Solonețu Nou: Ziua Persoanelor Consacrate
Pentru a sărbători Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate, persoanele consacrate din Bucovina s-au întrunit duminică, 1 februarie 2009, la biserica "Coborârea Duhului Sfânt" din Solonețu Nou, jud. Suceava.
Reflecția prezentată de pr. Henryk Urban, SJ cu această ocazie a avut tema: "De la Damasc la Tars - istoria evoluției de la splendoare la încercare". Experiența Damascului a fost pentru sfântul Paul o experiență de maximă importanță din mai multe puncte de vedere.
În prezentarea temei au fost menționate două puncte principale, din perspectiva a două perioade de timp: din perspectiva trecutului, care se referă la experiența Damascului, perioadă când Paul nu mai este nici fariseu și nici credincios al religiei mozaice, și perspectiva viitorului, care privește promisiunile extraordinare ale lui Cristos și invitația la colaborare cu el în misiunea propovăduirii evangheliei fie la iudei, fie printre păgâni.
Experienței extraordinare din Damasc ar urma realizarea promisiunii făcute de Cristos într-un timp cât mai scurt, însă aici începe paradoxul. După primele scurte inițiative apostolice în Damasc și Ierusalim, Paul trebuie să accepte ideea că nu poate continua misiunea începută, urmând misterioasa retragere în pustiul Arabiei (circa trei ani), apoi în Cilicia (probabil la Tars, circa zece ani). Cu mare probabilitate, în acești treisprezece ani Paul nu are activitate apostolică (deoarece nu se găsesc nici măcar mici aluzii în Faptele Apostolilor și în scrierile sale despre activitate apostolică din această lungă perioadă). Putem presupune că această perioadă reprezintă o secetă apostolică care îi provoacă lui Paul o oarecare criză de neîmplinire și de încercare.
Ce sens și ce semnificație poate avea această criză în viața lui Paul? Cum poate fi depășită prin prisma credinței? Căutând vreun răspuns la aceste întrebări am putea presupune că experiența (splendoarea) Damascului rămâne pentru sfântul Paul în continuare un izvor de întărire a credinței. O altă sursă ar putea fi meditarea istoriei poporului ales, unde Paul se poate sprijini pe exemplul marilor personalități biblice (Abraham așteptând nașterea lui Isaac, viața lui Moise, David etc.).
Tema legată de viața sfântului Paul trăită în situații de prosperitate și în situații de criză a fost îmbogățită de câteva indicații practice ale sfântului Ignațiu (din cartea Exercițiilor Spirituale), care se referă la situații de prosperitate (consolare) și de încercare (dezolare), sugerând anumite reacții pentru fiecare din ele.
Sr. Amadeea Bulai, CJ
lecturi: 8.