Viişoara: Ceremonial de înveşmântare la Mănăstirea "Maica Unităţii"

Mă voi bucura din toată inima în Domnul şi va tresălta de veselie sufletul meu în Dumnezeu, căci m-a îmbrăcat cu haina mântuirii, m-a acoperit cu veşmântul veseliei..., ca pe o mireasă împodobită cu giuvaierele sale (Is 61,10-11).

Cuvintele marelui profet Isaia, în ciuda vechimii lor, au putut să fie rostite cu toată încântarea inimii de către tânăra Mihaela Coşa, care, după mai bine de şase luni petrecute în interiorul (şi numai în interiorul) mănăstirii benedictine de clauzură "Maica Unităţii" de la Viişoara (NT) ca postulantă, cu bunăvoinţă crescândă şi de dragul lui Dumnezeu, a trăit, duminică, 26 aprilie 2009, momentul solemn al înveşmântării ei cu haina călugărească a ordinului benedictin. Circumstanţele vizibile strâmte ale vieţii în care debutează, refuzul ei conştient şi constant arătat ambientului aglomerat de evenimente, proiecte şi neajunsuri în care ne purtăm cu toţii vieţile ne fac să n-o înţelegem prea bine pentru opţiunea ei vitală şi să ne mirăm doar că ea aşa a înţeles să-l lase pe Dumnezeu să-i locuiască inima.

Sărbătoarea aceasta a fost în primul rând a ei, a mănăstirii, a familiei, rudelor şi prietenilor care au ţinut să fie împreună cu cea care a ieşit din mijlocul lor şi care îi asigură acum pe toţi de cea mai caldă comuniune spirituală intermediată de rugăciune. Ceremonialul monastic de înveşmântare s-a desfăşurat în cadrul sfintei Liturghii concelebrate de mai mulţi preoţi în capela mănăstirii. În cadrul procesiunii, postulanta a fost însoţită până în faţa altarului de către părinţii ei, urmată de abatesa căreia i-a fost încredinţată. Aceasta, după citirea sfintei evanghelii, pe un ton de suavă atenţionare, i-a spus: "Mihaela, Domnul te cheamă!". Şi ea, asemenea lui Samuel nedumerit de glasul care îl striga în noapte, a răspuns: "Iată-mă, Doamne!".

După predică, tânăra i-a făcut cunoscut celebrantului principal ce anume cere ea la această sfânta Liturghie: milostivirea lui Dumnezeu şi binecuvântarea sa pentru a începe viaţa monastică după Regula sfântului Benedict. Abatesa a ţinut să o mai cerceteze încă o dată, întrebând-o dacă chiar e dispusă să trăiască în mănăstire şi să arate supunere faţă de Regulă şi autoritatea persoanei ei. Postulanta, în semn de capitulare în mâinile lui Dumnezeu, de sprijinul căruia nu se poate dispensa din cauza nimicniciei pe care şi-o recunoaşte, răspunde că nu se încrede în puterea ei, dar cu ajutorul Domnului speră să trăiască cât mai bine sfânta Regulă. După înălţarea unui rugăciuni specifice, celebrantului i s-a adus veşmântul religios pe care l-a binecuvântat cu apă sfinţită. Apoi, pentru a arăta despărţirea ei de tot ceea ce este podoabă sau frumuseţe lumească, a tăiat o şuviţă din părul postulantei îngenuncheate în faţa altarului. Abatesa i-a încredinţat veşmântul pe care aceasta l-a îmbrăcat ajutată şi de mama ei. Celebrantul, cu solemnitatea cuvenită a intonaţiei, a făcut cunoscut noul ei nume: sora Maria Cristiana, şi i-a dat o lumânare aprinsă care îl simbolizează pe Cristos, candela paşilor ei. Căci ea trebuie să fie din rândul fecioarelor înţelepte care au candele aprinse.

Cuvântul de mulţumire pe care l-a rostit la finalul întregii celebrări a relevat dăruirea ei fără rest lui Dumnezeu: "Îţi mulţumesc, Doamne, pentru ziua în care m-ai întâlnit, ziua în care privirea ta a aprins în oasele şi în inima mea un foc mistuitor. Cu ajutorul tău am lăsat tot ce aveam: familie, prieteni, proiecte de viitor, ambiţii personale". A putut să lase atâtea deoarece, pe când încă le mai avea, primise ceva de o valoare mult superioară acestora. A putut să lase pentru că a primit darul vocaţiei, care nu se lasă explicat uşor nici pentru ceea ce este în sine, nici pentru ceea ce e în stare să producă în sufletul omului; o vocaţie pretenţioasă, exigentă, specială, în înţelegerea unora necruţătoare, ieşită din comun, insuportabilă; oricum ar fi pentru unii sau pentru alţii, o vocaţie în stare să umple toată inima acestei novice cu o mulţumire şi o pace pe care nimic din ceea ce a părăsit nu i le-ar fi putut procura. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru clipele de har trăite în acel loc consacrat slujirii lui, ne bucurăm pentru răspunsul radical pe care i l-a dat sora Maria Cristiana.

"Astăzi când îmbrac haina monastică, ajută-mă, Doamne ca, renunţând la omul cel vechi, să devin o făptură nouă", a mai spus sora în cuvintele de mulţumire adresate la finalul celebrării. Fie ca această dorinţă să-şi găsească realizarea în fiecare zi pe care o trăieşte în noua stare de viaţă. Iar alegerea pe care a făcut-o să ne fie nouă imbold în rezistenţa pe care trebuie să o arătăm faţă de atracţiile multiforme ale lumii, căci noi, asemenea Domnului nostru înviat, inseraţi puternic în lume, trebuie totuşi să fim învingătorii ei (cf. In 16,33).

Pr. Cristian Diac

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 aprilie: Viişoara: Ceremonial de înveşmântare la Mănăstirea "Maica Unităţii"

lecturi: 12.