Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Imitarea lui Cristos conform sfântului Paul

Tema imitării lui Cristos intră de drept în discursul privitor la pedagogia lui Paul; de fapt, apostolul dedică temei câteva dintre cele mai frumoase și mai iluminante pagini din epistolarul său. O reflecție atentă ne va ajuta să aplicăm apoi metoda pedagogică a lui Paul.

Trebuie să spunem din start că imitarea lui Cristos are o mediere umană în exemplul lui Paul însuși și-l are ca model final chiar pe Dumnezeu: încă o dată o triplă articulație care face sprintenă și curajoasă gândirea lui Paul. S-ar spune că Paul nu cunoaște obstacole și nici granițe în ducerea la îndeplinire a proiectului său educativ. Notăm încă de acum că tema imitării lui Dumnezeu este o excepție în Noul Testament. În scrisorile pauline mai curând apostolul apare ca imitator al lui Cristos și se oferă prin aceasta imitării credincioșilor. Dar aici el deschide un orizont nou pe care suntem solicitați să mergem pentru a ajunge la aceeași țintă la care a putut să ajungă el însuși.

"Fiți imitatorii mei": acesta este primul pas care trebuie făcut pe drumul care duce la adevărata conformare cu Cristos Domnul. Nu că în felul acesta Paul pretinde să ia locul lui Cristos Isus: asta ar mai lipsi! El vrea să spună doar că creștinii din Filipi trebuie să imite modul cu care el trăiește din Cristos și luptă pentru Cristos: "Ceea ce ați învățat și primit, ce ați auzit și văzut la mine, aceea să puneți în practică" (4,9). Cineva ar putea să vadă în aceste expresii o voință aproape coercitivă a lui Paul, însă, dacă privim mai bine, nu este așa. În schimb, aici iese în evidență acea convingere profundă prin care Paul știe că drumul făcut de el după convertirea din Damasc corespunde pe deplin cu voința de mântuire pe care Dumnezeu o are față de fiecare bărbat și femeie de bunăvoință.

Dar să ne întoarcem la îndemnul lui Paul: "Fraților, fiți imitatorii mei și priviți cu atenție la aceia care se poartă după modelul pe care îl aveți în noi". Vine în mod spontan întrebarea: în ce anume trebuie să-l imite pe apostol creștinii din Filipi? Răspunsul poate fi numai acesta: ei trebuie să-l imite în modul în care el trăiește din Cristos și luptă pentru Cristos. Acest lucru îl lasă să se înțeleagă și atunci când afirmă scriind creștinilor din Tesalonic: "Iar voi ați deveni imitatorii noștri și ai Domnului, primind cuvântul în multe necazuri cu bucuria Duhului Sfânt" (1Tes 1,6). A-l imita pe Cristos și pe apostol înseamnă așadar a suferi din cauza evangheliei. Se deduce că "a imita" nu înseamnă atât a încerca să se reproducă atitudinile sau virtuțile morale ale cuiva; pentru discipolul lui Cristos înseamnă mai degrabă a accepta condiția de "slujitor suferind" care a fost aceea a lui Isus și a lui Paul: "Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi" (In 15,20). Paul se preocupă și să asigure perseverența destinatarilor săi în această angajare educativă: "Așa încât, frații mei iubiți și doriți, bucuria și coroana mea, rămâneți astfel statornici în Domnul, iubiții mei" (Fil 4,1). La nimic n-ar folosi faptul de a fi crescut la școala unor învățători foarte buni dacă nu se perseverează în drumul întreprins, dispuși chiar de a plăti personal, atunci când este necesar. Aceasta este "maturitate în credință": "Așadar, toți câți suntem desăvârșiți [...] de acolo de unde am ajuns, să continuăm în același mod" (3,15-16).

Mai notăm că Paul insistă în a-i califica pe destinatarii scrisorii sale ca "frați": acest lucru ne face să ne gândim că fraternitatea între credincioși are, e adevărat, un fundament sacramental de netăgăduit, dar în același timp se manifestă în angajarea comună de a înainta ca o echipă de alpiniști legați de aceeași coardă pe calea care duce la conformarea cu Cristos, singura țintă a oricărui proiect educativ în ambientul creștin. Nu numai pentru că unirea face puterea, ci mai ales pentru că în comuniunea eclezială este prezent și acționează Duhul Domnului. Locuitorilor din Tesalonic Paul li se oferă ca model și prin hărnicia sa: "Voi înșivă știți cum trebuie să ne imitați. Noi n-am umblat în neorânduială între voi, nici n-am mâncat pâine de la nimeni pe degeaba [...]. Nu că n-am fi avut dreptul, ci ca să vă dăm în noi înșine un exemplu pentru a fi imitați" (2Tes 3,7-9). Mulți știu cât este de adevărat că lenea este tatăl viciilor, dar știu asta mai ales educatorii. Pentru aceasta nu este deloc deplasat faptul că Paul se propune ca model și sub acest profil. Metoda educativă a lui Paul se bucură de o unitate profundă care implică toate aspectele vieții umane, nefiind exclus nici unul.

