Iaşi: Predica rostită de PS Petru Gherghel la Liturghia Crismei

Preasfinţite,
Sfinţiile Voastre, dragi confraţi întru preoţie,
Dragi fraţi şi surori în Cristos,

Duhul Domnului este asupra mea; pentru aceasta el m-a uns să le duc săracilor vestea cea bună

Meditând la conţinutul textelor propuse pentru această sfântă Liturghie a Crismei, texte luate din cartea profetului Isaia, din Apocalipsul sfântului Ioan şi din evanghelistul Luca, gândul nostru ne duce spre Cristos, cel uns de Duhul Sfânt să aducă lumii vestea cea bună, eliberarea şi mântuirea, cel care a ales calea jertfei, a morţii pentru a ieşi biruitor din mormânt. El este marele preot, cel uns cu Duhul Sfânt şi rânduit Mesia şi stăpân peste toate, unic mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, căci el rămânând pururi viu, are o preoţie netrecătoare, permanentă, neschimbătoare, pentru a interveni în favoarea noastră, preot în veci după orânduiala lui Melchisedec, aşa cum ne asigură autorul Scrisorii către Evrei în primele capitole despre Isus, Mântuitorul oamenilor (cf. Evr 7,8).

În această zi, ziua preoţiei lui Cristos, ne aflăm în catedrala noastră în jurul său, în jurul altarului, în jurul episcopului, în totalitatea comunităţii noastre sacerdotale, presbiterium unicum al Episcopiei de Iaşi.

Suntem aici conştienţi de importanţa acestei zile, care ne uneşte cu toţi preoţii din toată lumea, de pe întreg globul pământesc, pentru a vesti adevărul preoţiei unice a lui Cristos şi adevărul preoţiei noastre. Nu e numai declaraţia verbală a acestui măreţ mister, ci e o adevărată trăire a lui cu toată fiinţa noastră, deoarece din darul lui Dumnezeu suntem preoţii lui Cristos, cu toată realitatea noastră de moştenitori ai preoţiei sale. Vestim acest adevăr prin această Liturghie deosebită din Joia Sfântă, care cuprinde în sine fiinţa noastră umană şi sacerdotală, pentru a proclama prin ea nepătrunsele taine ale lui Dumnezeu, cum spunea cândva papa Ioan Paul al II-lea (Joia Mare, 1980).

Joia Sfântă este, mai întâi de toate, ziua lui Isus Cristos, marele şi veşnicul Preot, începutul triduumului sacru, un tot care îl defineşte şi-l caracterizează pe el, care îşi pregăteşte şi desăvârşeşte ziua Învierii; este ziua lui Isus Cristos, adică a celui ales, pe care Tatăl l-a uns cu Duhul Sfânt şi cu harul său şi aşa l-a trimis în lume.

Pentru aceasta am proclamat cuvintele profetice şi mesianice ale lui Isaia.

"Duhul Domnului este asupra mea, căci Domnul m-a uns şi m-a trimis să aduc săracilor vestea cea bună; să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, să le vestesc celor închişi eliberarea" (Is 61,1-3a).

Este ziua lui Isus Cristos, martorul cel credincios, primul născut dintre cei morţi şi Domnul regilor pământului, cum ne transmite apostolul Ioan în cartea Apocalipsului, pentru a începe să dea ultima mărturie celui care l-a trimis între oameni, adică Tatălui cel veşnic, care atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic.

În seara aceasta, Cristos, martorul credincios al Tatălui, va începe, cu un gest particular la cina pascală, să dea mărturie despre sfinţenia lui Dumnezeu în alianţa cu omul, care trebuie să fie pecetluită definitiv cu preţul sacrificiului său, ce îşi va avea începutul la Cina de Taină, desigur în mod nesângeros, dar real, şi care se va împlini prin sângele şi moartea sa pe Calvar.

Astăzi, în preludiul acestui moment sacrifical, venim cu toţii, să recunoaştem şi să mărturisim fidelitatea noastră, iubirea noastră, nevrednicia noastră, ca şi abandonul nostru în faţa celui care ne-a eliberat de păcatele noastre cu sângele său şi ne-a făcut pe toţi să devenim o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeul său şi pentru părintele veşnic (cf. Ap 1,5-6).

