Bacău: Zi de reculegere pentru tineri

La Oratoriul "Maria Bambina" din Bacău, 39 de tineri au trăit sâmbătă, 25 aprilie 2009, o zi de reculegere cu tema "Martori ai învierii, plini de încredere".

Învierea ne demonstrează clar că experienţa crucii lui Isus nu se încheie cu moartea, ci cu învierea care e lumină şi plinătate de viaţă, noutate nemaiîntâlnită până acum, care deschide spre o dimensiune nouă a timpului şi a istoriei.

Ziua de reculegere trăită de cei 39 de tineri la Oratoriul "Maria Bambina" sâmbătă, 25 aprilie 2009, a devenit ca o metaforă pentru viaţă, pentru alegerile personale, pentru ajutorul reciproc, pentru misiunea de a vesti tuturor că suntem "martori ai învierii, plini de încredere"! S-a arătat pentru noi un nou drum de aventură cu noi perspective şi speranţe de împlinire deplină. Acest drum parcurs nu a exclus greutăţi, eforturi şi nici măcar lupta cu ceea ce ar putea împiedica bucuria vieţii. În acelaşi timp suntem conştienţi că acest drum poate deveni bucurie, stupoare, sărbătoare pentru cei care suntem convinşi că el ne duce la scopul nostru ultim, fericirea adevărată, dar mai ales că pe acest drum nu suntem nicicum singuri.

Debutul zilei a costat într-o întâlnire concretă cu realitatea noastră umană: am pornit de la definirea semnificaţiei cuvântului încredere: Ce înseamnă pentru mine cuvântul? Ce imagini îmi trezeşte? Ce amintiri îmi trezeşte?

Înţelegem mai bine ce înseamnă încrederea atunci când ea ne lipseşte. Teama se naşte din lipsa de încredere. Cu cât este mai puţină încrederea cu atât este mai mare anxietatea. Încrederea este sentimentul de a simţi un suport în lume, în ceilalţi, în sine. Pentru aceasta participanţii au fost invitaţi să elaboreze două liste semnificative personale: o listă cu "persoanele care au încredere în mine" şi o listă cu "persoanele care nu au încredere în mine".

Fragilitatea persoanei şi sentimentele adânci au fost zgândărite şi redescoperite. S-a simţit nevoia exprimării şi confruntării acestor simţăminte, devenite în noi, în mod tacit, evenimente semnificative, care au marcat viaţa. Munca în grupurile mici au fost de ajutor şi stimulent: avem căutări comune, şi suferinţe comune. Cel mai dureros fapt a fost atunci când s-a constatat că lipsa de încredere periclitează stima de sine, siguranţa şi lipsa de sentiment a capacităţilor proprii; s-a experimentat un fel de supravieţuire atunci când încrederea a fost înşelată. Pe de altă parte, atunci când tinerilor li se acordă încredere, se resimt plini de forţă, stimulaţi, motivaţi, valorizaţi.

Oricum, s-a constatat că încrederea este fundamentală în viaţa omului, că este baza şi primul pas în construirea unei relaţii, în comuniunea personală.

Pentru ca un tânăr să fie mai încrezător, în primul rând în propriile-i capacităţi, posibilităţi, în propria forţă, e nevoie de curaj.

O mică voce interioară ne spunea că suntem demni de iubire şi respect în ciuda tuturor dificultăţilor noastre. Am vrut să individualizăm această voce cât mai repede şi s-a întâmplat: cuvântul lui Dumnezeu a fost lumină strălucitoare... fascinantă. Textul din sfântul evanghelist Ioan (20,1-18) ne-a revelat trecerea de la "întunericul" adânc ce ne încearcă adesea, la lumina întâlnirii cu Cristos, care devine sens şi certitudine: Cristos este indispensabil pentru viaţa noastră, fără el nu putem trăi!

Exemplu concret ne-a fost Maria Magdalena. Ea, ucenica ce "moare de dor după Domnul ei" care îi oferise încrederea şi iubirea, nu se poate împăca cu ideea de a-l fi pierdut. Aşteaptă zorile, care e tot un soi de întuneric sau lumină neclară, dar Maria sfidează acest întuneric, are o finalitate sigură: îl vrea pe Domnul. Vocea lui Isus: "Ce cauţi?", a reevocat ecoul unor căutări experimentate la o altă zi de reculegere, când Cristos ne-a cerut să stăm, să rămânem cu el.

"Tânjirea" ei este dorinţa de a-l vedea, de a-l atinge, de a iubi trupul lui Cristos, a celui iubit. Maria nu găseşte ceea ce doreşte, nu vrea să creadă... nu vede semnele şi nu trăieşte speranţa! Încrederea ei e rănită. Dragostea ei se simte nerealizată!

Fiecare dintre noi s-a simţit, în această zi, strigat de Isus în meditaţia şi reflecţia personală. Vocea lui Isus a pătruns adâncul fiinţei, a întâlnit fragilitatea noastră, dorinţa rănită, dar în acelaşi timp iubirea: "îl vreau pe Domnul meu!"

Maria este modelul nostru. Ea, prima misionară a evangheliei, o îndrăgostită fidelă de Domnul său, înţelege acum că Isus nu mai poate rămâne doar "al ei", ci al tuturor fraţilor care îl aşteaptă şi cu acelaşi dor îl doresc. Meditaţia ne-a ajutat să îl întâlnim în mod personal şi concret pe Domnul înviat lângă mormântul întunericului nostru, în viaţa noastră. Fiecăruia a avut ceva să îi spună, să încurajeze, să cheme!

Aplicaţia practică a încrederii a constat în două jocuri interactive de terapie a încrederii în care s-a experimentat pe propria piele care sunt sentimentele constante ce însoţesc încrederea în sine şi în ceilalţi.

Momentul de rugăciune de final ne-a reintrodus în dialogul intim în care am avut posibilitatea să aranjăm deciziile noastre în locuri potrivite în inima şi mintea noastră. Reevocarea celorlalte întâlniri anterioare ne-a ajutat maturizarea şi creşterea în credinţă. Au fost un fel de ecou care a răsunat în viaţa noastră: Dumnezeu contează pe noi! El are nevoie de noi! Lumea are nevoie de noi!

Îţi mulţumesc, Doamne, căci fără tine nu aş fi ceea ce sunt acum!

Au consemnat: sr. Silvia Brandiu şi pr. Vasile Petrişor

lecturi: 16.