"Așa cum eu sunt al lui Cristos": simpla imitare a lui Paul n-ar fi semnificativă într-un context creștin. Paul știe foarte bine acest lucru; pentru aceasta el se grăbește să spună: "Fiți imitatorii mei «așa cum» eu sunt al lui Cristos" (1Cor 11,1). În acel "așa cum" nu este indicată numai modalitatea, ci și motivul. "Paul le cere corintenilor să-l imite pentru că el însuși îl imită pe Cristos. În felul acesta și ei îl vor imita pe Cristos. Aceasta este o temă de ordin etic care corespunde «urmării lui Cristos» în evanghelii" (Traducerea ecumenică a Bibliei): iată semnificația profundă a acelei expresii. Dar noi întrevedem că modalitatea și motivul se împletesc și aproape se identifică.

El însuși, Paul, ne face să înțelegem asta atunci când scrie tot acelorași destinatari: "Căci chiar dacă ați avea zeci de mii de învățători în Cristos, nu aveți mai mulți părinți «pentru că» eu v-am născut în Cristos Isus prin evanghelie. Așadar, vă îndemn: fiți imitatorii mei!" (1Cor 4,15-16). Se pare că putem recunoaște în aceste cuvinte un amestec de polemică și de ironie: oricum, pentru Paul a educa înseamnă a da naștere. Spune acest lucru fără jumătăți de măsură cu intenția de a ne face să înțelegem cât l-a costat să ia asupra sa această misiune. De altfel, a educa, în etimologia sa, nu înseamnă "a scoate afară"? Cu predica sa și cu toată viața sa Paul a prestat Domnului colaborarea sa pentru ca aceia care ascultau cuvântul său să se poată renaște în Cristos. Pentru Paul, acesta este singurul lucru care trebuie să fie la inima unui adevărat educator.

Acum să încercăm să înțelegem mai profund metafora nașterii cu care Paul încearcă să exprime diferența care există între el și ceilalți pedagogi (învățători). Cristos pe cruce a îndurat dureri asemănătoare cu cele ale nașterii: acest lucru îl lasă să se înțeleagă Petru atunci când afirmă că înviindu-l pe Isus "Dumnezeu l-a eliberat de durerile morții" - în textul grec termenul odinas care indică și durerile nașterii. În același mod Paul poate să afirme: "Eu v-am născut în Cristos Isus", după cum în altă parte el scrie: "Copiii mei, pentru care îndur din nou chinurile nașterii până când Cristos se va forma în voi" (Gal 4,19). Adnotez că fraza "îndur chinurile nașterii" în greacă este exprimată numai de verbul odino. Este cunoscut cât este dureroasă este experiența educatorului, însă aici Paul lasă să înțelegem și că în opera educativă, ca și în experiența maternității, se împletesc bucurii și dureri, trude și speranțe.

De aceea trebuie să recunoaștem că modalitățile (acel "așa cum" din 1Cor 11,1) cu care Paul a exercitat slujirea sa apostolică corespund pe deplin cu motivul (acel "pentru că" din 1Cor 4,15) pentru care poate să revendice că este unicul pedagog adevărat al creștinilor din Corint.

"Imitatori ai lui Dumnezeu": afirmația poate să pară exagerată, aproape temerară, însă Paul o folosește considerând toate argumentele în partea parenetică a scrisorii sale către creștinii din Efes: "Așadar, fiți imitatorii lui Dumnezeu ca niște copii iubiți și trăiți în iubire după cum și Cristos ne-a iubit pe noi și s-a oferit lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă și jertfă de bună mireasmă" (5,1-2). Creștinii din Efes vor putea spune că-l imită pe Dumnezeu dacă se vor comporta ca fii ai săi, adică dacă vor avea adevărata pietas față de el și dacă vor traduce în alegerile de viață instanțele concrete ale filiației de care se bucură.

În același timp, pentru a se putea lăuda cu acest privilegiu, ei trebuie să exceleze în iubire pentru că acesta este numele lui Dumnezeu (vezi 1In 4,8). Analizând bine, toată opera educativă de inspirație creștină nu e altceva decât o continuă și asiduă inițiere la iubirea față de Dumnezeu și față de frați. În privința acestui detaliu precis ar trebui să se confrunte orice educator atunci când stă în fața lui Dumnezeu pentru a verifica validitatea activității sale și a misiunii sale.

Însă creștinilor le este dată și o mediere specială, aceea a lui Cristos Isus: "După cum și Cristos ne-a iubit și s-a oferit pentru noi". A educa înseamnă a imprima în discipoli nu o "schemă", care este semn de staticitate și de moarte, cât mai ales o "formă", care este semn de dinamism și de viață. Spune asta însuși Paul: "Nu vă schematizați după lumea aceasta, ci transformați-vă reînnoind mintea voastră" (Rom 12,2) - așa este literalmente după textul grec. Forma la care se referă Paul este desigur cea a Tatălui, a cărui imagine este imprimată în fiecare fiu al său; dar este și cea a lui Cristos pentru că Dumnezeu, Tatăl, "de mai înainte i-a hotărât să fie asemenea chipului Fiului său, așa încât el să fie primul născut între mulți frați" (Rom 8,29). Așadar, purtăm în noi o dublă "formă": cea a Creatorului și cea a Răscumpărătorului. Noi ar trebui să putem fi recunoscuți și să fim recunoscuți de această dublă formă care ne face unici și irepetabili pentru Dumnezeu și pentru lume.

(Carlo Ghidelli, în L'Osservatore Romano, 19 februarie 2009)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 23.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat