Horlești: Tineri, adversari ai singurătății!
Timpul trece, iar noi nu trebuie să facem nimic altceva decât să ne trăim viața din plin. Parcă ieri eram copii și alergam după câinele din curte; parcă ieri spărgeam paharele preferate ale bunicii și tot ieri parcă "mâncam" cireșe din grădina vecinului. Toate aceste experiențe revin în mintea fiecăruia, dar mai ales în mintea celor bătrâni sau/și a acelora care au probleme de sănătate.
După ce fiecare dintre noi am avut grijă ca din meniul nostru să nu lipsească tradiționalele ouă roșii, pasca și cozonacul, a treia zi de Paști ne-am adunat pentru a merge să-i vizităm pe bolnavii din Horlești, satul nostru. Eram 23 de tineri împreună cu pr. vicar Eduard Patrașcu. Ne-am gândit să mergem la acești bolnavi gândindu-ne că - întrucât ei nu au putut participa la solemnele Liturghii de Paști - am putea noi, tinerii, să încercăm să le împărtășim din bucuria noastră, aceea a învierii lui Isus. Nostalgia învăluia pe fiecare "gazdă" și mulți, cu lacrimi în ochi, ne spuneau, care direct, care indirect: "Am fost și eu odată tânăr(ă)!".
Un lucru care m-a neliniștit: cea mai mare parte din bolnavi se gândesc numai la moarte, la clipa când, după cum spun ei, vor scăpa de chinurile prin care trec acum la bătrânețe. Optimismul le lipsește aproape în totalitate, iar zilele care le-au mai rămas par fără nici un sens. Prin aceasta se deosebesc de noi, tinerii: noi suntem plini de viață, încrezători în viitor, optimiști. Unii m-ar contrazice spunându-mi că așa voi fi și eu la bătrânețe. Nu știu cu exactitate ce va fi, dar sper și știu că voi încerca să gândesc pozitiv indiferent de circumstanțe, indiferent de greutățile care se vor ivi în viața mea.
Prin vizita noastră, cred că am încercat să le transmitem ceva din pozitivismul nostru, din optimismul nostru. Și chiar dacă nu am reușit încă să le redăm în totalitate pofta de viață, am observat că s-au bucurat foarte mult că i-am vizitat. Închipuiți-vă cum e ca într-o zi să-ți intre deodată în casă peste 20 de tineri, știind că ai făcut sărbătorile singur(ă)! Pot să vă spun că mulți dintre ei erau deosebit de emoționați, chiar până la lacrimi și spuneau părintelui: "Ați adus tot tineretul, părinte! De unde i-ați găsit?". Era o reacție normală, pentru că nu au mai văzut atâția tineri împreună; mai ales la noi unde satul este destul de bătrân, iar tinerii sunt în general plecați în orașe sau în străinătate. Ba chiar și lumea de pe stradă se uita după noi: nu mai văzuseră așa de mulți tineri împreună! Unii spuneau chiar: "Dar mergeți la un botez? Sau unde?". Le-am spus pur și simplu că mergem la bolnavi: atât. Seara, părintele ne-a spus că a primit multe mesaje de felicitare adresate tinerilor pentru respectiva inițiativă.
Aș putea spune că vizita noastră se poate corela cu fraza: "Ceea ce ție nu-ți place, altuia nu face!", cu sensul că, dacă ție nu-ți place singurătatea, nu-l lăsa nici pe celălalt - oricine ar fi el - să fie singur. Iar noi, tinerii din Horlești, voim să fim, aici la noi și oriunde, niște adversari ai singurătății. Fie că e vorba de copii, tineri sau adulți, fie că e vorba, mai ales, de persoane aflate în dificultate. E abia un început!
Mie mi-ar plăcea ca, atunci când mă voi ajuta de baston ca să merg, să vină să mă viziteze un grup de tineri care să stea de vorbă cu mine și - de ce nu? - să spună bancuri sau peripeții hazlii. Un astfel de zâmbet provocat de tineri poate să însorească un pic viața!
Sper că prin vizita noastră am reușit să-i consolăm pe cei care-și (de)plâng soarta, pe cei care par să nu mai spere la ziua de mâine, pe cei care-și (de)plâng singurătatea. Se pare că ceva am mișcat în ei: chiar și un mic zâmbet sau o lacrimă de bucurie sau nostalgie. Nu e puțin - se pare - pentru astfel de persoane.
Andreea Balașca
* * *
"Adaug câteva lucruri, sper scurte. În primul rând sunt deosebit de impresionat de textul Andreei: precizez, l-a scris ea în întregime. Fusesem și la Crăciun la bolnavi, însă fusesem în trei grupe. Acum însă am mers împreună. M-am bucurat mult - și s-a bucurat și părintele paroh - de faptul că au venit 23 de tineri (e semnificativ numărul acesta, ținând cont că la sfințirea caselor ne-am dat seama că toți tinerii din Horlești care sunt acasă în week-end - care mai regulat, care mai puțin, ajung pe undeva la 70 de persoane). Pe lângă aceasta, trebuie să specific că ceea ce au oferit bolnavilor - acel miel din aluat și câteva dulciuri - au fost confecționate de ei cu câteva zile înainte. Și iar trebuie să spun că au fost toți la pregătirea acelui pachețel. Există entuziasm, există profunzime și dorință de a face bine(le) în acești tineri, în toți tinerii. Ar fi păcat ca acest entuziasm, acest curaj să se risipească altundeva. Să dea Domnul ca gestul lor să dea curaj - chiar dacă poate mic - celor pe care i-au vizitat. Pe de altă parte, știu că tinerii înșiși au fost impresionați de ceea ce au văzut cu ocazia acestei vizite. Reacțiile provocate în inimile lor nu le vedem, însă știu că există. Dovadă e mărturia Andreei. Și e doar un exemplu".
Pr. Edi Patrașcu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
14 aprilie: Horlești: Tineri, adversari ai singurătății!
lecturi: 12.