Reflecţie: Asasinate în serie în Postul Mare

Dacă lucrurile s-ar fi întâmplat astăzi, n-am mai fi avut istoria lui Iov. Ar fi fost euthanasiat, din raţiuni "umanitare", poate chiar de soţia sa. Nici a leproşilor vindecaţi în Vechiul şi Noul Testament şi cu siguranţă, nu a paraliticului coborât cu targa prin acoperişul casei unde se afla Isus... Ar fi fost euthanasiaţi - doar erau boli incurabile. Poate că nici a lui Tobias, fiindcă dacă am scoate vindecarea tatălui şi a celei care-i va deveni soţie, cartea lui ar rămâne tare săracă...Dar moartea lui Isus, cum ar fi oare schimonosită de noi, cei de astăzi?!

Fiindcă, poate nu ştiţi încă, dar cu toată împotrivirea Marelui Duce Henry I, euthanasia s-a legiferat marţi, 17 martie 2009, şi în Luxemburg. Şi fiindcă situaţia risca să genereze o criză asemănătoare aceleia din 1990, când unchiul său, regele Baldwin al Belgiei, a refuzat să semneze legalizarea avortului, parlamentul anti-life al Luxemburgului a modificat Constituţia, anulând necesitatea aprobării legilor de către Marele Duce. În felul acesta, Luxemburg devine a treia ţară europeană care legalizează euthanasia, după Olanda şi Belgia. Răul se întinde. Ca baobabul de pe asteroidul Micului prinţ, răul scoate mai întâi nişte muguri firavi de tot, după care prinde rădăcini şi poate face să explodeze... nu asteroidul respectiv, fiindcă de el avea grijă un conducător responsabil(micul prinţ) şi fără parlament anti-life - ci planeta noastră. Şi iată "mugurii" răului în forma legii: medicii nu mai sunt acţionaţi în justiţie în cazul suicidului asistat medical sau al practicării euthanasiei la bolnavii incurabili " în anumite condiţii". Ce rezultă de aici?

1. legalizarea euthanasiei voluntare deschide calea euthanasiei non-voluntare: crima cheamă crima, gustul răului e molipsitor;

2. pierderea propriei demnităţi: în calitate de medic, aleg să-mi exercit profesiunea de medic, nu de "euthanasiator" (termenul echivalent, de "călău", a ieşit din modă - din păcate, numai termenul, nu şi noţiunea). Cred că ajunge pentru tot restul istoriei ticăloşia doctorului Guillotin - cel care a inventat şi legiferat utilizarea ghilotinei, ca să "nu mai sufere inutil" condamnaţii la moarte în timpul revoluţiei franceze, precum şi a medicilor criminali din lagărele de concentrare.

3. pierderea încrederii în corpul medical: medicul pune diagnosticul de boală incurabilă, este obligat de aceeaşi lege să comunice fără menajamente diagnosticul pacientului, iar după aceea... pacientul aşteaptă ceva: nu ştie nici el sigur ce anume: Să fie tratat sau euthanasiat?!... Şi oricum, nu mai poate fi niciodată sigur ce anume va alege din raţiuni economice sau aşa-zis "umanitare" medicul său; doar euthanasia lui Terri Schiavo şi a Eluanei Englaro au avut la baza raţiuni aşa-zis "umanitare" (soţul şi respectiv tatăl se plictisiseră de atâta suferinţă pe care oricum nu ei o îndurau, nici măcar nu îngrijeau ei pacientele, iar maicilor nu li s-a permis să le îngrijească), dar şi raţiuni economice: acum suntem în "criză economică", dar adevărata criză e aceea a conştiinţei, a încrederii, a credinţei, a umanităţii...

Acum se află în stare comatoasă de 17 ani şi fără perspective de recuperare, o pacientă pe nume Caroline Ramirez ("Carol" pentru prieteni), care la vârsta de 21 de ani a fost victima unui accident de circulaţie. Este îngrijită într-un aşezământ din Asunción, Paraguay. Ketty, mama lui Carol, spune: "Fiica mea este cel mai frumos lucru pe care-l am şi pe care l-aş fi putut avea vreodată. Mă simt aleasă în mod special de Dumnezeu. Nu ştiu la ce s-a gândit tatăl acelei fete (Eluana Englaro) când a ales s-o facă să moară. Ultimul lucru pe care l-aş face ar fi să aleg euthanasia. Niciodată!" În continuare, afirmă că pe amândouă - pe ea şi pe fiica ei - le susţine credinţa. Da. Dar în Paraguay nu s-a legiferat (încă) euthanasia. Carol îşi poate permite (încă) să trăiască.

Luxemburg, Olanda, Belgia, Japonia, câteva state din SUA - au legiferat euthanasia.

Fără a se fi făcut vreun referendum naţional, într-o problemă de viaţă şi de moarte.

Crima e oricând, întotdeauna şi indiferent de motivaţii, hidoasă.

Suntem în Postul Mare.

Şi legiferăm crima.

Paştele a devenit doar un nou prilej de cumpărături, distracţii în aer liber, manele, filme porno sau horror la televizor, bani puţini şi spoială electorală multă.

Acum două mii de ani, Fiul lui Dumnezeu a murit pentru noi.

"Pentru ca noi să avem viaţă şi s-o avem din belşug".

Vă mai amintiţi?

Se numea Isus.

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 14.