Iași: Zile de har și de examinare
Vineri, 12 iunie 2009, diaconii promoției 2009 de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași au susținut Examenul de bacalaureat în teologie. Comisia de examinare a fost formată din mai mulți părinți profesori care au fost și moderatori ai lucrărilor noastre de bacalaureat în teologie. Coordonatorul desfășurării verificării a fost PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iași, păstorul nostru sufletesc.
Înainte de susținerea examenului ne-am reamintit și de intensitatea trăirii acestor clipe în timpul examenului de bacalaureat, susținut la finalul clasei a douăsprezecea. Însă dacă atunci verificarea se făcea după patru ani de studii liceale, acum perioada formării s-a extins la șapte ani de pregătire intensă și materiile au fost mai multe.
Cu ajutorul Domnului am promovat cu bine acest examen și acum ne manifestăm disponibilitatea de a susține examenul vieții, acolo unde Dumnezeu va binevoi să ne trimită în misiune.
Noi, cei șapte diaconi, așteptăm cu bucurie să începem și exercițiile spirituale, pentru a ne pregăti cât mai bine sufletește pentru primirea sacramentului sfintei Preoții. Exercițiile spirituale le vom face la Horpaz, județul Iași, în casa "Sfântul Benedict, abate", în perioada 16-23 iunie. Călăuzitor spiritual și predicator în această săptămână va fi pr. Iosif Dorcu, paroh al catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină" Iași.
Într-adevăr secerișul este mare iar lucrătorii sunt puțini, să-l rugăm așadar pe stăpânul secerișului să trimită lucrători în ogorul său (cf. Mt 9,37).
Dacă de la sărbătoarea Paștelui până la 6 iunie 2009, am fost în pastorație ca diaconi, în diferite parohii ale Diecezei de Iași, după 24 iunie 2009, după sfințirea ca preoți, prin impunerea mâinilor și rugăciunea de consacrare a Excelenței sale Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iași, vrem ca să ne angajăm cu conștiinciozitate în slujirea poporului lui Dumnezeu (cf. LG 9).
Făcând o retrospectivă a celor 19 ani de formare intelectuală și a celor 11 ani de modelare la școala iubirii lui Isus Cristos, constatăm că mesajul și misiunea încredințată nouă de Dumnezeu necesită o pregătire serioasă, o formare intelectuală, spirituală, morală și pastorală care întotdeauna face referire la axioma cunoscută de toți: "Salus animarum suprema lex", ("Mântuirea sufletelor este legea supremă"). Indiferent de timpul, efortul depus, Isus Cristos ne cere să colaborăm la opera sa mântuitoare și să ne dăruim fără rezervă.
Cerem în continuare sprijin în rugăciune de la cei cunoscuți și necunoscuți și sperăm ca bunul Dumnezeu să ducă la îndeplinire lucrarea sa bună pe care a început-o în noi.
Diacon Sergiu-Felician Hârja
lecturi: 10.