Valea Lupului: Exerciții spirituale scout
De exercițiile spirituale ținute la Valea Lupului în perioada 17-20 aprilie 2009 au avut parte 29 de lideri și exploratori din mai multe centre locale cercetășești, printre care: Pildești, Iași, Bacău "Sfânta Cruce" și "Sfântul Nicolae", Piatra Neamț, Sagna și "tinere speranțe de la Valea Lupului. Tema generală a fost "speranța", iar materialul de bază "Spe salvi", scrisoarea enciclică a papei Benedict al XVI-lea.
Speranța, această virtute teologală, este în mod direct legată de sărbătorile sfintelor Paști și necesară tinerilor așa cum au recunoscut și participanții. Mai mult, ei au apreciat reflecțiile propuse și au declarat că tocmai speranța este virtutea care ar trebui amplificată în viața lor. Speranța ca dar al lui Dumnezeu ce primește de la cuvântul lui Dumnezeu lumină, putere și "o prezență semnificativă, speranța ce crește datorită rugăciunii, este speranța care se dezvoltă prin acțiune și îi caracterizează pe adevărații creștini implicați în activități educative și formative". De aceea este normal să fie o caracteristică a cercetașilor obiectivele lor fiind tocmai de acest gen.
Argumentele variate propuse de preotul Felician Tiba, formator la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, unite cu stilul atractiv și tineresc au plăcut, i-au impulsionat și încurajat pe participanți așa cum s-a remarcat la evaluarea finală.
Minunată a fost întâlnirea comunității catolice din Valea Lupului cu cercetașii catolici și cu experiențe de acest tip, deosebite au fost harurile revărsate asupra tuturor și încântător a fost sprijinul multor persoane din comunitatea catolică ce au pregătit toate cele necesare pentru buna desfășurarea a exercițiilor, de la amenajarea camerelor până la pregătirea mesei și a tuturor celebrărilor.
Numai bunul Dumnezeu cunoaște pe deplin care sunt realizările unor exerciții spirituale, dar sunt și semne ce permit oamenilor să observe faptul că aceste "zile sunt sfinte", sunt cu mult folos sufletesc, iar bucuria ce îi stăpânea pe toți este premiul pe care l-am primit cu toții de la Cel Înviat.
Fiind gazdă și asistent spiritual, am urat tuturor participanților să demonstreze că aprecierile făcute în cuvinte sunt autentice prin adevărate progrese spirituale, prin speranța senină cu care să depășească problemele, prin slujirea plină de bucurie pe care să o desfășoare cu mai mult entuziasm și prin alte participări la astfel de momente.
Pr. dr. Alois Hîrja
lecturi: 8.