noi, preoții. Doresc ca această mărturie să fie o încurajare pentru toți, în mod special pentru cei care susțin activitățile misionare.
După sfânta Liturghie plini de credință am mers în procesiune prin oraș. Era pentru prima dată. Eram peste 600 de credincioși împărțiți în trei grupuri: copii, tineri și adulți. Împreună i-am cântat Domnului și ne-am exprimat credința noastră în prezența reală a lui Isus în Euharistie.
Pr. Gabriel Cimpoeșu
lecturi: 8.