Iași: Aniversarul Grădiniței "Surorile Providenței"
Grădinița "Surorile Providenței" din Iași se îmbracă în straie de sărbătoare la cei zece ani de prezență pe meleagurile ieșene. Cele zece cadre didactice, împreună cu toată comunitatea educativă, copii și părinții invită sâmbătă, 30 mai 2009, ora 9.00, pe toți cei care au trecut prin Grădinița "Surorile Providenței" și pe toți cei care doresc să participe la această sărbătoare.
În anul 1998, primii 48 de copii pășeau pentru prima oară pragul acestei grădinițe, în care de la început au găsit o primire călduroasă, o educație aleasă și o grijă de mamă! Pr. Alois Scrosoppi, fondatorul Congregației "Surorile Providenței", a lăsat Bisericii și școlii în general o ereditate vie - stilul său educativ, care este trăit cu entuziasm și perseverență de toate surorile Providenței și colaboratorii lor.
Astăzi, cei 128 de copii înscriși în cele cinci grupe sunt mărturia vie a tot ceea ce se realizează în grădiniță.
Programul zilei:
- 9.00: Primirea invitaților;
- 9.15: Grădinița în planul providenței divine: "A fost și grădinița mea..." (mărturii) - "Laudă și recunoștință lui Dumnezeu" (moment de rugăciune);
- 10.00: "Miracolul unei semințe" (serbarea copiilor) - Gala "absolvenților";
- 11.00: Vizitarea grădiniței, vernisajul expoziției de fotografii.
Informații suplimentare: Sr. Viviana Radu, tel. 0232/233877, 0740/297188.
lecturi: 30.