Acesta a fost şi este scopul Marelui Preot, Isus Cristos, care ne alege pe toţi să devenim nişte instrumente vii, care cântă slava sa.

Ziua de azi este ziua lui Isus Cristos, Marele Preot, dar este şi ziua noastră particulară, este sărbătoarea preoţilor. Suntem, aşadar, preoţii preoţiei sale; suntem preoţii acestui sacrificiu, pe care el l-a oferit în trupul său şi în sângele său pe cruce, sub chipul pâinii şi al vinului de la ultima cină.

Suntem cei cărora el ne-a încredinţat marea demnitate de a lucra în numele său, de a fi instrumentele preoţiei sale.

Dorind să ne facă să înţelegem marea demnitate şi marea lucrare în care el, Cristos, ne-a introdus prin botez şi, îndeosebi, prin preoţie, sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, cu darul său de mare păstor şi teolog în acelaşi timp, ne prezintă un exemplu, pe cât de simplu pe atât de cuprinzător şi clar.

Scriitorul rus Lev Tolstoi prezintă într-o scurtă istorioară că un suveran sever le-a cerut preoţilor şi înţelepţilor săi să i-l prezinte pe Dumnezeu ca să-l poată vedea. Înţelepţii nu au reuşit să răspundă la această dorinţă a suveranului. Doar un simplu păstor, care se întorcea de la câmp s-a oferit să o facă el, în locul preoţilor şi al înţelepţilor. Regele înţelese de la acest om simplu că pe pământ cu ochii săi nu-l poate vedea pe Dumnezeul cel veşnic, dar măcar voia să ştie ce a făcut şi ce face Dumnezeu. Pentru a putea răspunde la această întrebare, păstorul i-a spus suveranului: "Trebuie să schimbăm hainele, maiestate". Curios, deşi cu rezerve, suveranul acceptă. Îi oferi sărmanului păstor hainele sale şi el se îmbrăcă cu cele ale săracului păstor. Apoi i-a spus suveranului: "Acest lucru l-a făcut şi îl face Dumnezeu!"

De fapt, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, a lăsat splendoarea sa divină, a depus hainele strălucirii veşnice, aşa cum ne spune Apostolul Paul în Scrisoarea către Filipeni: "El, fiind din fire Dumnezeu, s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar după felul lui de a fi, a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce" (cf. Fil 2,6 ss).

În lumina acestui adevăr, Dumnezeu, precizează în continuare Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea în predica sa din Joia Mare a anului 2007, a făcut aşa cum zic sfinţii Părinţi, un sacrum comercium - un schimb sacru: a luat asupra sa ce era al nostru, ca noi să putem obţine ceea ce era al lui, devenind asemenea lui, bucurându-ne de harul strălucirii sale.

Ce lucru minunat!

Sfântul Paul, vorbind despre botez foloseşte imaginea hainelor. "Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos, v-aţi îmbrăcat în Cristos" (Gal 3,27). Iată ce s-a întâmplat şi se întâmplă în Botez: noi ne îmbrăcăm în Cristos, el ne oferă hainele sale. Şi desigur nu e vorba de o haină externă. Prin Botez intrăm într-o comuniune existenţială cu el (unii o numesc fiinţială), astfel încât ceea ce este al nostru intră în ceea ce este al lui, şi invers, adică se întrepătrund reciproc. "Nu mai sunt eu care trăiesc, ci Cristos trăieşte în mine" (Gal 2,2), ne explică apostolul Paul după botezul său.

Cristos a luat asupra sa "hainele" noastre: durerea, bucuria, foamea, setea, slăbiciunile, speranţele şi deziluziile, teama de moartea şi toate strâmtorările noastre, până la moarte. El ne-a dat nouă "hainele" sale, o altă existenţă, o nouă formă de a fi. De unde urmează că prin botez trebuie să îndepărtăm şi să lepădăm omul cel vechi cu purtările sale dinainte şi să ne îmbrăcăm cu omul cel nou, cel creat după asemănarea lui Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului (cf. Ef 20,24).

Această teologie se verifică într-un mod cu totul nou şi cu o profundă semnificaţie în consacrarea sacerdotală. Aşa precum prin botez s-a realizat un schimb de haine, un schimb de destin, o nouă comuniune existenţială cu Cristos, tot astfel şi în preoţie se realizează un schimb nou. De fapt, în administrarea sacramentelor preotul lucrează şi vorbeşte nu în numele propriu ci "in persona Christi".

În celebrarea misterelor sacre, preotul nu se prezintă pe sine şi nu vorbeşte prezentându-se pe sine, dar vorbeşte pentru altul, pentru Cristos. Astfel în celebrarea şi administrarea sacramentelor şi în prezentarea cuvintelor evangheliei, se verifică şi devine vizibil ceea ce înseamnă de fapt a fi preot, ceea ce de fapt am exprimat, explică Sfântul Părinte, cu Adsum-ul nostru - "iată-mă", "prezent" din momentul consacrării; eu sunt aici ca tu să poţi dispune de mine. Cu alte cuvinte ne punem la dispoziţia Celui care a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru acela care a murit şi a înviat pentru ei (cf. 2Cor 5,15). A te pune la dispoziţia lui Cristos înseamnă a te lăsa atras de el în iubirea sa pentru toţi.

Pentru a ne face să înţelegem şi mai bine acest mister, sfântul Părinte ne cheamă să reflectăm asupra a ceea ce se întâmplă în momentul consacrării preoţeşti, când cel ales este îmbrăcat în haine noi preoţeşti, simbol al îmbrăcării interne cu hainele lui Cristos: pentru a lucra cu adevărat in persona sa.

Hainele preoţeşti, aşa cum s-a stabilit şi practicat în diferite timpuri, sunt o expresie simbolică profundă a ceea ce înseamnă preoţia ministerială.

Vorbind preoţilor adunaţi pentru ziua lui Cristos, Marele Preot, şi pentru celebrarea propriei preoţii, Sfântul Părinte le-a arătat semnificaţia fiecărei haine, de la amict, la albă, stolă şi cazulă, prezentând rând pe rând sensul profund al hainelor preoţeşti, care nu numai că trebuie respectate, ci iubite pentru că ele vorbesc fără încetare de marea demnitate cu care ne-a îmbrăcat Dumnezeu prin sfânta preoţie.

Hainele preoţeşti reprezintă haina de nuntă şi jugul plăcut pe care ni l-a încredinţat însuşi Isus, pe care şi noi trebuie să le considerăm cu adevărat ca un schimb minunat pe care ni l-a oferit şi pe care ni l-a cerut el, atunci când ne-a ales şi ne-a înveşmântat cu marea demnitate a sfintei preoţii.

Îmbrăcaţi cu toţii în demnitatea de fiii ai săi prin botez, purtând cu sfinţenie haina albă a botezului şi bucuria demnităţii preoţiei ierarhice, trebuie să redescoperim neîncetat, atunci când ne prezentăm în faţa lumii, menirea noastră de persoane alese care îl reprezintă pe Cristos, Preotul veşnic ce vrea să rămână mereu pe pământ şi astfel să ajungă prin noi la toţi oameni.

Astăzi, episcop şi preoţi, adunaţi în jurul acestui altar, uniţi prin aceeaşi sfântă alegere şi preoţie, bucuroşi că suntem prietenii săi, aleşii săi, să-i mulţumim pentru marea alegere şi pentru haina divină cu care ne-a îmbrăcat şi înveşmântat şi să nu uităm ca mereu să-l reprezentăm cu cinste, arătând tuturor că el şi astăzi este viu, că vorbeşte şi lucrează peste tot, şi că nu mai trăim noi, ci el, Cristos trăieşte în noi.

Cu aceste sentimente şi cu astfel de credinţă să ne reînnoim împreună bucuria alegerii noastre ca slujitori ai Domnului nostru şi să exprimăm răspunsul: "Iată-mă, Doamne. Sunt gata să te reprezint în lume, sunt prezent pentru a continua cu toată hotărârea ministerul meu preoţesc, slujirea mea sacerdotală". Amin.

Joia Sfântă 2009

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 aprilie: Iaşi: Liturghia Crismei

lecturi: 10.